LA ZI PE FRONTUL LUPTEI ÎMPOTRIVA CORONAVIRUSULUI

Distribuie pe:

ÎN JUDEȚUL MUREȘ

Până ieri, 24 mai, în județul Mureș au fost confirmate 23.852 cazuri de persoane infectate cu virusul SARS-COV-2. Față de ziua precedentă, au fost înregistrate 2 cazuri noi de persoane infectate, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retes-tării pacienților care erau deja pozitivi, 2 persoane au fost reconfirmate pozitiv în județul Mureș.

Potrivit informațiilor DSP Mureș, la această dată sunt internate 170 de persoane confirmate pozitiv în spitalele din județul nostru.

De asemenea, până la această dată, 22.865 de persoane s-au vindecat în județul Mureș (Direcția de Sănătate Publică transmite numărul total al persoanelor vindecate, număr care cuprinde persoanele externate din spitalele de pe teritoriul județului Mureș și numărul cazurilor pozitive izolate la domiciliu și declarate vindecate conform legislației în vigoare). În plus față de acestea, 2.164 de persoane au fost externate la termenul de 10 zile (persoane confirmate pozitiv, dar asimptomatice), iar 796 de persoane au fost externate la cerere.

Un număr de 16 persoane sunt internate cu suspiciune de infecție cu virusul Covid-19, potrivit datelor DSP Mureș.

Până acum, 732 de persoane diag-nosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat în spitalele din județul Mureș, potrivit datelor DSP Mureș.

În județul Mureș, 31 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 1.302 persoane se află în carantină la domiciliu.

În această perioadă, continuă acțiunile de informare și verificare cu privire la respectarea regulilor de protecție sanitară în județul Mureș. Echipe mixte formate din polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști locali, reprezentanți ai direcțiilor de sănătate publică, inspectoratelor teritoriale de muncă, direcțiilor sanitar-veterinare și de la Protecția Consumatorului sunt în teren zi de zi pentru a veghea la siguranța mureșenilor.

Facem un apel către mureșeni de a respecta normele de protecție: purtarea măștii, respectarea distanțării fizice și spălarea mâinilor cât mai des este posibil. Prin respectarea acestor reguli simple, veți avea grijă de sănătatea voastră și a celor din jur: familie, prieteni, întreaga comunitate.

Îi îndemnăm pe toți mureșenii să aibă o implicare civică activă și să sesizeze orice încălcare a normelor de protecție sanitară la TelVerde - 0800.800.165.

CANCELARIA PREFECTULUI INSTITUȚIA PREFECTULUI - JUDEȚUL MUREȘ

LA NIVEL NAȚIONAL

Până ieri, 24 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.075.773 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19).

1.033.984 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 230 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 59 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până ieri, 29.977 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.

În intervalul 23.05.2021 (10.00) - 24.05.2021 (10.00) au fost raportate 36 de decese (15 bărbați și 21 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Dolj, Harghita, Hunedoara, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Teleorman și Tulcea.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 6 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 12 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 16 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

34 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 3.585. Dintre acestea, 580 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 7.773.851 de teste RT-PCR și 1.102.616 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 5.392 de teste RT-PCR (3.025 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.367 la cerere) și 5.095 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 9.949 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 3.935 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 37.965 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 60 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 465 de apeluri la numărul unic de urgență 112.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 23.543 de cetățeni au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS-CoV-2, dintre care 191 au decedat.

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul SARS-CoV-2 la nivel european.

În intervalul 13 mai 2021 - 20 mai 2021, au fost raportate 32.378.152 cazuri în UE/SEE. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Franța, Italia, Spania și Germania.

Începând din 15 decembrie, CEPCB a întrerupt publicarea datelor privind numărul cazurilor confirmate și numărul cetățenilor decedați, atât în UE/SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra, cât și la nivel global. Aceste raportări sunt actualizate săptămânal.

Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CEPCB) (https://www.ecdc.europa.eu/en)

GRUPUL DE COMUNICARE STRATEGICĂ

Lasă un comentariu