Iubiți fii duhovnicești,
HRISTOS A ÎNVIAT!
Viața și lucrarea de mântuire a Domnului nostru Iisus Hristos nu se încheie cu moartea și îngroparea Sa, în Vinerea dramatică a Pătimirilor Sale. Peste trei zile, în zorii acelei Duminici memorabile, Mântuitorul nostru Se ridică biruitor din mormânt, trecând cu trupul Său din moarte la viață. Învierea Domnului este sărbătoarea sărbătorilor, evenimentul de o importanță majoră pentru credința creștină (cf. I Cor. 15, 14-22). Din acest motiv, o cântare pascală invită cerul și pământul la bucurie entuziastă, “pentru că a înviat Hristos, bucuria cea veșnică”.
Învierea din morți a veșnicului Răscumpărător este cea mai mare și mai uimitoare minune a Sa, dar este și dovada cea mai puternică despre dumnezeirea Sa. Din păcate, în timpurile moderne, s-au ridicat unii oameni raționaliști care contestă Învierea lui Hristos, socotind-o un mit. Noi, însă, îi credem pe Apostolii Domnului Iisus, care s-au prezentat drept “martori ai Învierii Lui” (Fapte 1, 22), afirmând că “pe Începătorul vieții, Dumnezeu L-a înviat din morți” (Fapte 3, 15). În Sfânta Scriptură, avem dovezi care atestă realitatea Învierii Mântuitorului nostru.
Dreptmăritori creștini,
Adevărul Învierii lui Hristos este dovedit, în primul rând, de Mormântul gol din Ierusalim. Mai marii preoților, știind că Iisus spusese că după trei zile Se va scula din morți, au cerut guvernatorului Pilat să pună pază la mormânt. Când mironosițele au venit aici cu aromate, un înger le dă vestea Învierii și le arată mormântul gol. Soldații romani venind în cetate au raportat căpeteniilor iudeilor Învierea Celui pe Care-L păziseră la mormânt. Atunci, conducătorii religioși i-au mituit pe soldați ca să lanseze zvonul că, pe când ei dormeau, ucenicii au furat trupul lui Iisus din mormânt. Dacă străjerii dormeau, de unde au știut ei că L-au furat ucenicii? Cine, oare, ar fi îndrăznit să se apropie de un mormânt bine păzit și sigilat? Dacă ucenicii l-au furat, cum s-ar mai explica elanul și certitudinea lor în dumnezeirea Celui pe Care, de acum înainte, Îl vor propovădui, fără frică, drept biruitor al morții?
În al doilea rând, realitatea ridicării lui Hristos din morți este confirmată de numeroasele Sale arătări, după Înviere. Despre realitatea Învierii Domnului vorbesc, în al treilea rând, mărturiile și predica Sfinților Apostoli. Văzându-L înviat, aceștia au considerat că au datoria să mărturisească adevărul Învierii lui Hristos, în orice împrejurări, indiferent de consecințele pe care urmau să le suporte. Sfântul Apostol Petru spunea: “Dumnezeu L-a înviat pe Acest Iisus, Căruia noi toți Îi suntem martori” (Fapte 2, 32). În al patrulea rând, adevărul Învierii lui Hristos îl atestă Lumina care coboară din cer, în fiecare an, la Sfântul Mormânt. După rugăciunea smerită, făcută acolo de către Patriarhul Ierusalimului, prin cupola marii Bazilici, se revarsă de sus, ca un fulger puternic, Lumina Dumnezeului Celui viu. O rază subțire de foc, intrând înăuntrul Mormântului, aprinde lumânările și candelele, încât cripta întunecată se umple de flăcări cerești. Ieșind în fața credincioșilor cu făclii aprinse, Părintele Patriarh le zice: “Veniți de luați lumină!”, în timp ce focul continuă să coboare din cer peste mulțimile care freamătă. În dangătul duios al clopotelor, Lumina sfântă pe care au primit-o se răspândește rapid și întreaga biserică devine, numaidecât, o mare de foc. Pentru câteva minute, Lumina își menține caracterul divin, adică nu arde. Credincioșii o pot atinge, umplându-se de bucurie, de pace și de energii necreate. Izvorând din trupul preamărit al lui Hristos, Lumina întrece orice speculație sau interpretare științifică. Ea este dovada incontestabilă a realităților cerești supranaturale, dovada Învierii Celui Ce este “Lumina cea adevărată” (In. 1, 9).
Iubiți credincioși,
Anul 2021 a fost proclamat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul. Știind că Învierea lui Hristos este garanția propriei noastre învieri, se cuvine “să ne rugăm lui Dumnezeu pentru cei adormiți, să aducem jertfe nesângeroase și să dăm milostenii pentru ei, deoarece sunt neputincioși să mai facă ceva pentru mântuirea lor”, cum ne îndeamnă Sfântul Nectarie din Eghina. Totodată, ni se cere să avem grijă de mormintele scumpilor noștri răposați, aflate în cimitir, acesta fiind locul lor de odihnă sau dormitorul lor. De aici, la glasul trâmbiței învierii de obște, se vor trezi din somnul morții. Iată de ce Sfântul Ioan Gură de Aur adresează fiecărui creștin aceste cuvinte: “Dacă pentru tine învierea nu e un basm, nu boci! Dacă tu crezi în înviere, nu lăcrima! Iar dacă lăcrimezi, cum vei putea convinge pe păgân că tu crezi în înviere?”.
Credința în Învierea Mântuitorului ne-a fost far călăuzitor, nouă, românilor, și ne-a ținut mereu în comuniune iubitoare cu înaintașii noștri adormiți în Domnul. În același timp, ne-a dat imbold să păstrăm zestrea spirituală pe care ei ne-au lăsat-o. Astăzi, când ura, egoismul și violența tulbură ca niciodată întreaga planetă, numai speranța învierii noastre din morți ne oferă tăria necesară să înfruntăm avalanșa răutăților și a crizelor de tot felul. Astăzi, când iureșul nimicitor se extinde pretutindeni, izbânda o găsim în Hristos, Care le ține pe toate sub control, o găsim în Biserica Sa cea nebiruită de porțile iadului (cf. Mt. 16, 18), o adevărată cetate de scăpare și o sursă nesecată de înnoire universală. Vrăjmașilor umanității, duhurilor răutății și lumii decadente, Biruitorul morții le spune răspicat: “Eu sunt Cel dintâi și Cel de pe urmă; Iată, Eu pe toate le fac noi” (Apoc. 1, 17; 21, 5). Vă doresc tuturor un Paște binecuvântat și cu alese împliniri!
Al vostru către Hristos-Domnul rugător,
† IRINEU
Arhiepiscop al Alba Iuliei
