“M-AM FĂCUT, OARE, VRĂJMAȘUL VOSTRU PENTRU CĂ V-AM SPUS ADEVĂRUL?”

Distribuie pe:

La 15 februarie 1564, s-a născut Galileo Galilei, matematician, astronom, fizician renascentist. Galileo a scăpat, in extremis, de arderea pe rug, însă a fost condamnat la închisoare la domiciliu, până la finele vieții, pentru obrăznicia de a prezenta realitățile sistemului heliocentric. Galileo a fost reabilitat abia la 31 octombrie 1992, la aproape 350 de ani de la moartea sa, de Papa Ioan Paul al II-lea. Galileo și-a dedicat o mare parte a vieții studierii aștrilor și dezvoltării instrumentelor menite să faciliteze observațiile astronomice. Dincolo de descoperirile revoluționare la acea vreme, acesta a plătit și un tribut personal: pierderea vederii.

Galileo era fascinat, în mod special, de soare, prin urmare, își petrecea o mare parte din timp făcând observații asupra astrului. În ultimii ani de viață, savantul era aproape orb, ca urmare a deteriorării grave a retinelor, cauzată de observațiile sale îndelungate.

(Sursa: descopera.ro)

Lasă un comentariu