Cât de ,,virgină” poate fi trădarea,
De neam, de țară, sânge și credință!?
Și cât bine face ea în lumea spurcăciunii
De cuvinte, gânduri, strigăt, umilință?
Cât prețuiește rana, durerea de ființă
Dacă ar fi să dăinuie eternul chin?
Și cât de-adânc săpat în neființă
Răsună melancolic ecoul lui Amin?
Un zâmbet cald, șiret, viclean și dulce
Scapără scântei de inimi tip emoji
Te prinde vraja lor și te seduce ...
Tăbliță singuratică printre eroi!
Ne place tuturor mirosul fin cu iz...
Curaj n-avem, în fața morții suntem morți,
Ne bate vânturi ... dâra de omizi
Lăsată încă pe spinarea anticilor Porți.
Ne trădăm din fire? Este un blestem?
Ce se-ntâmplă Doamne? Spune un cuvânt!
Lumea ta se-ncântă, sufletele gem
Ne merge prea bine! Poate fi blestem!?
O Fecioară lepădată de onoare și de cer
Pare a fi trădarea omului nedemn.
Se consumă rece, frivol, trist și efemer!
E la liber... mi-au șoptit aseară crucile de lemn!