NOILE AMBULANȚE ACHIZIȚIONATE DIN FONDURI EUROPENE AU AJUNS LA SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN MUREȘ

Ambulanțele, în valoare de 731.850 lei, au fost finanțate prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM) - Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 în Spitalul Clinic Județean Mureș, proiect care este prevăzut a se derula în perioada 23.09.2020 - 31.12.2021, în valoare totală de 48.420.786,36 lei, în scopul asigurării unui răspuns în timp util și eficient al sistemului medical public, la criza COVID-19, prin dotarea spitalelor cu diverse echipamente (medicale, de protecție, dar și altele).

Noile ambulanțe sunt destinate transportului pacienților, dar și pentru investigații între secțiile spitalului.

Lasă un comentariu