MINTE SĂNĂTOASĂ ÎN CORP SĂNĂTOS

Distribuie pe:

Componenții lotului național de Culturism și Fitness, însoțiți de președintele Federației Române de Culturism și Fitness (FRCF), Gabriel Toncean, au fost prezenți la Catedrala din Alba Iulia, unde s-au recules și au primit binecuvântarea Înalt Preasfințitului Irineu, înainte de plecarea la Campionatul European din Spania. Manifestarea se înscrie sub genericul proiectului “Minte sănătoasă în corp sănătos”, lansat de Gabriel Toncean, în septembrie 2020.

Lotul național, format din 30 de sportivi, a ajuns în Cetatea Alba Iulia pe 30 aprilie și a participat la Denia din Vinerea Mare. Sâmbătă dimineața, echipa de Culturism și Fitness, însoțită de președintele FRCF, Gabriel Toncean, de antrenorii Costel Torcea, Cristian Firica și Gusti Moldovan, dar și de alți oficiali ai Federației, au avut privilegiul de a se întâlni cu Înalt Preasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei. Campioni mondiali, europeni, balcanici și naționali au primit binecuvântarea Înaltului Prelat.

“În Săptămâna Patimilor, așa cum este tradiția, ne îngrijim și de sufletele noastre, pentru a întâmpina cum se cuvine Sărbătorile Pascale. Important este ca trupul, spiritul și mentalul să fie în armonie, valoare pe care o împărtășim și în cadrul proiectului «Minte sănătoasă în corp sănătos»“. Componenții lotului național au avut o întâlnire de suflet cu Înalt Preasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, și au primit binecuvântarea chiar înainte de plecarea la Campionatul European. “Mulțumim Înalt Preasfințitului pentru primirea călduroasă și vorbele pline de har!”, a declarat președintele FRCF, Gabriel Toncean.

Reamintim că Lotul național de Culturism și Fitness va participa, în perioada 12-16 mai, la Campionatul European de Culturism și Fitness, care se va desfășura în localitatea Santa Susanna din Spania.

Lasă un comentariu