În multe direcții de activitate, s-a osârdit Patriarhul Miron în sânul Bisericii și al neamului românesc. Împrejurările și trebuințele țării, după războiul de întregire, au fost atât de felurite, încât o personalitate ridicată la treapta cea mai înaltă a Bisericii, prin înființarea Patriarhiei Române, avea să îndeplinească neașteptate sarcini. Patriarhul nostru a ridicat prestigiul Bisericii noastre românești în fața altor Biserici, atât de sus încât se poate spune că toți privesc, în Biserica noastră, cea mai puternică forță a Ortodoxiei. Istoria nu se poate face în timpul vieții, ci mult mai târziu. Ceea ce va rămâne însă, între altele, din această operă, este contribuția Patriarhului pentru traducerea și tipărirea Bibliei. Această străduință a făcut nemuritori pe cei mai însemnați vlădici din trecutul Bisericii. Prin traducerile Bibliei, au rămas înscriși în istoria noastră diaconul Coresi și vlădici ca: Simion Ștefan al Ardealului, Teodosie al Ungrovlahiei, Șaguna, Chesarie al Buzăului. Putem să afirmăm că și Patriarhul Miron și-a deschis drum în istoria țării, mai ales prin traducerea cea nouă a Bibliei. În acest scop, a fost înființat, mai întâi, un Institut Biblic. Dar, preocuparea de seamă a Mitropolitului Primat Miron era realizarea unei tălmăciri noi. Această dorință avea să înceapă, mai întâi, prin publicarea traducerii Noului Testament în 1927 și să fie desăvârșită apoi prin Biblia întreagă din 1936. Aceasta se poate numi Biblia Patriarhului Miron. Deși n-a fost el însuși traducător, se poate spune, totuși, că inițiativa, sprijinul și îndrumarea au fost hotărâtoare pentru ajungerea acestui scop.
Pentru această grea operă, Patriarhul Miron a ales mai întâi pe teologul și literatul Gala Galaction, pe care l-a hirotonisit preot și i-a dat tot sprijinul material și moral pentru acest scop. Mare a fost bucuria primului nostru patriarh, când a primit manuscrisul de probă al traducerii făcută de Părintele Gala Galaction. Visul patriarhului se vede realizat, atunci când a văzut apărând, în 1936, Sfânta Scriptură.
Această Biblie are un lung “Cuvânt înainte”, semnat de “Miron, Patriarhul Românilor”. Asemenea Predosloviilor bătrâne, acest cuvânt înainte formează o admirabilă expunere a istoricului traducerilor Bibliei în românește, într-o formă presărată de florile unui stil ales. Totodată, în partea ultimă, Patriarhul își dezvăluie toată taina preocupărilor sale, din care a născut această nouă tâlcuire. De aici se vede că munca traducerii a fost încredințată la trei figuri bine cunoscute: Nicodim, fost stareț la Mănăstirea Neamț și apoi ajuns Mitropolit al Moldovei; Părintele Gala Galaction - profesor de Noul Testament la Facultatea de Teologie din Chișinău și autorul traducerii Noului Testament din 1927; Părintele Vasile Radu - profesor de Vechiul Testament la aceeași Facultate, un specialist în limba ebraică și în limbile orientale.
Însărcinarea traducătorilor a fost să dea o traducere exactă, limpede, fără cuvine anevoie de înțeles și într-o limbă cât mai îngrijită, păstrând nota arhaică atât de frumoasei limbi a vechilor Scripturi. Această Biblie a fost aprobată de Sfântul Sinod, ca ediție de probă. Biserica n-avea încă o ediție nouă oficială. Dar, oricum, Patriarhul nostru își îndeplinise visul. Vedea împărtășindu-se în țară noua carte sfântă, purtând pe copertă mențiunea că apare în vremea domniei Majestății Sale Carol II, din îndemnul și cu purtarea de grijă a Patriarhului României, Miron Cristea. Firește, va mai trebui multă strădanie și multă revizuire a acestei traduceri, până se va ajunge la o Biblie oficială a Bisericii. Patriarhul și-a înscris, prin aceasta, numele în istorie.
De altfel, pasiunea sa pentru Scriptură s-a văzut și în alte realizări. Prin râvna sa, poetul Vasile Militaru publică Psaltirea în versuri, ca un alt Dosoftei, de data aceasta în teascurile Tipografiei Cărților Bisericești. Tot datorită inițiativei Patriarhului, a apărut o nouă traducere revizuită a Noului Testament (1937), într-un format ca cel al Societății Britania și la un preț ieftin.
Limba Bibliei din 1936 este o limbă curgătoare, limba vorbită la vremea aceea, desigur, cu păstrarea câtorva forme arhaice devenite cumva sacre, dar care erau departe de a scădea din frumusețea și solemnitatea limbii. La fel se întâmplase și cu Biblia de la București, din 1688. Traducerea ei nu e cu totul îndepărtată de limba din 1936. E aceeași limbă română, în întregime înțeleasă și atunci, și azi. Topica frazei e diferită, unor cuvinte de atunci li s-au preferat sinonimele impuse mai târziu, dar în vocabularul limbii coexistă și astăzi amândouă, unele mai ales, altele mai rar întrebuințate, dar rar recunoscute. Spunem aceasta nu pentru a diminua necesitatea unei Biblii noi în 1936, ea era imperios necesară, ci pentru a accentua, încă o dată, progresul uluitor al limbii traducătorilor de la 1688. Ei vor fi multă vreme după aceea un model pentru mulți care vor mai continua încă să scrie mai prost decât dânșii.
În felul acesta, Primul Patriarh al țării a dat un avânt noilor traduceri ale Bibliei. Aceasta se va desăvârși în noi ediții sau în noi traduceri. Dar numele Patriarhului Miron va rămâne legat de cea mai serioasă strădanie de după război, de a da cuvântul lui Dumnezeu din Scriptură pe o limbă nouă, vrednică de marele avânt al țării și al culturii românești. Trebuie menționat și faptul că în timpul păstoririi lui Miron Cristea, ca patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, activitatea Institutului biblic a fost destul de rodnică, pe lângă Biblia din 1936, Noul Testament din 1927, s-au mai tipărit unele cărți de cult, cursuri universitare și manuale tipărite pentru Institutul Teologic.
Foto: Biserica ortodoxă din Nazna
