1848: BLAJ - CÂMPIA LIBERTĂȚII “NOI VREM SĂ NE UNIM CU ȚARA!”

În primăvara anului 1848, în urmă cu 173 de ani, situația în Transilvania s-a agravat, după ce revoluționarii pașoptiști maghiari au cerut ca Principatul să fie anexat la Ungaria.

În dimineața de 15 mai 1848, circa 40.000 de oameni s-au adunat pe Câmpia Libertății de la Blaj, în majoritate țărani, dar și numeroși intelectuali, clerici, orășeni, mici nobili, de pe întregul teritoriu al Transilvaniei. Avram Iancu li s-a adresat participanților spunând:

“Uitați-vă pe câmp, românilor! Suntem mulți ca cucuruzul brazilor, suntem mulți și tari”.

Episcopii Andrei Șaguna (ortodox) și Ioan Lemeni (unit) au fost proclamați președinți ai Adunării, iar Simion Bărnuțiu și George Barițiu, vicepreședinți, la care s-au adăugat și zece secretari, printre care s-au numărat și cărturarii August Treboniu Laurian și Timotei Cipariu. Cei doi au fost însărcinați cu redactarea protocolului și a petiției care urma să fie înaintată Dietei. La propunerea lui Simion Bărnuțiu au fost aprobate următoarele puncte pe care trebuiau să se sprijine hotărârile finale ale adunării: consacrarea denumirii de “Câmpie a Libertății'“ pentru locul unde se desfășura adunarea; națiunea română își afirma credința față de împărat și Casa imperială; națiunea română se declară “națiune de-sine-stătătoare a Transilvaniei, pe temeiul libertății egale”.

A doua zi, Adunarea a adoptat “Petițiunea națională”, cum era denumit programul Revoluției române din Transilvania, care revendica în 16 puncte: dreptul românilor de a fi reprezentați în Dietă, dreptul de a folosi limba română în legislație și administrație, emanciparea Bisericii Ortodoxe Române de sub jurisdicția mitropoliei sârbești, desființarea iobăgiei fără despăgubire, libertatea industriei și a comerțului, desființarea breslelor, libertatea cuvântului și a tiparului, asigurarea libertății personale și a întrunirilor, înarmarea poporului și înființarea gărzii naționale, învățământ de toate gradele în limba română, impozit proporțional cu veniturile, amânarea discutării în dietă a problemei “uniunii” Transilvaniei cu Ungaria până la convocarea unei adunări în care românii să fie reprezentați proporțional etc.

Prezența la această mare manifestare a românilor din celelalte provincii ale țării a făcut din Marea Adunare de la Blaj unul din cele mai semnificative momente ale Revoluției române de la 1848.

Dând curs simțămintelor naționale, zecile de mii de participanți, împotrivindu-se unirii forțate cu Ungaria, au cerut unirea cu Principatele Române: “Noi vrem să ne unim cu Țara!”.

Un alt moment semnificativ din istoria României îl privește pe principele Alexandru Ioan Cuza. Domnitorul, fiind silit să abdice în februarie 1866 și mai apoi izgonit în exil, a peregrinat între Paris, Florența, Viena și Wiesbaden. Starea sa de sănătate era tot mai șubredă, din cauza plămânilor bolnavi, dar și a altor afecțiuni medicale grave. În cele din urmă, s-a stabilit la Heidelberg, în Germania, unde, în urmă cu 148 de ani, se stinge din viață (la Hotelul Europa) la 15 mai 1873, în vârstă de 53 de ani.

Domnitorul Unirii a fost înmormântat în Biserica Domnească din Ruginoasa. 30.000 de țărani s-au strâns la căpătâiul său, iar alături de ei au venit Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Costache Negri sau Cezar Bolliac ș.a. Mihail Kogălniceanu a spus atunci următoarele cuvinte: “Nu greșelile, ci faptele lui Cuza Vodă i-au adus detronarea. Cât va avea țara aceasta o istorie, cea mai frumoasă pagină va fi aceea a lui Alexandru Ioan I.”

După cel de-Al Doilea Război Mondial, osemintele domnitorului au fost mutate în biserica “Trei Ierarhi” din Iași.

“Un popor care nu își cunoaște istoria este ca un copil care nu își cunoaște părinții.” - Nicolae Iorga

Lasă un comentariu