S-AU ÎMPLINIT 35 DE ANI DE CÂND ECHIPA DE FOTBAL STEAUA BUCUREȘTI A CUCERIT CUPA CAMPIONILOR EUROPENI

La data de 7 mai 1986, echipa de fotbal Steaua București a cucerit Cupa Campionilor Europeni (CCE), la a 31-a ediție a competiției. Meciul s-a disputat pe stadionul “Ramon Sanchez Pizjuan” din Sevilla, Spania. Echipa de fotbal Steaua București învingea, în finală, FC Barcelona, cu scorul de 2-0, în urma loviturilor de departajare, marcând cea mai mare performanță din istoria fotbalului românesc la nivel de club. Steaua București a jucat din nou finala competiției, în anul 1989, dar a fost învinsă clar de formația italiană AC Milan, cu scorul de 4-0. A fost prima echipă din România care a jucat finale europene, singura echipă care a câștigat un trofeu european la nivel de cluburi și singura dintr-o țară comunistă care a obținut trofeul continental.

DRUMUL SPRE VICTORIE

Steaua București a eliminat echipele Vejle BK (Danemarca), Honved Budapesta (Ungaria), Kuusysi Lahti (Finlanda) și Anderlecht Bruxelles (Belgia).

În anul 1985, primul adversar al Stelei din Cupa Campionilor Europeni a fost campioana Danemarcei, Vejle BK. Pe un teren impracticabil, Steaua a reușit să obțină o remiză (1-1) în Danemarca, prin golul marcat de Marin Radu II, în minutul 89. Returul de la București a fost meciul Stelei, prin golurile marcate de Pițurcă, Bölöni, Balint și Tudorel Stoica. Scor, 4-0. În turul al doilea, Steaua a jucat cu Honved Budapesta. La Budapesta, scorul a fost 0-1. În returul de la București, scorul final a fost 4-1 și Steaua s-a calificat în turul trei al campionatului, în sferturile de finală. Steaua București avea să întâlnească formația finlandeză Kuusysi Lahti. La București, pe un teren îmbibat în apă, Steaua n-a reușit decât un scor alb, 0-0. În retur, când mai erau zece minute de joc, Victor Pițurcă a înscris din interiorul careului de 16 m. Scor, 0-1. În semifinală, Steaua București urma să întâlnească formația belgiană, Anderlecht Bruxelles. În tur au pierdut cu 1-0. În retur, Victor Pițurcă și Gavrilă Pele Balint au înscris în minutele 7 și 23, apoi, din nou, Pițurcă înscrie un alt gol în repriza secundă. Scor, de 3-0. A urmat finala. La 7 mai 1986, în orașul andaluz Sevilla, Steaua București întâlnea redutabila echipă spaniolă FC Barcelona. Stadionul era arhiplin, dar steliștii aveau doar 1.200 de suporteri. Scorul din prima și a doua repriză rămânea 0-0. În minutul 73, Emeric Ienei a decis să-l introducă în teren pe experimentatul Anghel Iordănescu, antrenorul secund al Stelei. Partida s-a încheiat cu scorul de 0-0, după 120 de minute, incluzând prelungirile. Urma ca echipa învingătoare să fie decisă prin lovituri de la 11 metri. Totul depindea de portarii Duckadam și Urruti.

Steliștii au executat primii. Majearu a șutat în partea dreaptă, dar Urruti a apărat primul penalty. Duckadam a apărat și el mingea șutată de Alexanko. A urmat Bölöni. A șutat în partea stângă, însă Urruti a respins din nou. Duckadam a apărat și el al doilea penalty al Barcelonei, executat de Pedraza. Lăcătuș a deschis scorul la a treia serie de lovituri de departajare, cu un șut puternic, care a izbit mai întâi transversala. Câteva minute mai târziu, Duckadam apără încă o minge. În a patra serie, Balint a înscris cu un șut plasat, în colțul stâng, iar Duckadam a apărat al patrulea penalty consecutiv, intrând în istorie. Comentatorul român al partidei, Teoharie Coca Cosma, a rămas celebru cu exclamația sa din final: “Apără Duckadam! Suntem finaliști! Am câștigat Cupa! Cupa Campionilor Europeni e la București!”

PROTAGONIȘTII FINALEI CUPEI CAMPIONILOR EUROPENI, 1986

Finala Cupei Campionilor Europeni: 7 mai 1986, ora 20.15, Sevilla, Stadion “Ramon Sanchez Pizjuan”, spectatori: 70.000. Arbitri: Michel Vautrot - Alain Delmer, M. Girard (Franța).

Steaua București - FC Barcelona 0-0 (0-0, 0-0) - 2-0 după loviturile de departajare.

Steaua (antrenor Emeric Ienei): Helmuth Duckadam - Ștefan Iovan, Adrian Bumbescu, Miodrag Belodedici, Ilie Bărbulescu - Lucian Bălan (Anghel Iordănescu, 73), Gavril Balint, Ladislau Bölöni, Mihail Majearu – Marius Lăcătuș, Victor Pițurcă (Marin Radu II, 112).

FC Barcelona (antrenor Terry Venables): Francisco Gonzalez Urruticoechea - Gerardo Miranda Concepcion, Miguel Bernardo Blanquetti, Jose Ramon Alexanko Ventosa, Julio Alberto Moreno Casas - Victor Munoz Manrique, Bernd Schuster (Jose Moratalla Claramunt, 84), Marcos Alonso Pena, Angel Pedraza Lamita - Steve Archibald (Angel `Pichi' Alonso Herrera, 111), Francisco Jose Carrasco Hidalgo.

Loviturile de departajare de la 11 metri: 0-0 Majearu (ratare), 0-0 Alexanko (ratare), 0-0 Bölöni (ratare), 0-0 Pedraza (ratare), 1-0 Lăcătuș, 1-0 Alonso (ratare), 2-0 Balint, 2-0 Marcos (ratare).

Meciul a înregistrat și două recorduri, ale echipei Steaua: cele patru penalty-uri apărate l-au inclus pe Helmuth Duckadam în Cartea Recordurilor; Anghel Iordănescu este singurul din Europa care, într-un singur meci, a câștigat Cupa Campionilor Europeni în dublă ipostază, ca jucător și ca antrenor.

După cinci zile de la finala de la Sevilla, într-un cadru solemn, clubului de fotbal Steaua i s-a acordat Ordinul Steaua Republicii Socialiste România clasa I. Titularii, antrenorii Jenei și Iordănescu, plus președintele Ion Alecsandrescu au primit Meritul Sportiv clasa I. Rezervele și ceilalți din staff au primit Meritul Sportiv clasa a II-a. Datele au fost preluate de la Agerpres.

Lasă un comentariu