INAUGURAREA SEDIULUI RENOVAT AL OFICIULUI POȘTAL NR. 9 DIN TÂRGU-MUREȘ

Distribuie pe:

În ziua de joi, 20 mai a.c., de la ora 13, a avut loc inaugurarea sediului Oficiului Poștal nr. 9 din Târgu-Mureș, cartierul Dâmbu Pietros, de pe Bulevardul 1848 nr. 37. Este vechiul sediu situat la parterul blocului, dar care are acum o înfățișare complet schimbată și foarte primitoare. Evenimentul s-a derulat într-un cadru festiv. Participanților la eveniment, majoritatea lor fiind clienții Oficiului Poștal nr. 9, li s-au oferit baloane colorate cu sigla Poștei Române, iar cei care au dorit, au avut ocazia să se fotografieze gratuit în fața clădirii, având în fundal sigla Poștei Române. Ceremonialul a început cu o sfântă slujbă de sfințire a clădirii, în exterior, apoi și în interior, înfăptuită de un sobor de preacucernici preoți ortodocși: Nicolae Ludușan și Cosmin Maftei de la Biserica Ortodoxă din cartierul Dâmbu Pietros și Constantin Cociș de la Biserica Ortodoxă din Hărțău, comuna Pănet. În continuare, oficialitățile prezente au fost invitate să taie panglica inaugurală: directorul general al Companiei Naționale Poșta Română SA - Horia Grigorescu, directorul Sucursalei Regionale de Poștă Brașov - Bogdan Florin Năstase, director Oficiului Județean de Poștă Mureș - Emilia Meda Iacob, prefectul Județului Mureș - Mara Togănel, subprefectul Județului Covasna - Cosmin Boricean, viceprimarul municipiului Târgu-Mureș - Alexandru Gyorgy. Oaspeții au fost întâmpinați la intrarea în sediul Oficiului Poștal nr. 9, conform obiceiului, cu pâine și sare oferite de Claudia Stanciu, dirigintele Oficiului Poștal nr. 9 și Laura Dălălău, oficiant poștal la aceeași instituție. După o scurtă vizită în interiorul clădirii, prefectul județului Mureș, Mara Togănel, intrând în vorbă cu salariații oficiului poștal, a ținut să expedieze o scrisoare “loco” de la sediul renovat. Delegația s-a deplasat apoi la inaugurarea Ghișeului Poștal nr. 1 al Oficiului Poștal nr. 9 din Târgu-Mureș, în sediul relocat din cartierul Tudor Vladimirescu, de pe Bulevardul Pandurilor nr. 54, sediu situat lângă magazinul Profi.

DECLARAȚII DE PRESĂ

În finalul ceremoniei festive de deschidere a sediului renovat și modernizat al Oficiului Poștal nr.9, am primit și declarații de presă.

Directorul general al Companiei Naționale Poșta Română SA - Horia Grigorescu: “Ne bucurăm că suntem împreună cu colegii mei, astăzi, la Târgu-Mureș. Vreau să-i felicit foarte mult pe directorul regional, Bogdan Năstase, care se ocupă și de Târgu-Mureș, și pe doamna director județean, Meda Iacob. Astăzi suntem la Oficiul Poștal nr. 9 din Târgu-Mureș, din cartierul Dâmbu Pietros. Mă bucur foarte mult că am reușit să ne ținem de cuvânt, atunci când le-am promis și colegilor mei și, mai ales, cetățenilor pe care ei îi deservesc, că vom transforma fața acestui oficiu poștal, care, până nu demult, își desfășura activitatea într-o altă locație, care nu era proprietatea Poștei Române. Mă refer la Ghișeul Poștal nr. 1 din cartierul Tudor. Acum, aici vorbim despre oficiul poștal care este proprietatea Poștei Române, un spațiu care nu mai era pus în valoare. Astfel am putut să ne reîntoarcem în propria noastră casă, să-i transformăm imaginea astfel încât să putem să-i primim cu brațele deschise pe toți clienții noștri. Când vine vorba de clienții noștri, acest edificiu al Ghișeului Poștal nr. 1, aferent acestui Oficiu Poștal nr. 9, din cartierul Tudor Vladimirescu, deservesc peste 53.000 de cetățeni, lună de lună. Vorbim aici despre două unități ale Poștei Române cu un impact foarte mare. Pe de altă parte, dincolo de clienții noștri, față de care încercăm de fiecare dată să ne îmbunătățim calitatea serviciilor, dar și a casei noastre în care îi primim pe aceștia, mă bucur foarte mult că astăzi am putut să îmbunătățim totodată și condițiile de muncă pentru 43 de angajați care își desfășoară activitatea în această nouă casă a Poștei Române. Mă bucur nespus fiindcă vrem să readucem în primul rând o stare de normalitate în Poșta Română, care să răspundă realităților anului 2021, la “pachet” cu celelalte proiecte importante de reformă din Poșta Română. Cred că este foarte important să găsim acest balans între revenirea la normalitate, din toate punctele de vedere, mai ales că suntem acum într-o perioadă în care societatea, în general, își revine la normalitate și se relaxează, la pachet cu aceste reforme structurale pe care trebuie să le ducă la bun sfârșit, inclusiv o companie importantă precum este Poșta Română.

RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRILE PRESEI ÎN LEGĂTURĂ CU CONCURENȚA

Directorul general al Companiei Naționale Poșta Română SA - Horia Grigorescu: “Anul 2020 pentru noi a fost un an în care a trebuit să accelerăm tot ce ține de demersurile de a ține pasul cu concurenții din zona curieratului. Poșta Română este mai mult decât o firmă de curierat, este o societate care furnizează servicii sociale prin distribuirea pensiilor și a celorlalte prestații sociale, este o companie care se preocupă cu prevedere spre această zonă a serviciilor poștale clasice. Când vorbim de curierat nu intră zona de distribuire a scrisorilor în concurență cu noi. Vorbim de serviciile financiare pe care Poșta Română le oferă. Din această perspectivă, firmele de curierat sunt concurentul nostru doar pe o anumită nișă a businessului nostru. Asta nu înseamnă că este nișa în care credem că trebuie s-o dezvoltăm cel mai tare în perioada următoare. Acolo sunt bani mulți pe care Poșta Română îi va obține în perioada următoare. Am reușit să facem deja multe transformări. Mă bucur că acum avem cu adevărat un serviciu de distribuire a coletelor acasă la oameni. Adică, chiar îi încurajez pe oameni să testeze serviciile Poștei Române, să vadă că chiar poștașul vine acasă cu coletul comandat. Avem peste un milion de clienți în ultimele șase luni de zile de când am demarat acest proiect de livrare a coletelor la ușa clientilor noștri, care se declară mulțumiți de serviciile noastre și, până la urmă, cred că acesta este cel mai bun marketing al nostru: dovada calității serviciilor noastre prin prisma și pespectiva clienților noștri.

O SALARIZARE MAI SLABĂ DETERMINĂ ȘI LIPSĂ DE PERSONAL

Referitor la partea de resurse umane, într-adevăr, în privința remunerației pe care o primesc oamenii din poștă, vorbim de salarii mici. Însă, în momentul de față nu putem să găsim acel echilibru sau sustenabilitate fără să dezvoltăm zona de generare de venituri. De aceea, anul 2020 a fost anul în care am reușit în primul rând să ne plătim toate datoriile istorice pe care Poșta Română le avea către Statul Român. A fost anul în care am pus bazele obținerii creditului de investiții de 200 milioane lei. Acum suntem în curs de implementare a proiectelor de investiții, care sunt sursa principală de generare de venituri. Doar în modul acesta putem fi cu adevărat o companie care să se comporte ca o companie în mediul privat, generând venituri suplimentare și, evident, în consecință, prin remunerarea inclusiv a angajaților la un nivel mai ridicat.

INVESTIȚIA PENTRU LUCRĂRILE DE REPARAȚIE CAPITALĂ

Referitor la investiția de aici, ea se ridică la aproximativ 240.000 lei. Investiția a vizat renovarea întregului spațiu, începând de la tencuială. Închipuiți-vă că acest oficiu era într-o stare atât de avansată de degradare încât inclusiv podelele se umflaseră. Nu mai existau țevi funcționale în clădirea asta. Era totul, pur și simplu, devastat. A fost o igienizare pornind de la cota zero a întregului imobil pentru ca astăzi să putem fi într-un sediu care să răspundă necesităților pe care le au angajații și clienții Poștei Române, păstrând totodată și această doză de autenticitate a Poștei Române care, până la urmă, transmite mai departe tradiția sa, legătura pe care o are cu toți cetățenii și clienții ei.

DEFICIT DE PERSONAL ÎN JUDEȚUL MUREȘ

Directorul Oficiului Județean de Poștă Mureș - Emilia Meda Iacob: “În județul Mureș avem localități neacoperite cu personal. În acest moment avem 20 de posture vacante. Încercăm să apelăm la localnici pentru a asigura continuitatea serviciilor poștale. Încă nu suntem într-o situație de impas, dar știu că în țară sunt zone care se află în situație de impas. Cum arăta acest oficiu poștal înainte de renovare? Nu aș putea să vă descriu în cuvinte. Cred că localnicii de aici v-ar fi răspuns mai bine la această întrebare. A fost nevoie de o reparație capitală. Era într-o stare foarte avansată de degradare. Colegele noastre și-au continuat activitatea în acea situație, pentru localnicii de aici, pentru clienții cărora le-am mulțumit, și o fac din nou, pentru că au fost alături de mine, de acest proiect. A fost un demers făcut de mine din prima zi în care am ajuns director și am văzut cât plătim pentru chiria Oficiului Poștal din cartierul Tudor, fiindcă acum, banii economisiți de la plata chiriei îi amortizăm din investiția de aici. Am avut susținere din partea domnilor directori Năstase și Horia Grigorescu. Le mulțumesc din nou. Noi avem o vorbă: «Poșta Română, parte din viața ta». Vreau să le spun că de astăzi sunteți parte din viața târgumureșenilor. Cu siguranță, veți rămâne în memoria noastră”.

Cu organizarea acestui eveniment festiv s-a ocupat Florin Săliștean, șef serviciu administrativ și patrimoniu, maestru de ceremonii la Oficiul Județean de Poștă Mureș, cu echipa sa.

Lasă un comentariu