TRĂDARE CU IZ DE FECIOARĂ

Cât de ,,virgină” poate fi trădarea,

De neam, de țară, sânge și credință!?

Și cât bine face ea în lumea spurcăciunii

De cuvinte, gânduri, strigăt, umilință?

Cât prețuiește rana, durerea de ființă

Dacă ar fi să dăinuie eternul chin?

Și cât de-adânc săpat în neființă

Răsună melancolic ecoul lui Amin?

Un zâmbet cald, șiret, viclean și dulce

Scapără scântei de inimi tip emoji

Te prinde vraja lor și te seduce ...

Tăbliță singuratică printre eroi!

Ne place tuturor mirosul fin cu iz...

Curaj n-avem, în fața morții suntem morți,

Ne bate vânturi ... dâra de omizi

Lăsată încă pe spinarea anticilor Porți.

Ne trădăm din fire? Este un blestem?

Ce se-ntâmplă Doamne? Spune un cuvânt!

Lumea ta se-ncântă, sufletele gem

Ne merge prea bine! Poate fi blestem!?

O Fecioară lepădată de onoare și de cer

Pare a fi trădarea omului nedemn.

Se consumă rece, frivol, trist și efemer!

E la liber... mi-au șoptit aseară crucile de lemn!

Lasă un comentariu