EU MAI CONTEZ?

Dacă suntem atenți și onești până la capăt, dintre toate viețuitoarele planetei Terra, doar omul își dorește să devină tot mai inteligent, doar el tinde spre progres! Am putea vorbi, astfel, despre o anumită optimizare a vieții umane, dependentă tot mai mult de tehnica IT: în curând, operațiile de frumusețe vor fi obligatorii, de pildă, iar omul, mai precis Persoana, va avea o singură utilitate, acea de consumator (User)! Dacă se împotrivește, va fi pedepsit! (Filosoful german David Precht dezvoltă această temă mai pe larg!) Cu alte cuvinte, fericirea individuală va fi confiscată de cea colectivă! Un alt tip de comunism se prefigurează la orizontul post sau transhumanist.

Eu mai contez? Ce rămâne cu fericirea mea?

Azi, deși cei mai mulți dintre noi suntem preocupați de politică și viruși, uităm că epoca prin care deja TRECEM este una de redefinire antropologică! Poate, peste câțiva ani, vom vorbi doar de Robotologica: se ,,cunună Robotul X cu Roboata Y (?)!” Deși... nu știu cum va fi, de vreme ce ăștia nu au gen, doar număr și caz! Pentru că mă aștept să aibă și ei bisericuțele lor!

Și dacă ne gândim că Iisus Hristos n-a pomenit nimic de ei, ne întrebăm, pe bună dreptate: Eu mai contez? În orice caz, Fericirile de pe Munte, în cazul nostru, roboții de atunci, vor fi de prisos, dacă nu cumva, deja, pentru mulți dintre noi, și sunt!

,,Fericiți cei săraci cu...”ajutați-mă să pun ceva în loc de “duhul”!

Lasă un comentariu