Motto:
Vor înflorit melinii, înviorând Ardealul
Cu movul lor pe cerul curat ca altădat,
Mirosuri îndulcite învălui-mi-or dealul
Și ne-om simți cu toții ca-n rai de-adevărat.
Ții minte cum odată, ca tineri fără vină,
În crângul plin de floare, pe tainice cărări,
Cu simțurile-aprinse, ținându-ne de mână
Ne îndulceam ființa, în mii de sărutări.
Și-n lungile clipe, în calde jurăminte,
Sub patrafir de ramuri al nostru gând curat,
Ce inima simțit-a și-nflăcărata minte,
Ne-nfiora cuvântul din inimă plecat.
Eram atunci în lumea visărilor rebele,
Și-n strânsă-mbrățișare urcam înspre ceresc,
De vrajă era clipa și îndulcită-n miere
Cum n-a mai fost de-atuncea o alta în lumesc.
*
De ce nu lași Tu, Doamne, cea vreme-a tinereții
Cât vrea să îmi rămâie în drag și-n fericit?
De ce nu vrei, Mărite, ca pe cărarea vieții
Lungească-și ea clipita trăită-n îndulcit?
Acum, în mersul lumii, acea primăvară
Îmi vine-n amintire în țandără e gând,
Să-mi spună cum odată, cu inimă ușoară
Doi tineri în visare se îndulceau pe rând.
**
Tu nu mai ești acolo, iubire de-altădată,
Să mă aștepți cu simțuri arzând curat, frumos,
Doar umbra amintirii, în vis mi se arată
Ținându-ne de mână, prin crângul cel umbros.
**
În boaba unei lacrimi ce-am pus-o-n tăinuire,
Te mai sărut o dată icoana mea din gând,
Rămâi acol' de-apururi, smerită amintire,
Să-mi fericești visarea, în nopți tot rând la rând.
