CONVORBIRE CU GABRIEL PĂUN, PREȘEDINTELE “AGENT GREEN”
Un obicei barbar în România – vânătoarea de trofeu”
- Cazul ursului Arthur, ucis de un prinț de Lichtenstein, în pădurile României, a făcut înconjurul presei naționale și internaționale, iar acum este pe masa Comisiei Europene. Ce este acest caz și cum l-ați descoperit voi, cei de la “Agent Green”?
- Cazul Arthur este emblematic pentru vânătoarea de trofeu în România, un obicei barbar și, din păcate, în formă continuată pe teritoriul țării noastre. Dacă până în 2016, obiceiul era pe față, cu “cote anuale de recoltare”... (așa spuneau, de parcă vorbeau de porumb, nu de animale superbe, ce aveau dreptul la viață...) a venit un ministru curajos care a oprit aceste “cote”, fiind lăsate doar “cote pe derogare”, dacă apar situații periculoase. În 2019, s-a stabilit un număr de 140 de urși și 97 de lupi, care puteau fi împușcați sau relocați, dacă era necesar. Ursul Arthur a fost printre ultimii de pe această listă. Pe site-ul Ministerului Mediului nu apare decât lista cu derogări, fără să se spună de ce s-au dat, fără procese verbale care să explice măsurile luate sau care a fost conflictul sau animalul care l-a provocat. Zero transparență, deși este informație de interes public. Noi știam că se termină această “cotă de intervenție” și am solicitat lista acestor derogări, ca să vedem dacă s-a respectat conflictul om-urs sau a fost doar o vânătoare de trofee mascată, așa cum era și înainte. Atunci am văzut prima oară că ceva nu era în regulă: pe cererea de “intervenție” din Covasna era trecută o ursoaică, iar pe fișa de eliminare era trecut un urs. Știam că sunt trei urși mari acolo, dar dintre ei unul singur era la asemenea dimensiuni, și pe care îl numisem “Arthur”, că el era regele. Era un colos. L-am văzut de mai multe ori în adâncul pădurii, aveam fotografii cu el, cele care au făcut înconjurul lumii. Sunt realizate de noi, în octombrie 2019. Ultima oară l-am văzut în noiembrie 2020, cu câteva luni înainte de a fi împușcat. Era un urs neobișnuit cu prezența omului, la apariția noastră a fugit, deci nici vorbă să își ia hrana din gospodării. Avea 17 ani. Cu aceste suspiciuni am mers în teren, la oamenii care s-au plâns de pagubele făcute de urs. La fața locului am descoperit că nu Arthur era “criminalul”, ci problemele localnicilor erau legate de femelele ursoaice cu pui. Asta au spus toți. Oricum, era greu de crezut că un prinț de Lichtenstein, vânător de trofee, vine din Austria să rezolve problema țăranilor din satul Ojdula... Concluzia este că nu s-a împușcat “ursul problemă”, ci cel mai falnic urs care s-a găsit în zonă...
“Ceea ce s-a întâmplat în Covasna e ilegal”
- Ce este cel mai grav în acest caz al ursului Arthur?
- Cel mai grav este faptul că un urs nevinovat, de o frumusețe excepțională, patrimoniu viu al pădurilor românești, a fost ucis mișelește. Și că acest lucru s-a făcut la adăpostul unei așa-zise derogări. Apoi, acea zonă este sit “Natura 2000”, care nu are niciun fel de plan de protecție, management sau evaluare așa cum obligă legea! Ceea ce înseamnă că nu aveai voie nici să tai din pădure, nici să vânezi. Ceea ce s-a întâmplat acolo este practic ilegal. Nu în ultimul rând, ce mi-a mai atras atenția este că în acest fond de vânătoare au 12 puncte de hrănire a animalelor! Pentru un necunoscător poate să sune drăguț, că au grijă de animale, însă din punct de vedere științific, nu este deloc un lucru bun - practic, zona se transformă într-o mare fermă de animale sălbatice, care își pierd instinctele, pentru că sunt hrănite de om și devin dependente de om. Asta s-a întâmplat și în Africa de Sud, acolo unde astfel de locuri sunt folosite cu predilecție pentru vânătoare. Animalele strict protejate nu trebuie hrănite și habituate, pentru că, în felul ăsta, se degradează speciile sălbatice. Există directivă europeană pentru acest lucru.
- În general, se spune că România are foarte mulți urși. Este adevărat, sau ursii sunt la noi o specie vulnerabilă și amenințată cu dispariția?
- În acest moment, deși se spune că avem foarte mulți urși, de fapt nu s-a făcut niciun recensământ științific, ca să știm exact câți sunt! Nu știm nici măcar câte femele și câți masculi avem, câți pui și în ce zone... Părerea noastră este că, dimpotrivă, ursul este o specie foarte amenințată în România. Din trei motive: primul este co-sangvinizarea din lipsa masculilor, de obicei împușcați ca trofee. Femelele rămân singure, ajung să se înmulțească în aceeași familie și exemplarele astfel născute sunt mici și cu probleme. În al doilea rând, din cauza degradării perpetue a habitatului - noi știm că ursul trăiește la munte, însă el a ajuns în acea zonă doar într-un exil, într-un refugiu. Ursul trăia înainte până în Codrii Vlăsiei, deci până în câmpie. Noi, oamenii, i-am luat casa, l-am forțat să trăiască doar în zona montană și tot noi suntem supărați că îndrăznește să iasă din aria minimă în care s-a retras. Oricum, nu mai există liniște nici măcar acolo, iar parcurile naționale și zonele strict protejate reprezintă 1% din suprafața României... Nu în ultimul rând, o problemă pentru existența ursului este și schimbarea climatică. Pentru că iarna nu mai este iarnă, nu mai există hibernare deloc, ci doar un scurt somn de iarnă. De asta ursul umblă acum atât de mult. Și de parcă nu erau de ajuns toate astea, a mai apărut și problema omului, care l-a transformat din “emblemă națională în problemă națională”. Iar asta se întâmpla nu pentru că s-au înmulțit foarte mult urșii, ci din cauza acestui cumul de factori de care am vorbit mai devreme. Nicio autoritate nu se uită la imaginea întreagă, la cauze, ci doar la efecte. Și actualul ministru al mediului procedează astfel, din păcate, deși i-am adus argumente și explicații.
“Soluții există, doar să vrei să le aplici”
- Există soluții în acest conflict dintre om și urs? Se pot evita problemele reclamate de țăranii păgubiți sau de turiștii atacați de urs?
- Sunt câteva soluții foarte simple, pe care le-am văzut aplicate în alte țări, cu foarte mare succes. În septembrie 2018, am luat autorități din Harghita și Covasna, le-am dus în America, în trei state, să vadă cum se face acolo. Au fost încântați și au zis că, sigur, se poate face și la noi! După care au venit acasă și nu s-a întâmplat nimic! Pentru ei a rămas doar o excursie în America... Soluțiile pentru a opri incursiunile urșilor în gospodării sau în zone locuite de oameni sunt simple. Există tomberoane anti-urs, care au o mică tijă ca să se deschidă - foarte bune la gospodării, în marginea orașelor sau campinguri. Omul îl poate deschide, ursul nu. Tot la campinguri sunt și frigidere ce se deschid doar într-un anumit fel, și dacă ursul nu reușește să le deschidă, dispare interesul, nu mai vine. Apoi sunt gardurile electrice, care nu sunt letale, ci doar îi pișcă si ei nu se vor mai apropia. Ele sunt folosite atât la ferme, cât și la zonele cu gunoi. Practic, toate formele nenaturale de hrană pentru urs sunt eliminate. Apoi, fermierii mai au și câini speciali, de care urșii se feresc, pentru că integritatea lor corporală este foarte importantă. După excursia în America, autoritățile nu au făcut nimic. Așa că ne-am apucat tot noi să strângem donații și am reușit să ajutăm 7-8 gospodării să își pună gard electric. De atunci, nu au mai avut parte de absolut niciun incident, nu au mai fost pagube. Chiar funcționează!
“Să le oferim animalelor o moarte demnă”
- Cum ar putea fi evitate tragediile precum cea a ursului Arthur?
- Dacă există “animale-problemă”, legea spune că metoda letală este ultima soluție. Dar atunci când metoda letală nu mai poate fi evitată, trebuie ca la speciile protejate să nu se mai facă împușcarea de către vânători. Animalul să fie tranchilizat și apoi eutanasiat de către un medic veterinar, în prezența jandarmilor și a unui reprezentant al Gărzii de Mediu, și doar cu probe ADN care să arate că acela este animalul ce trebuia sacrificat. Să le oferim animalelor o moarte cât de cât demnă, nu să le tratăm cu asemenea cruzime! Trebuie să închidem vânătoarea de “trofee”! Împreună cu măsurile de coexistență, despre care am vorbit mai devreme, ar rezolva problema foarte repede. Suedia are 3.000 de urși, dar acolo nu sunt oameni atacați, pentru că au știut să aplice soluțiile potrivite, iar turiștii și fermierii au fost educați ce să facă și cum să procedeze. Deci se poate!
- Ce ar trebui să învățăm din această tragedie? Este ceva bun în tot acest scandal internațional?
- Da! Faptul că societatea româneasca a reacționat și s-a văzut din emoția românilor în fața acestui subiect, că ei condamnă actele de cruzime inutilă asupra animalelor. Avem astăzi o societate care în marea ei majoritate s-a maturizat în această direcție și nu mai tolerează asemenea acte de barbarie. În același timp, și presa a dat dovadă de promptitudine, a mediatizat cazul și a reușit să pună presiune pe autorități. Presa și publicul ei, presiunea asupra celor ce conduc cred că sunt singurele mijloace de a schimba ceva. Cu cât vom protesta mai mult și mai vocal, cu atât politicienii sau autoritățile nu vor avea cum să ne ignore. Avem o clasă politică bine călită la așa ceva și ei așteaptă să treacă valul de indignare ca să facă tot cum știu ei. Dacă însă vom rămâne solidari și ne vom opune, măcar ca până acum, împotriva unor astfel de mentalități, avem șanse să schimbăm ceva.
