BORELIOZA (BOALA LYME) - “BOALA CELOR 1.000 DE FEȚE”

Încălzirea bruscă a vremii favorizează apariția și înmulțirea căpușelor în parcuri și în spațiile verzi din jurul imobilelor * Contrar părerii că sunt active doar în timpul sezonului cald, trebuie reținut că le plac foarte mult temperaturile cuprinse între 10 și 15 grade Celsius * Cele mai multe înțepături de căpușă nu provoacă decât răni minore; unele, însă, pot transmite boala Lyme sau alte boli infecțioase grave, ce duc la paralizii și chiar la deces.

Borelioza (de la “borrelia” - o bacterie transmisă prin înțepătura de căpușă) este o antropozoonoză (boală comună oamenilor și animalelor), al cărei rezervor de infecție primar este reprezentat de anumite animale și păsări ce joacă un rol de gazde definitive. De la acestea, boala este transmisă altor animale sau păsări receptive, prin intermediul căpușelor hematofage (care se hrănesc cu sângele uman, căpușele fiind gazde intermediare). Omul apare accidental în circuit, el nefiind transmițător în continuare, prin vectori.

Anotimpul propice este primăvara (martie - iunie). Persoanele cu risc mare de infecție sunt cele expuse profesional la contact cu iarba pe care stau: silvicultori, muncitori forestieri și agricoli, sau care vin în contact cu animalele parazitate - veterinari, vânători. Prin urmare, este considerată ca boală profesională, incidența mare fiind în Franța. Odată pătrunsă în organism, prin înțepătură, bacteria se extinde la nivelul pielii, provocând o erupție caracteristică. Ajunsă în organismul uman, penetrează unele celule, în special, cele nervoase, la fel și la nivelul inimii și al articulațiilor.

* Tabloul clinic caracteristic boreliozei este polimorfismul manifestărilor clinice tardive și evoluție cronică, stadială, clasic descriindu-se trei faze: primară, secundară și terțiară.

1. Infecția precoce localizată: eritemul (erupția cutanată) cu caracter inelar se poate asocia cu semne minore de afectare generală, ca mărirea ganglionilor regionali, și semne minore de afectare generală: dureri articulare, dureri musculare, mai ales în ceafă și coloana vertebrală, febra neobligatorie, astenie, oboseală la cel mai mic efort.

2. Infecția precoce diseminată: multiple placarde (zone) de erupție cutanată, cu caracter de extindere și a altor zone ale pielii, afectare neurologică (meningită), mai rar polineuropatie (atingerea nervilor), manifestări cardiace și articulare difuze.

3. Borelioză terțiară, tardivă - este forma cronică, după luni, și chiar 20 de ani după prima infecție, neuroborelioză (meningite, meningoencefalite) - se caracterizează prin dureri foarte intense nocturne, greu de calmat cu antialgice și antiinflamatorii. Se asociază cu scăderea sensibilității cutanate, scăderea forței musculare, dispariția reflexelor, atingeri centrale (encefalite), atingeri psihice (depresie - bolnavul uită repede anumite evenimente recente) - manifestări care, uneori, evoluează spre sindrom discordant (schizofrenie).

* Diagnostic - Diagnosticul pozitiv este un proces complex și dificil, având în vedere toate mecanismele de îmbolnăvire. Diagnosticul clinic constă în a se recurge la cercetarea serologică, dar pornind de la o simptomatologie cu mare probabilitate diagnostică.

Diagnosticul diferențial tipic se face cu reacțiile secundare înțepăturilor insectelor. Diagnosticul diferențial al manifestărilor generale se face cu manifestări articulare, cardiace, neurologice de alte etiologii.

* Prognostic - tratată corect, boala are prognostic bun, dar există riscurile evoluției către fazele secundare și terțiare.

* Tratament - în cazul formelor tardive de boală, durata terapiei este de cel puțin 11 zile, folosind cu prioritate cefalosporinele de ultimă generație, urmate de penicilină G, pe ultimul loc fiind amoxicilina sau doxiciclina. Corticoterapia antiinflamatoare este ineficientă și chiar dăunătoare și nu se mai folosește ca terapie patogenică.

* Profilaxie și combatere: 1) - măsuri față de izvorul de infecție - profilaxia este dificil de realizat din cauza diversității rezervorului animal și a rezistenței căpușelor la insecticide; 2) - măsuri față de căile de transmitere - în zonele endemice să fie folosiți pantaloni largi și bluze cu mânecă lungă, deschise la culoare, pentru a fi observate și îndepărtate, imediat, căpușele; este preferabil ca această manevră să se efectueze în serviciul chirurgical, uneori fiind necesară o excizie largă, pentru a avea siguranța că nu au rămas urme de căpușe; 3) - măsuri față de receptori : la gravide, după înțepătura de căpușă se administrează amoxicilină, din cauza riscului de infecție fetală; la adulți și copii, se administrează profilactic aceste medicamente.

În ultimii ani, au fost elaborate două vaccinuri specifice, ambele doar par eficace.

Imediat după îndepărtarea căpușei, pielea înțepată se spală intens, cu apă și săpun, după care se dezinfectează cu alcool. Există o pensă specială care are rolul de a extrage capul căpușei printr-o manevră de mișcare în sens invers acelor de ceasornic. Zona afectată va fi observată activ, timp de o lună, pentru a surprinde apariția eritemului inelar (erupție cutanată), dar nedureros. De această chestiune se ocupă Serviciul de boli infecto-contagioase, care, în mod activ și intermitent, urmărește evoluția clinică a efectelor înțepăturilor de căpușă, pentru a acționa prompt și operativ, în terapia antibiotică adecvată.

Potrivit statisticilor, în ultimii șapte ani, peste 6.500 de români au ajuns la spital cu înțepături de căpușă. Dintre aceștia, 98 au fost diagnosticați cu boala Lyme (borelioza).

Cazuistica este, probabil, mult mai vastă, în sensul că unele persoane își aplică propria metodă de îndepărtare a căpușei, iar orașele din județ au propriile lor cazuri, din zona medicală arondată.

Lasă un comentariu