La nașterea fiecărui om, Dumnezeu îi dăruiește nebănuite și nenumărate virtuți, care îl particularizează între semeni. Așa s-a întâmplat și în cazul domnului Iosif Isai, om de aleasă bunătate, spirit calm și întreprinzător, harnic și perseverent, cu dragoste față semenii săi, față de muncă, de neam și țară, de tradițiile și obiceiurile noastre străbune, de credința creștină. Dar mai ales l-a înzestrat cu darul cântecului și al versului, fiind printre puținii “oameni aleși” pe care Providența l-a binecuvântat să fie “poetul țăran” și să reprezinte comunitatea dedeană cu harul său poetic.
Dacă ar mai fi trăit ar fi avut acum 100 de ani, iar noi am fi sărbătorit o aniversare centenară, dar cum toate pe această lume nu sunt cum vrea omul, am fost nevoiți să comemorăm 21 de ani de la trecerea sa în eternitate.
S-a născut în data de 4 mai 1921, în localitatea Deda. Părinții săi, Isai Gavril și Sofia, gospodari harnici din această localitate, l-au crescut și educat în cultul dragostei de oameni și de Dumnezeu, al muncii și al respectului pentru lumea înconjurătoare. La vârsta de 7 ani a fost dat la școală, urmând cursurile elementare (clasele I - VII) la Școala Veche din satul Deda, bucurându-se de grija și atenția învățătorilor Iosif Ceontea și Ioan Borșianu. După absolvirea cursurilor a rămas alături de părinții săi la munca câmpului și creșterea animalelor, așa cum se întâmpla cu marea majoritate a copiilor din acele vremuri, deși dovedea înclinații spre învățătură.
La vârsta de 17 ani s-a înscris la Școala Sanitară din Reghin, patronată de vestitul doctor Eugen Nicoară, care desfășura în Reghin și împrejurimi o intensă activitate de culturalizare a maselor în spiritul ideilor promovate de ASTRA. La finalizarea cursurilor (4 luni) a obținut calificarea de agent sanitar, punându-se în slujba comunității dedene și venind în ajutorul multor oameni, cu un sfat sau cu fapta. În realizarea acestui demers nobil, un rol important l-a avut și tânărul Vasile Netea, bun vecin și prieten adevărat, care l-a îndemnat să urmeze calea învățăturii. Atât s-a putut atunci, părinții nu îl puteau sprijini mai mult.
La vârsta de 20 - 21 de ani a fost recrutat pentru îndeplinirea serviciului militar. Ne aflăm în anii celui de-Al Doilea Război Mondial, iar Transilvania aparținea Imperiului Austro-Ungar. A fost trimis la început, ca recrut, în localitatea Ghimeș Palanca, unde a învățat limba maghiară. A urmat frontul, alături de alți soldați români, participând la luptele din Munții Tatra, iar apoi la cele de pe Tisa. A fost rănit la un picior, fiind apoi internat într-un spital din Baia Mare. După ce s-a vindecat a venit acasă, pe meleagurile natale, reluând viața de la capăt, cu ace-leași îndeletniciri ca mai înainte: munca la câmp și în domeniul forestier, aproape de casă.
Urmează un alt capitol al vieții protagonistului acestor rânduri. Întors acasă, s-a căsătorit în anul 1947 cu Rafila Bândilă a lui Ignat și Teodora, cel de-al șaselea copil al acestei familii. Va lega o mare prietenie cu fratele acesteia, Toader Bândilă, viitorul cantor al Bisericii din Deda și mare constructor de case.
În luna februarie a anului 1949 a fost arestat, fiind bănuit că uneltește împotriva puterii comuniste nou instalate la cârma statului, în ciuda faptului că nu avea nicio legătură cu vreun partid politic. A fost nevoit să-și lase soția, copilul (Nelu - băiatul cel mare al acestei familii - de doar 7 luni) și părinții fără niciun sprijin. A fost încarcerat, pe rând, la penitenciarele din Târgu-Mureș, Aiud, Gherla, Poarta Albă (Canalul Dunăre - Marea Neagră), Baia Sprie, Oradea și alte “instituții de reeducare moral-politice”. A fost eliberat în luna iunie a anului 1955, având condiționate anumite drepturi social-politico-administrative. Totuși, a avut bucuria și fericirea de a-și conduce spre școală în clasa I, alături de soție, pe fiul lor cel mare, Nelu, rămas atâția ani (6 ani și 4 luni) fără sprijinul tatălui său.
Și-a reluat vechile îndeletniciri de țăran agricultor ori muncitor forestier, desfășurându-și activitatea la Răstolița, Lunca Bradului, Toplița, Borsec etc. spre a-și putea întreține familia. După doi ani, în 1957, se va naște al doilea copil al acestei greu încercate familii, Vasile, băiatul care se va bucura pe deplin de atenția părintească. Peste puțină vreme va fi îndoliat de moartea celor dragi lui, tatăl Gavril și mama Sofia, iar apoi, în anul 1992, o moarte fulgerătoare o va răpi și pe soția, Rafila, cu care a conviețuit aproape 50 de ani. La bătrânețe a rămas singur în “casa cea mare și nouă”, mângâindu-se cu păsările și animalele din curtea casei, crescute de el. Cei doi băieți, Nelu și Vasile, au plecat “la oraș”, în Târgu-Mureș și Cluj-Napoca, acolo unde și-au întemeiat familii și au continuat viața, fiecare cu locul său de muncă. Se va bucura la venirea “acasă” în timpul vacanțelor sau ocazional, cu părinții lor, a celor trei nepoți pe care îi iubea foarte mult. Avea pregătite pentru fiecare daruri alese, în special jucării și fructe din livada proprie. Toți se bucurau de întâlnire, iar domnul Iosif Isai le făcea poze.
Protagonistul materialului nostru era un mare creștin, mergând la biserica din sat în fiecare duminică sau sărbătoare religioasă. Era membru în corul bisericii, evidențiindu-se cu vocea lui deosebită de tenor. Îi plăceau obiceiurile, portul popular și oamenii satului, cărora le făcea poze cu diferite ocazii (botezuri, nunți, hora satului, alte evenimente), având un aparat de fotografiat care îl însoțea pretutindeni. El știa că lumea îl așteaptă.
A decedat în data de 12 ianuarie 2000, fiind înmormântat în cimitirul Bisericii Vechi din centrul comunei Deda, alături de soția sa, Rafila. “Aici, la margine de crâng/ E-atâta pace și tăcere! / Și toate dorurile plâng / Cu glas duios a lor durere” (Nelu Isai). Ne bucurăm că cei doi copii ai domnului Iosif Isai (Nelu și Vasile) moștenesc din alesele virtuți ale tatălui lor. Nelu a fost proiectant la Combinatul “AZOMUREȘ” Târgu-Mureș, are talent poetic, este cântăreț la biserica din parohia Tudor, iar Vasile a fost maistru electrician și e la fel de talentat ca și fratele său mai mare. Dacă ar mai fi trăit, s-ar fi bucurat mult de succesul celor trei nepoți ai săi, care acum sunt studenți.
A fost iubit și apreciat de toți cei ai familiei, de consăteni, de membrii corului bisericesc și de preoții localității pentru alesele sale virtuți și mai ales pentru bunătatea sufletească și căldura cu care învăluia pe oricine. Avea darul “cuvintelor potrivite”, era un iubitor al folclorului românesc, crea versuri în stil popular. Elevii de la școala din Deda au pus în scenă, îndrumați de profesorii lor, baladele “Miorița” și “Mureșul și Oltul” (variante locale, culese și adăugite de Iosif Isai), iar aceste realizări artistice s-au bucurat de aprecieri, fiind răsplătite de mai multe ori cu Premiul I la festivalurile de folclor la care au participat.
Pentru toate acestea și încă multe altele, noi îi păstrăm vie memoria și-l considerăm un OM de seamă și de omenie al comunității dedene.
