Ce bine ar fi dacă am face efortul de a reveni la omenosul, patrioticul și creștinescul obicei, venit din străbuni, acela de a cinsti, de fiecare dată, măcar zilele de naștere și cele ale morții unor fii de fală locală și de mândrie națională! Astfel încât să dăm dovadă că nu le-am uitat nici numele și nici meritele. Spre exemplificare, am ales patru români ardeleni și sibieni care, cu toții, au văzut lumina zilei în luna aprilie:
- Poetul Octavian Goga (n.1 aprilie 1881, Rășinari - m. 7 mai 1938, Ciucea-Cluj), autor al unor poeme de referință în lirica românească, iar o scurtă vreme și prim-ministru al României;
- Filozoful Emil Cioran (n.8 aprilie 1911, Rășinari - m.20 iunie 1996, Paris); unul dintre cei mai originali gânditori și surprinzători scriitori în limba franceză, din vremea sa;
- Revoluționarul-pașoptist Axente (Ioan ) Sever (n.15 aprilie 1821, în satul Frâua, în prezent comuna care îi poartă numele, situată lângă orășelul Copșa Mică și municipiul Mediaș; m.13 august 1905, în Brașov); unul dintre apropiații sfătuitori ai “Tribunului Țării Moților”, Avram Iancu, precum și liderul militar al românilor ardeleni din timpul Revoluției de la 1848;
- Istoricul-orientalist Aurel Decei (n.15 apr.1905, Gura Râului-m.24 apr.1976), lui dedicându-i scriitura omagială care urmează.
În vremea gloriei sale intelectuale era considerat nu numai unul dintre erudiții istorici-orientaliști ai acelor timpuri, din întreaga lume, dar și deținătorul faimei de neîntrecut poliglot. Nu de alta, dar știa vorbi, citi și scrie corect în nu mai puțin de 15 limbi europene și asiatice diferite: româna (ca limbă maternă și paternă), turca, araba, persana, greaca veche și cea nouă, latina, germana, italiana, franceza, spaniola, engleza, rusa, bulgara și maghiara. De asemenea, avea să uimească lumea cu cunoștințele sale referitoare la cele mai ascunse taine ale istoriei mult temutului Imperiu Otoman. Tot așa cum făcuse și cărturarul-enciclopedist și domnitor al Moldovei, Dimitrie Cantemir (1673-1723), în a sa celebră lucrare “Creșterea și descreșterea curții otomane”, tradusă în limbile engleză (1734-1735), franceză (1743) și germană (1745), merite pentru care devine cel dintâi român Membru de Onoare al Academiei din Berlin și singurul cronicar-sfătuitor intim al țarului Imperiului Rus, Petru cel Mare (1672-1725).
O succintă biografie a cărturarului gurean și mărginean sibian
Mama lui Aurel Decei, precum și tatăl acestuia (notar în satul Gura Râului din Mărginimea Sibiului), erau descendenții unor familii înstărite, de vechi români ardeleni. În timpul Primului Război Mondial, doi unchi de-ai săi, pe linie paternă, au fost nevoiți să lupte pe două fronturi diferite ale armatelor Imperiului Austro-Ungar, armate ostile trupelor române: Titus, în tranșeele din Italia, iar Cornel, în cele din Rusia țaristă a Romanovilor. Între anii 1923-1927, viitorul istoric-orientalist își face studiile gimnaziale și liceale în câteva vestite școli din Sibiu, Blaj și Alba Iulia, urmate de cele universitare de la Cluj, din cadrul Facultății de Litere și Filozofie, încheiate cu obținerea a două licențe: Istoria Universală, respectiv Limba Română. Apoi, își perfecționează studiile înalte la Școala Română de la Roma, precum și în unele universități din Istanbul (1932), Paris și Berlin (1933-1935), devenind diplomat de profesie și specialist în limbi și culturi orientale. Revenit în țară, tipărește una dintre prestigioasele sale lucrări științifice, care avea să se constituie în teza lui de doctorat, intitulată: “Românii din veacul al IX-lea până la al XIII-lea, în lumina izvoarelor armenești”. După o scurtă perioadă de profesorat, la catedra de limbi și de corespondență italiană, din cadrul Academiei Comerciale și Industrie din Cluj (1939), pleacă la Istanbul, unde are statutul oficial de diplomat român. Aici își continuă munca științifică privitoare la relațiile româno-otomane, calitate în care ia parte la diferite congrese și simpozioane științifice internaționale, susținând comunicări extrem de originale și de valoroase, referitoare la construcția Podului de peste Dunăre, al împăratului roman Traian, în vederea invadării Daciei regelui Decebal; la situația politică a românilor din Transilvania, în secolele XIII și XIV; la participarea domnitorilor munteni Mircea cel Bătrân (1355-1418) și Mihai Viteazul (1558-1601) la unele războaie antiotomane; la descrierea “Cetății Salgo”, cocoțată pe un pinten de deal stâncos, nu departe de vatra actuală a satului mărginean Sibiel, pentru ca, în 1939, să încheie redactarea și tipărirea lucrării “Istoriografia română transilvană în cei 20 de ani de la Unire”. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, va îndeplini funcția de atașat cultural pe lângă Ambasada României de la Istanbul, pentru ca, într-un târziu, să se lase convins de a reveni definitiv în țară, unde va ajunge în ziua de 22 decembrie 1957. Însă, contrar promisiunilor mincinoase ale autorităților statului, de atunci, nu numai că va fi lipsit de bucuria revederii satului natal, a părinților, rudelor și consătenilor săi dragi din Gura Râului, dar este imediat arestat, rămânând în detenție vreme de 7 ani. Firescul și omenosul gest îl vor face autoritățile române mult mai târziu, respectiv imediat după data de 17 august 1964, atunci când este eliberat din închisorile comuniste, urmare a amnistiei generale a deținuților politici. Ceea ce va întreprinde în continuare este să ierte pe cei vinovați de suferințele îndurate și să uite anii grei de detenție (sau numai să se preface că a iertat și a uitat), integrându-se cu greu în viața științifică și editorială din țară. Ultimii ani ai vieții îl vor găsi îndeplinind funcția de cercetător științific secundar la Institutul de Istorie “Nicolae Iorga”, din București, al Academiei Române, de unde se pensionează în 1975, într-o stare precară de sănătate. Se va stinge din viață un an mai târziu, respectiv la data de 24 aprilie 1976. Este înmormântat creștinește, cu durerea în suflet și regretul locuitorilor întregului sat natal, trupul său firav fiind depus în cripta familiei sale, din cimitirul-grădină al bisericii celei mari. Va lăsa, redactată în manuscris, “Istoria Imperiului Otoman”, lucrare tipărită în 1978, la Editura Științifică și Enciclopedică, prin efortul benefic al istoricului-orientalist Virgil Ionel Ciocîltan (n.26 ianuarie1948, Sighișoara).
Un bust, dezvelit și sfințit în fața Școlii Gimnaziale din Gura Râului, instituție de învățământ care îi poartă numele, precum și o placă comemorativă, așezată pe frontispiciul casei părintești, îi amintesc numele, iar faptele doar într-o formă nefiresc de sumară, respectiv în rafturile cu cărți ale bibliotecilor documentare. În data de joi, 15 aprilie, se împlineau 126 de ani de la nașterea celui care a fost cărturarul ardelean Aurel Decei, iar sâmbătă, 24 aprilie, 45 de ani de la moartea acestuia. Dumnezeu să-l odihnească în bună și liniștită pace, lângă mult iubita lui mamă și mult îndrăgitul său tată! Cu toții, cei din neamul lor, vrednici de stima și de pomenirea întregii obști a frumosului sat de munte. Cel care își are casele, gospodăriile, grădinile și drumurile Crucilor și Troițelor răsfirate în josul și în susul pitoresc al Iezerelor Cindrelului, din vecinătatea marelui baraj al apelor limpezi și reci ale Cibinului!
HRISTOS A ÎNVIAT
