“ÎN SPECIAL, ÎN ACEASTĂ PERIOADĂ, ESTE FOARTE BINE SĂ FII CONȘTIENT DE CEEA CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN JUR”

Distribuie pe:

Numele meu este CIOATĂ Tudor și sunt elev în clasa a VII-a A, la Școala Gimnazială Nr. 7 din Târgu-Mureș.

Din păcate, am avut ghinionul ca mare parte din anul trecut și anul acesta să fim nevoiți să urmăm școala în mod online, din cauza pandemiei. La început, nu a fost foarte greu, deoarece aveam puține cursuri pe săptămână. Ulterior, însă, revenindu-se la numărul orelor obișnuite, conform programei școlare, cea mai grea parte a constat în reacomodarea cu studiul, pe parcursul a câtorva ore bune pe zi, ca înainte. Acum, eu apreciez școala online, deoarece este mult mai comod să particip la cursuri de la mine de acasă, dar și pentru că am posibilitatea să mă odihnesc mai mult.

Orele mele preferate sunt cele de consiliere psihologică, deoarece m-au ajutat și mă ajută foarte mult în dezvoltarea intelectului meu și la cunoașterea de sine.

În special, în această perioadă, este foarte bine să fii conștient de ceea ce se întâmplă în jur. Consider că cea mai mare problemă a școlii online este faptul că motivația de a învăța a scăzut foarte mult, deoarece, acum, în timpul cursurilor, nu suntem față în față cu profesorul, așa cum eram în sala de clasă, presiunea fiind alta, mult mai mică.

Din cauza faptului că nu ne mai întâlnim la fel de mult ca înainte, cu colegii de clasă sau cu prietenii, în general, am început să ne plictisim din ce în ce mai tare și să căutăm alternative acestei stări. Plictiseala aceasta m-a făcut, pe mine, să fiu atras mai mult de mistere și de rezolvarea lor, așa că am început să citesc seria de cărți “Arsene Lupin”, creații ale scriitorul francez Maurice Leblanc. În aceste volume este vorba despre cel mai deștept, îndemânatic și cunoscut hoț din Franța, și despre  dificultățile prin care trece acesta, dar și poliția franceză, încercând fiecare să scape unul de celălalt. Recomand aceste cărți tuturor persoanelor care au puțin timp liber și sunt dornice să alunge plictiseala, deoarece întâmplările relatate fascinează pe oricine.

Lasă un comentariu