“Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul ca să ne bucurăm și să ne veselim într-însa” - așa cântăm în cântările Paștilor și inimile noastre se simt într-adevăr cuprinse de o sfântă bucurie. Pentru că înviind Hristos, ne dă și nouă siguranța învierii, nouă și tuturor celor care au trecut de hotarul acestei vieți înaintea noastră, celor de un neam cu noi, prietenilor și tuturor cunoscuților și necunoscuților. De aceea cântăm într-o zi ca aceasta, iară și iară, ca și cum e o veste pe care vrem să ne-o comunicăm cu insistență, ca să nu mai rămână loc nici unei îndoieli, că: “Hristos a înviat din morți, cu moartea pre moarte călcând, și celor din mormânturi viață dăruindu-le”. Și mărturisim în cântările noastre că “acum toate s-au umplut de lumină: și cerul și pământul și cele dedesupt”, căci “înviind Iisus din mormânt, precum a zis mai înainte, ne-a dăruit și nouă viață veșnică”.
Sfântul Apostol Pavel, cel care s-a întâlnit cu Hristos cel înviat pe drumul Damascului, și cei patru evangheliști, Matei, Marcu, Luca și Ioan, ne încredințează toți într-un cuvânt, ca martori oculari, că L-au văzut pe Iisus, au vorbit cu El, au mâncat împreună cu El, și că L-au văzut și femeile mironosițe, și toți ucenicii, și chiar “peste cinci sute de frați deodată”(I Cor. 15,5-6). Această întâlnire cu Hristos cel înviat le-a dat ucenicilor temeiul, îndreptățirea și îndatorirea de a mărturisi ceva ce au văzut, dar le-a dat și ceva mai mult, le-a dat încredințarea că tot ceea ce le propovăduise Iisus cât fusese cu ei era de la Dumnezeu, era adevărul în care trebuiau să creadă, calea pe care trebuiau să meargă, viața pe care trebuiau s-o ducă. Și în același timp le-a dat încredințarea că trebuiau să-și ia în serios misiunea pe care o primiseră de la El, de a merge și a învăța, de a transmite și altora ceea ce Iisus îi învățase pe ei. Așa au ajuns învățăturile lui Iisus până la noi, și noi credem în ele și credem în El, că a fost Fiul lui Dumnezeu, pentru că a adeverit aceasta prin tot ce a făcut, prin tot ce a învățat, prin întreaga lui viață și, mai ales, prin Învierea Sa din morți. Învierea este temeiul care dă putere absolută învățăturilor sale, poruncilor Sale, sfaturilor Sale, asigurărilor Sale că Dumnezeu e Tatăl nostru, că veghează asupra noastră, că avem îndatorirea să fim buni și drepți, că trebuie să ne purtăm ca frații între noi, că trebuie să ne iubim între noi, să respectăm o anumită ordine morală în relațiile dintre noi, și că vom da socoteală nu numai de toate faptele noastre, ci și de toate gândurile noastre. Toate aceste învățături se dovedesc a fi adevărate, deoarece Învățătorul care ni le-a predat a dovedit că este Fiul lui Dumnezeu, prin aceea că a înviat din morți. De aceea propovăduirea Lui și a noastră capătă sens și îndreptățire.
Dacă Iisus a înviat și dacă noi vom învia și vom avea de dat socoteală de felul cum i-am urmat învățăturile, se cuvine să le urmăm în așa fel, încât învierea noastră să fie înviere spre viață, nu spre judecată. Să fim buni și drepți, să stăruim în fapta cea bună, să ne iubim unii pe alții ca frații, să ne purtăm, cum ne îndeamnă Sfântul Pavel, “într-un chip vrednic de Evanghelia lui Hristos”. Să avem toți “aceeași iubire, un suflet, aceeași cugetare”.
În această zi a Învierii “să ne luminăm cu prăznuirea și unii pe alții să ne îmbrățișăm; să zicem «fraților» și celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm toate pentru înviere”, în așa fel încât, cum ne povățuiește Sfântul Ioan
Gură de Aur în ziua aceasta, “să intrăm toți în bucuria Domnului nostru”. Și mai ales să rămânem tari și uniți întru dreapta credință, așa cum ne povățuiește din nou Sfântul Pavel: Rămâneți “statornici într-un Duh, împreună luptându-vă într-un suflet, pentru credința Evangheliei”. Să păstrăm neschimbată credința, așa cum ne-a fost transmisă prin Sfinții Apostoli și prin întreaga tradiție ortodoxă, așa cum au ținut-o veacuri după veacuri strămoșii noștri, poporul nostru românesc cel născut ortodox pe aceste meleaguri ale noastre, de când ne știm români pe lume.
Strămoșii noștri au adormit întru credința ortodoxă și de acolo, de unde sunt, veghează asupra noastră, așteaptă de la noi să le fim urmași credincioși, să le aprindem candela pomenirii la biserica și în cimitirul în care au fost prohodiți după Legea ortodoxă. Să nu le dăm niciodată prilejul să nu mai recunoască în noi pe fiii și urmașii lor, înstrăinându-ne de credința în care au fost botezați și au adormit ei întru nădejdea învierii, și pe care ne-au lăsat-o ca pe o moștenire sfântă. Să nu ne lăsăm ademeniți de cei care, răstălmăcind sfintele predanii, încearcă să ne rupă de credința noastră ortodoxă, de trecutul nostru, și de moșii și strămoșii noștri, descoperindu-se ei acum “învățători” mai buni decât au fost două mii de ani preoții noștri ortodocși, legați de sufletele credincioșilor prin toate fibrele ființei lor, propovăduindu-le dreapta credință, cea de la Mântuitorul și de la Apostoli, prin Biserică, învățată și păstrată.
Ca și cum ni s-ar adresa nouă, Sfântul Pavel scriind Colosenilor îi îndemna: “Rămâneți întemeiați în credință, întăriți și neclintiți de la nădejdea Evangheliei pe care ați auzit-o”, iar scriind Efesenilor, le atrăgea atenția că “este un singur Domn, o singură credință, un singur botez”, credința ortodoxă, botezul ortodox, credința cea dintru început, botezul cel în care s-au botezat strămoșii noștri de la început până la cea din urmă generație. “Nimeni să nu vă înșele cu vorbe deșarte”, îndemna tot Sfântul Pavel, adică cu alte învățături, străine de credința și tradiția ortodoxă.
Vestind bucuria Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, trebuie să fim toți uniți în același cuget și în aceleași simțiri, ca să avem parte toți, la vremea cuvenită, de răsplata cea bună a învierii în comuniune cu toți cei dinaintea noastră, cu neamurile noastre, cu prietenii noștri, cu toți înaintașii noștri. Credința în înviere să ne unească în tot gândul și în toate aspirațiile noastre. În această sfântă și mare zi a Învierii, sărbătoare a sărbătorilor și praznic al praznicelor, “zi purtătoare de lumină”, să ne bucurăm și să ne veselim duhovnicește. Să ne înnoim sufletele, curățindu-le în nădejdea învierii. Să ne luminăm viața, prin hotărârea de a fi mai buni și mai drepți. Să fim totdeauna împăcați în sufletul nostru, cu noi înșine, cu aproapele și cu Dumnezeu. Învierea lui Hristos să ne întărească în dreapta credință și în toată fapta cea bună. În dimineața Învierii, în zorii Duminicii, mironosițele care au aflat cele dintâi de Înviere, plecând de la mormântul gol, au vestit ucenicilor și tuturor celor pe care i-au întâlnit, că: “Hristos a Înviat!”. De atunci a rămas salutul acesta între creștini în aceste zile. Cu această vestire mă adresez și eu tuturor, și vă îndemn s-o duceți mai departe, fraților întru credință și tuturor oamenilor: “HRISTOS A ÎNVIAT!”
