VICTOR HUGO - CUGETĂRI DESPRE NATURĂ

* Natura este o carte frumoasă și glorioasă. Fericit cel ce-o ascultă și o înțelege.

* Pe vârfurile munților, sufletul se înalță, inima prinde puteri, gândirea participă la pacea profundă a naturii.

* Fiecare lucru, în natură, dăruiește omului fructul pe care-l produce, binefacerile care-i sunt proprii. Toate obiectele îl servesc pe om după legile lor specifice: soarele îi dă lumină, focul căldură, animalul instinctul, floarea parfumul său - este felul lor de a-i iubi.

* În anumite clipe misterioase, natura pare că gândește, visează, tresare la unison cu pulsația vieții universale.

* Natura nu uită pe nimeni.

* Căci suntem flori și ramuri, și limpezimi curate.

Suntem natura, sursa eternă, triumfală,

Ce stinge orice sete și orice aripi spală,

Dar de-nțelepți pătrunse, și câmpuri și păduri,

Chiar spiritelor înălțate aduc învățături!

* Nimeni în această lume nu se poate sustrage fascinației cerului albastru, copacilor verzi, nopții întunecate, vuietul vântului, cântecului păsărilor.

* În veșnic dialog cu omul, natura îl face să înțeleagă viețuitoarele, care sunt semnele sale, alfabet formidabil și profund.

* Natura este un torent de viață și lumină.

* Atunci când omul comite anumite fapte brutale, inutile și din pură plăcere, natura pare că-l privește și îl vede; atitudinea sa pare posomorâtă, iar liniștea înspăimântătoare.

* Farmacia eternă a florilor și a metalelor, numită natură și făcută dinadins pentru veșnicul bolnav numit om.

* Inima rănită își află blânde leacuri,

În legănări de codri, în ceața de pe lacuri,

În munții unde veșnic par ierni ce s-au oprit.

În steaua ce asemenea speranțelor stinghere

Apare-atunci când ziua piere,

Unind amurgul cu răsărit.

* Natura vine în ajutorul tuturor părăsiților.

Acolo unde totul lipsește, ea se dăruie întreagă.

Ea înflorește și reînverzește sub toate prăbușirile.

Ea este iederă pentru pietre și dragoste pentru oameni.

Lasă un comentariu