EVENIMENT MEDICAL DE EXCEPȚIE LA TÂRGU-MUREȘ - DR. RADU DEAC: UN COPIL BENEFICIAZĂ DE IMPLANTAREA UNEI VALVE LA NIVELUL ARTEREI PULMONARE, FĂRĂ OPERAȚIE

Distribuie pe:

Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu-Mureș (IUBCvT) găzduiește, în aceste zile, un workshop în cadrul proiectului AngioNet “Dezvoltarea infrastructurii publice de cercetare, dezvoltare și crearea de noi infrastructuri”, în cadrul căruia va fi efectuată și o intervenție de înlocuire de valvă la nivelul arterei pulmonare, prin metode minim-invazive, la un copil.

“Este o activitate științifică care se desfășoară sub egida Academiei de Științe Medicale, este un proiect de nivel național, cu fonduri europene nerambursabile, în valoare de 25 milioane de euro, care a început în anul 2015 și se va încheia în acest an. A doua manifestare în cadrul acestui eveniment este cu aspect clinic, care va îmbunătăți viața unui copil. S-a mai făcut o astfel de intervenție cu câțiva ani în urmă, dar acum se face din nou. Este vorba despre implantarea unei valve, fără operație, pe calea unei artere de la nivelul membrului inferior, până în inimă. Se plasează dispozitivul în locul valvei pulmonare, artera care duce de la inimă la plămâni. La acest copil este nefuncțională și atunci se corectează prin acest mod”, a declarat presei, luni, profesor doctor Radu Deac, coordonatorul proiectului din cadrul Academiei de Științe Medicale.

Dr. Radu Deac a arătat că scopul evenimentului de la IUBCvT Târgu-Mureș este de a demonstra competențele profesionale ale echipei în metoda de înlocuire percutană, intervențională, a valvei pulmonare la copii, pentru adoptarea acestei proceduri în România.

Potrivit profesorului, această procedură aduce beneficii majore pacienților, întrucât implică o siguranță sporită, reduce semnificativ perioada de spitalizare, iar recuperarea este rapidă.

Cercetările în cadrul acestui proiect au fost conduse de dr. Anca Sglimbea și dr. Hadadi Laszlo, medici cardiologi intervenționiști, acestora alăturându-li-se specialiști în anestezie și terapie intensivă, precum dr. Sorin Pașcanu, dr. Roxana Toma, dr. Pavel Morar și dr. Carmen Sircuta.

Academia de Științe Medicale a precizat că, în cadrul workshop-ului, specialiștii de la Târgu-Mureș sunt asistați de o echipă din Germania, de la Deutsches Herzzentrum München, formată din prof. dr. Andreas Eicken, șeful Laboratorului de cateterism cardiac copii și congenitali adulți și de dr. Daniel Tănase, medic cardiolog intervenționist pediatru.

Atât angiograful, cât și parte din materialele consumabile necesare derulării workshop-ului, au fost achiziționate de Academia de Științe Medicale, în cadrul proiectului AngioNet “Dezvoltarea infrastructurii publice de cercetare-dezvoltare și crearea de noi infrastructuri”, co-finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, cu o valoare de 112.311.680,38 lei.

IUBCvT Târgu-Mureș este singurul centru funcțional de chirurgie cardiacă pediatrică și transplant cardiac din România.

(Sursa: AGERPRES)

Lasă un comentariu