VIITORUL ARE NEVOIE DE MEDICINA FAMILIEI!

Distribuie pe:

Sunt din ce în ce mai puțini slujitori ai acestei specialități vocaționale, frecvent minimalizată, deși este “inima sistemului”, sprijinul celor mulți.

Anul trecut și acest an au demonstrat lumii întregi cât de firavă este ființa umană, dar și cât de fragile sunt societățile care nu au sisteme de sănătate puternice, stabile, capabile să facă față unor presiuni uriașe. Medicii de familie s-au dovedit a fi mereu aproape de oameni. O informație bine explicată, o consultație aparent simplă, un sfat coerent fac adesea diferența dintre suferință și speranță, dintre invaliditate și o cale spre viitor, dintre viață și lacrimă.

Medicina de familie a demonstrat că este capabilă să dezamorseze situații disperate, să ia pe umerii ei, fără sprijin și fără susținere, o parte din povara acestor timpuri. “Am putut și încă putem. Deși am pierdut mulți colegi, mergem mai departe. Credem în medicina de familie și suntem mândri să fim medici de familie: medicii sănătății, aliații pacienților fără posibilități uriașe, care, însă, plătesc pentru sistemul public și mor fără să aibă acces la îngrijiri”.

La vremuri noi, tot noi! Medicina de familie este poate cea mai veche, dar și una dintre cele mai noi specialități medicale. Cu noi valențe, noi responsabilități. Cei care fac politici medicale au observat, prin anii `80, că supraspecializările aduc multiple avantaje, dar și dezavantaje enorme. Îmi pun întrebarea: cine se mai ocupă de “întreg”, adică de pacient? Au ajuns, oare, medicii vindecători “pe aparate și sisteme” sau este nevoie de un medic integrator? Ce specialitate poate avea o imagine de ansamblu? Cine poate urmări evoluția sănătății sau a bolii, pe termen lung? Cine informează, face sinteza diagnostică și planul terapeutic? Cine își asumă ierarhizarea problemelor de sănătate, cine asigură circulația bolnavilor prin sistemul medical? Cine coordonează sănătatea oamenilor? Cine se ocupă de omul sănătos, ca să rămână sănătos? Cine poate detecta la timp riscurile sau boala? Cine poate face mai eficientă cheltuirea banilor, întotdeauna insuficienți, din sănătate?

Fundația solidă în sănătate. Încet-încet, medicina de familie s-a dovedit a fi o solidă fundație a sistemelor de sănătate. Asistența primară decide o parte esențială a oricărui model de îngrijire a sănătății. Medicii de familie sunt cei pregătiți să îngrijească pacienți de toate vârstele, cu orice patologie, la risc sau bolnavi. Sunt “medici de cursă lungă”, păzitorii sănătății, vindecătorii bolii, soluția ideală pentru orice sistem de sănătate eficient și coerent. Este nevoie de medici de familie bine pregătiți, conștienți de rolul lor - empatici, înțelepți și pasionați de meseria lor. Forța lor stă în ei înșiși, în profesia lor nemuritoare și în conștiința de a fi îndrumătorii pacienților lor.

Un produs al pandemiei. Pandemia de Covid-19 a determinat schimbări semnificative în activitatea medicilor de familie. A adus cu sine dificultăți, dar și câteva lucruri bune. Îndrăznesc să privesc cu speranță către viitor, îmi doresc ca Ziua medicului de Familie să fie un nou început, să vizeze vremuri în care facem medicină cu adevărat. Să fii medic este o onoare, un privilegiu; să fii medic de familie în România este o aventură. În acest an pandemic, această aventură s-a dovedit a fi surprinzătoare. Un lucru bun adus de pandemie îl reprezintă perioada în care nu a fost nevoie să se utilizeze cardul de sănătate, încât s-au putut elibera rețete fără a ține seama de protocoale, respectiv prescrierea fără scrisori medicale de la medici specialiști. Desigur, evaluarea pacientului conform recomandărilor ghidurilor, îngrijirea lui în cadrul unei echipe medicale nu au nicio legătură cu obligativitatea existenței scrisorilor medicale.

Încă din 2010, Organizația Mondială a Sănătății Medicilor de Familie a desemnat ziua de 19 mai ca fiind “Ziua Internațională a Medicului de Familie”. Era nevoie de o zi aniversară, care să marcheze importanța acestei profesii. Cu drag, mândrie și respect, doresc să le urez colegilor medici de familie La mulți ani!, să fim sănătoși și mândri de profesia noastră, să fim aproape unii de alții și să ajungem acolo unde ne este locul: în centrul sistemului medical, coordonatori ai sănătății oamenilor!

Lasă un comentariu