DE CE NE CONSIDERĂM SĂRACI?

Cu toții știm și simțim realitatea financiară a societății în care trăim și, mai mult de atât, realitatea vieții noastre de zi cu zi, a fiecăruia dintre noi, în parte. Viața e scumpă în România, dacă o trăim prin prisma unui buget echivalent cu salariul minim pe economie. Oricum ai întoarce-o, oricâtă economie ai face... după plata facturilor și a unor cumpărături minime necesare traiului de zi cu zi... ieși pe minus.

Totuși, în mod paradoxal, dacă faci o plimbare pe jos, dintr-un capăt al orașului în celălalt și privești traficul, ai să vezi că, în afara faptului că în Târgu-Mureș sunt foarte multe autoturisme, majoritatea sunt mașini scumpe. Dacă începi să fii atent la detalii, ai să vezi că doamnele sunt frumoase, elegante, cochete, domnii sunt bine îmbrăcați, tinerii și chiar copiii au telefoane de ultimă generație, terasele sunt mereu pline, indiferent dacă vorbim de terasa unui restaurant cu pretenții sau a unui băruleț de cartier, iar magazinele nu duc lipsă, niciodată, de... cozi la casierie, toate acestea nefiind deloc ceva rău, din contră, doar că, nu prea oferă o explicație, mai exact nu susține sentimentul de sărăcie cu care trăiesc, zi de zi, românii.

Mai sunt câteva aspecte care se bat cap în cap cu faptul că românii se consideră săraci. Unul este că, în jur de 70% din populație, sunt proprietari de apartamente sau case, fie ele construite sau moștenite, case care seamănă și chiar sunt cel puțin vile, dacă nu chiar castele. Dacă intrăm și mai adânc în detaliile vieții noastre de zi cu zi, cu tot ce înseamnă ea, ajungem la nelipsitul grătar, care, pentru noi, este o metodă de relaxare și evadare din cotidian, interesant fiind doar faptul că la un grătar, unde participă 5 oameni, vor fi pregătite cel puțin 8 fleici, 2 tăvi de mici și vreo 10 fire de cârnăciori, plus nelipsiții cartofi prăjiți, cam de la 2 kg în sus... toate acestea fiind servite lângă o salată căruia nu-i lipsește nimic. Ce contează că nu se va consuma nici măcar jumătate din ceea ce

s-a gătit, iar măsurarea reușitei unei întâlniri cu prietenii se face prin cât s-a mâncat și s-a băut?

Haideți să ne gândim împreună la petrecerile la care am fost sau le-am organizat cu diferite ocazii, categoric importante, din viața noastră. A absolvit unul dintre copii liceul. Fast, grandoare, toalete... opulență, eveniment pentru care am plătit aproape 1 an creditul făcut la o bancă, pentru a putea “alimenta” fericitul eveniment. Nunțile sunt adevărate show-uri din care s-a pierdut esențialul, care ar trebui să fie fericirea mirilor, care își sărbătoresc iubirea și faptul că au ales să devină familie, alături de familie și prieteni, totul rezumându-se, din păcate, la detalii foarte scumpe care trebuie să surprindă invitații. Botezul copilului, încreștinarea lui, este în mod clar un motiv de sărbătoare, mai puțin nota de plată de la restaurantul unde am dus și nou-născutul care, categoric, nu s-a bucurat de atâta gălăgie și de lipsa confortului din camera lui, unde mama îl ține liniștită la piept și îi vorbește cu dragoste.

În mod clar, prețurile serviciilor oferite de societate, a facturilor, a cumpărăturilor depășește în mod nedrept venitul nostru lunar, iar sentimentul pe care îl trăim după ce le scădem din salariu, nu este unul plăcut. Categoric, mâncarea este mult prea scumpă în România comparativ cu venitul unui cetățean din clasa de mijloc. În mod sigur, salariul minim pe economie este prost gândit, nu ilustrează și nu acoperă, nici pe departe, nevoile coșului zilnic, dar cred că și ideea noastră despre sărăcie este puțin distorsionată.

Salariile occidentalilor ne atrag, pentru că, transformându-le în lei, cifrele se schimbă. Totuși, stând strâmb și judecând drept și clasa de mijloc a societăților occidentale plătește rate, chirii, impozite, facturi, iar pentru cei care au trăit pentru un timp “afară”, pe un salar mediu, este clar că nu se poate pune deoparte mare lucru. Neamțul nu o să scoată bani din bancă sa-i facă copilului un chef, britanicul nu o să facă un barbeque cu 5 kg de carne, iar italianul nu o sa facă nuntă cu 500 de invitați. O să le facă pe toate, dar la alte dimensiuni, alte cheltuieli, scopul lui fiind, de fapt, vacanța exotică, unde plănuiește să meargă în concediu și, pentru care, noi îi invidiem.

Renunțarea la risipă, diminuarea măcar parțială a snobismului nu ne-ar rezolva problemele, dar categoric le-ar diminua. După cum bine știm, dragii noștri guvernanți sunt rupți total de realitatea societății românești de care pretind ei că le pasă și pe care, cu nonșalanță, pretind că o conduc și o gestionează pentru noi. Discrepanțe între oameni, discrepanțe între venituri există, unele sunt justificate, altele sunt strigătoare la cer. Dar, ținând cont că fiecare dintre noi trebuie să încercăm să trăim cât mai frumos și mai bine, nu ar trebui să eliminăm ceea ce ne îngreunează, inutil, crucea?

Privită dinafară, viața în România, din punct de vedere estetic, arată bine, oameni frumoși, ospitalieri, chefuri de pomină, mașini scumpe. Trăită și calculată... nu e chiar așa, adevărul fiind că, uneori, reușim să facem adevărate minuni în supraviețuire, de la un salariu la altul. Dar, oare, dacă am tăia, fiecare dintre noi, câte puțin din amalgamul de sentimente ce încă ne domină, cum ar fi mândria prost înțeleasă, snobismul, opulența fără bază reală și am regândi ceea ce avem nevoie pentru liniștea și bucuria reală a sufletului nostru, nu am putea alunga, măcar puțin, sentimentul de sărăcie? E normal și e indicat să ne dorim mai mult, mai bine, dar, oare chiar suntem atât de săraci, pe cât ne plângem că suntem?

Lasă un comentariu