SPECTACOL ȘI AMBIȚIE ÎN SEMIFINALELE LIGII 4 ELITE LA FOTBAL, JUDEȚUL MUREȘ

Distribuie pe:

Miercuri, 5 mai, s-au disputat semifinalele competiției Liga 4 ELITE la fotbal. În jocul disputat pe terenul Weekend gazonat 1, din Târgu-Mureș, formația CS Iernut s-a impus în fața echipei ACS Mureșul Rușii-Munți, cu scorul de 3-1 (1-0). În cealaltă semifinală, pe terenul Central, din Sovata, formația ACS Târgu-Mureș 1898-Marosvasarhely SE 1898 a încheiat la egalitate întâlnirea cu echipa ACS Kinder Sângeorgiu de Mureș, scor 1-1 (0-1), după timpul regulamentar de joc, iar în prelungiri ACS Kinder a obținut victoria, scor 2-1. Astfel, în marea finală se vor duela echipele CS Iernut și ACS Kinder Sângeorgiu de Mureș, meci care se va disputa sâmbătă, 8 mai, de la ora 11.00, pe terenul din localitatea Gornești, județul Mureș. Conform deciziei FRF, din 7 aprilie 2021, campioana județului Mureș va juca în primă fază un prim baraj într-o singură manșă cu reprezentanta altui județ, iar învingătoarea va merge la al doilea baraj, în dublă manșă, contra uneia dintre cele mai slabe echipe din Liga 3. Data de desfășurare este 12 mai 2021. Etapa a II-a: baraj pentru menținerea/promovarea în Liga 3, între echipele calificate din turul preliminar (etapa I) și cele 21 de echipe care vor ocupa locurile retrogradabile (locurile 9-10 din fiecare serie plus cel mai slab loc 8 din cele zece serii) la finalul sezonului regular al competiției Liga 3, sezonul 2020-2021. Datele de desfășurare ale celor două manșe sunt 16 și 23 mai 2021.

VASILE MIRIUȚĂ O VEDE CAMPIOANĂ PE CFR LA FINALUL SEZONULUI

Vasile Miriuță a discutat, recent, despre lupta pentru titlul din Liga 1 la fotbal. Fostul antrenor al CFR-ului îi vede pe “feroviari” campioni, experiența lotului fiind importantă în lupta pentru campionat, conform acestuia. Vasile Miriuță nu mai antrenează la nivelul de acum câțiva ani, dar urmărește în continuare, cu interes, Liga 1. Fostul internațional maghiar a dezvăluit, recent, că o vede pe CFR campioană, pentru al patrulea an consecutiv. Actualul antrenor de la Minaur Baia Mare, echipă din Liga 3, crede că experiența din lotul campioanei va fi factorul decisiv în bătălia pentru prima poziție. “CFR Cluj este echipa mai serioasă, mai echilibrată, cu experiență. Asta e rețeta succesului. Toți spun că e o echipă îmbătrânită, dar uite că asta câștigă titlul. Cred că, în cele din urmă, se va impune de o manieră clară. A fost un meci inestetic, sub media campionatului. Nu a fost spectacol deloc pentru cei din fața televizorului. A fost și un penalty clar la Ciprian Deac. Dar FCSB a avut șansa de a se desprinde în clasament și a ratat această posibilitate. Dacă ar fi învins acum, nu se mai putea întâmpla nimic. Să fim serioși. Dacă Gigi Becali vrea să facă o schimbare în minutul 5, o face! Cu tot respectul pentru Toni Petrea, dar asta e situația acolo… Nu trebuie să ne ascundem!”, a declarat Vasile Miriuță. După cinci etape din playoff, CFR-ul are un avans de două puncte în fața FCSB-ului. Cu un singur meci rămas împotriva fiecărei adversare, formațiile antrenate de Petrea și Iordănescu se vor întâlni, în ultima rundă de campionat, într-un meci ce s-ar putea disputa cu trofeul pe masă.

IMNUL CAMPIONATULUI EUROPEAN VA FI LANSAT PE 14 MAI

Imnul oficial al turneului final al Campionatului European, compus de DJ-ul olandez Martin Garrix, va fi lansat pe 14 mai, a anunțat artistul pe rețelele de socializare, potrivit lesoir.be. Imnul va avea un puternic accent irlandez, cu fragmente din compoziții ale lui Bono și The Egde de la U2. Martin Garrix, în vârstă de 24 de ani, și-a intitulat piesa “We Are The People We've Been Waiting For” (Suntem oamenii pe care îi așteptam). DJ-ul olandez a devenit faimos în 2013, cu “Animals”. Martin Garrix a colaborat mai ales cu Dua Lipa (“Scared To Be Lonely”) și Troye Sivan (“There For You”). Garrix a fost ales ca succesor al francezului David Guetta, care a compus imnul Euro-2016.

MECI ÎN DEVANS ÎN LIGA NAȚIONALĂ DE HANDBAL FEMININ

Echipa de handbal feminin Minaur Baia Mare a învins, miercuri, la turneul de la Turda, formația Gloria Bistrița, scor 31-26 (18-16), în meciul jucat în devans la etapa 20 a Ligii Naționale.

Minaur joacă în 8-9 mai la Turneul Final Four al European League, pe teren propriu. În urma rezultatului, Minaur Baia Mare a acumulat 51 de puncte, pe locul 2, după liderul CSM București (52), iar Gloria Bistrița rămâne pe 7, cu 30 puncte. Meciul din etapa 21 a Ligii Naționale, rundă programată în 7 mai, dintre Minaur și Dunărea Brăila, a fost amânat, tocmai pentru a da timp formației băimărene să-și pregătească mai bine participarea la Turneul Final Four al European League, în 8-9 mai. În 8 mai, în semifinalele European League, Minaur va întâlni echipa franceză Nantes, iar în al doilea duel se vor afla Siofok și Ikast Herning. Finalele pentru medaliile competiției sunt programate în 9 mai.

SIMONA HALEP, PRIMA REACȚIE DUPĂ MARATONUL PIERDUT LA MADRID OPEN!

Simona Halep a recunoscut că adversara ei, belgianca Elise Mertens, a meritat să câștige partida din optimile Madrid Open, pentru că a fost mai puternică în final. “A fost foarte puternică, s-a mișcat și a lovit bine. Nu aș spune că am jucat prost, dar am făcut câteva greșeli. Nu mă gândesc că trebuie să-mi apăr titlul la Roma, ci doar să recuperez și să văd ce trebuie să îmbunătățesc. Sunt mulțumită de jocul meu, chiar dacă mă grăbesc uneori. Încrederea vine când câștigi jocuri și am nevoie de asta. Astăzi a fost o luptă dură, pe care nu am câștigat-o”, a spus Halep, potrivit BAtennis. Am făcut câteva greșeli, greșeli importante. Uneori, este nevoie de puțin ca să pierzi”, a afirmat ea, conform tennis365.com. Simona Halep, locul 3 WTA și cap de serie numărul 3, a ratat calificarea în sferturile de finală ale Madrid Open, după ce a fost învinsă, marți, cu scorul de 4-6, 7-5, 7-5, de belgianca Elise Mertens, locul 16 WTA și cap de serie numărul 13. Pentru Halep urmează participarea la turneul de la Roma, de săptămâna viitoare.

MANCHESTER CITY - CHELSEA, FINALA CHAMPIONS LEAGUE

Manchester City și-a aflat adversara din finala Ligii Campionilor. Chelsea a trecut de Real Madrid și se va duela cu echipa lui Pep Guardiola, la Istanbul, pe 29 mai. City, care a învins-o pe PSG cu 4-1, la general, este favorita caselor de pariuri pentru câștigarea trofeului. Cu trei săptămâni și trei zile înainte de finala celei mai importante competiții intercluburi din Europa, “cetățenii” au o cotă de 1.95 pentru câștigarea primului trofeu Champions League din istorie.

Chelsea a trecut de Real cu 3-1 la general (1-1 la Madrid și 2-0 la Londra) și pornește cu șansă în a treia finală Champions League din istorie. Bookmakerii i-au oferit echipei lui Thomas Tuchel o cotă de 4 pentru o victorie la Istanbul. Londonezii au mai jucat finala în 2008, dar au pierdut la penalty-uri în fața celor de la Manchester United. Tot la penalty-uri s-a încheiat și finala Champions League din 2012, pe care Chelsea a câștigat-o în fața lui Bayern, chiar la München!

Chelsea, performanță unică în fotbal

Clubul de pe Stamford Bridge a devenit primul din istoria fotbalului, care reușește să ajungă în finala Champions League atât la fotbal masculin, cât și la fotbal feminin. Dacă oamenii lui Thomas Tuchel se vor duela cu Manchester City pentru trofeu, echipa de fotbal feminin a lui Chelsea își va măsura forțele, pe 16 mai, cu Barcelona. Finala Champions League dintre Manchester City și Chelsea se va disputa pe 29 mai, la Istanbul, pe Ataturk Olympic Stadium.

Lasă un comentariu