• “Deșteptarea poporului românesc din barbaria veacurilor, împrietenirea lui, mai departe, cu legea lui Dumnezeu, pășirea lui către lumina cea blândă a civilizației și a culturii, înfrățirea neamului nostru românesc, pe care mâna proniei cerești l-a semănat prin atâtea țări deosebite și printre neamuri străine, rămânerea în viață a limbii sale naționale se datorează și avem a le mulțumi celor două traduceri ale Bibliei din 1648 și 1688, care constituie ușile prin care s-a învrednicit poporul românesc a intra în câmpul cel ceresc al dumnezeieștilor învățături care, în mijlocul vijeliilor și valurilor lumii, rămân neclintite și adevărate, din veac în veac. Ele sunt izvoarele care au izvorât întâia dată apa vieții veșnice pentru neamul nostru românesc, în toate părțile prin care este răspândit”.
***
• “Pe cât aristocrația română din Transilvania n-a avut nicio predilecție către Biserica și nația sa și era redusă de o idee deșartă, pe atâta, să zicem, preoțimea și creștinii, în frunte arhiereii, au arătat o tărie exemplară în mijlocul nenumăratelor prigoniri și au rămas neclintiți în religie și naționalitate. Tăria aceasta sufletească a fost un produs viu al acelei convingeri morale, că dacă se va lăsa de una, numaidecât se vor lipsi și de cealaltă. Și, fiindcă românul nu-și poate închipui religia fără nație și naționalitatea sa, pentru aceea, ca să asigure existența sa națională, a rămas în aceeași religie în care s-a pomenit ca român, cea ortodoxă, și despre care e convins că este scutul cel mai puternic de a-i apăra naționalitatea lui de orice vitejii”.
***
• “Pre cât simt și cunosc mărimea și greutatea chemării mele arhierești, pre atât mă străduiesc să fac față chemării mele. Însă, numai pentru una mă doare inima și, adică, pentru aceea că nu mă iartă împrejurările și puterile mele ca să fac atâta cât aș dori să fac pentru clerul și poporul meu. Nădăjduiesc, însă, că ostenelile mele, mici și neînsemnate ca și sămânța muștarului, vor spori cu ajutorul lui Dumnezeu, dacă le vom îngriji cu suflet curat”.
Mitropolit al Ardealului ANDREI ȘAGUNA (1808-1873), cel mai mare ierarh al Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania, în decursul sec. XIX. Militant pentru drepturile ortodocșilor și ale românilor din Transilvania, fondator al Gimnaziului Românesc din Brașov, membru de onoare al Academiei Române. Provine dintr-o familie de macedo-români din Mișcolț, Ungaria. După școala primară, urmează gimnaziul, apoi dreptul și filosofia la Budapesta și, în cele din urmă, studiază teologia ortodoxă în orașul Vârșeț din Banatul sârbesc. În anul 1833, este tuns în monahism la mitropolia de la Carloviț, după care, în 1842, ajunge profesor la Seminarul Teologic din Vârșeț. Ajunge vicar general al Episcopiei din Sibiu în 1846, în 1848 - episcop al Ardealului și în 1864 - mitropolit al Ardealului. Ajuns în aceste mari funcții, se ocupă, pentru prima dată, de pregătirea superioară a preoților pe care i-a conștientizat cu o muncă asiduă de misiunea de a fi propovăduitorii lui Hristos în lume; a militat pentru construirea de biserici, case parohiale și repararea celor cu probleme. A ridicat o tipografie, în 1850, la Sibiu, despre care zice: “Numai Dumnezeu știe cu câte greutăți am apărat și susținut față de dușmanii Bisericii și Națiunii noastre române”. În 11 ani, aici a tipărit 36 de cărți de cult pentru preoți și credincioși. Numai într-un an după deschiderea tipografiei, s-au tipărit 5.000 de catehisme, 5.000 de abecedare, 700 de Ceasloave, 3.000 de Istorii Biblice, 3.000 de cărți despre datoriile supușilor și 1.500 de Apostole. A mai tipărit cărți de școală: abecedare, catehisme, bucoavne, cărți de muzică, de aritmetică, de gramatică, de istorie, de geografie, pentru școlile sătești, dar și pentru cele gimnaziale și Seminarul Teologic nou înființat. Din cele 800 de școli care existau în Transilvania, mai multe de jumătate erau ridicate de mitropolitul Andrei Șaguna. Școlile erau organizate și întreținute de Biserică. Preoții parohi erau directori, iar protopopii erau inspectori școlari. Profesorii erau pregătiți fie în Institutul Pedagogic din Sibiu, înființat tot de el, fie în Gimnaziul din Brașov. O mare realizare a fost reînființarea vechii Mitropolii Ortodoxe din Transilvania, desfințată în 1701. În anul 1873, Mitropolitul Andrei Șaguna s-a strămutat la cele veșnice și a fost înmormântat ca un simplu călugăr în curtea bisericii din Rășinari-Sibiu.
A fost canonizat în anul 2011, de Sf. Sinod al BOR. În anul 1834, când a fost făcut diacon, a mărturisit: “Pe românii transilvăneni, vreau să-i trezesc din al lor lung somn, cu tot ce este adevărat, plăcut și drept să-i îndrumez”.
P.S. VASILE ALECSANDRI (1821-1890), poet, dramaturg, om politic român: “Românul este înzestrat cu o închipuire strălucită și o inimă simțitoare și își revarsă tainele sufletului în melodii armonioase și în poezii improvizate. De-l muncește dorul, de-l cuprinde veselia, de-l luminează vreo faptă măreață, el își cântă durerile și mulțumirile, își cântă eroii, își cântă istoria și, astfel, sufletul său e un izvor nesfârșit de frumoase poezii. Nimic, dar, nu poate fi mai interesant decât a studia caracterul acestui popor în cuprinsul cântecelor sale, căci el cuprinde toate pornirile inimii și toate razele geniului său”.
-350x320.jpg)