PREOȚI CU CRUCEA ÎN ... FRUNTE! (X)

Distribuie pe:

„Nu se schimbă, dar într-o lume unde totul se schimbă El consimte la nevoile și rugăciunile noastre să se schimbe totul. Printre cei ce se declară creștini, sunt prea mulți care, în loc să-L servească pe Dumnezeu, vor mai degrabă ei să se servească de Dumnezeu.

Dumnezeu veghează, Dumnezeu veghează. Cine ar putea spune cu câtă iubire ne veghează Dumnezeu? Această iubire are un nume și o calitate. Este o iubire infinită”.

***

• „Pentru cel care îl vede pe Dumnezeu departe, aproapele nu va fi niciodată aproape; Pentru cel care nu vede pe aproapele destul de aproape, Dumnezeu va rămâne totdeauna departe. Nimic nu ni-L apropie pe Dumnezeu mai mult de noi, decât aproapele”.

***

• „Omul ar trebui, în viață, să aibă patru etape: Cu Dumnezeu, pentru Dumnezeu, la Dumnezeu și în Dumnezeu. Suntem, chiar și în imperfecțiunile noastre, o dovadă a lui Dumnezeu. Preceptele lui Dumnezeu apasă pe umerii noștri, dar e o greutate de aripi. Dacă știi să pui pe Dumnezeu în tot ceea ce faci, Îl vei regăsi pe Dumnezeu în

tot ce faci. Să nu uitați, însă, cei căldicei, că tăcerea lui Dumnezeu e, înainte de toate, o tăcere a iubirii”.

VLADIMIR GHICA (25 decembrie 1873, Istanbul, Vechiul Constantinopol - 16 mai 1954, Jilava, București), martir creștin.

A fost prinț, diplomat, scriitor, om de caritate, preot biritual (singurul preot care a slujit Sfânta Liturghie în rit ortodox, dar și catolic), nepotul lui Alexandru Ghica, ultimul principe al Moldovei. Unul din frații Monseniorului Vladimir Ghica a fost canonizat sfânt, în august 2013, la București. A FOST BOTEZAT ȘI MIRUIT ORTODOX, mama sa fiind o credincioasă foarte atașată de Biserica Ortodoxă. În 1878, este trimis la școală în Franța, la Toulouse, și va fi lăsat în grija unei familii protestante, în ceea ce privește educația religioasă, fiindcă în zonă nu exista nicio Biserică Ortodoxă. În anul 1895, va urma, la Paris, Facultatea de Științe Politice, iar în paralel va frecventa cursuri de medicină, artă, litere, filosofie, istorie și drept. Se întoarce în România, din cauza unei angine pectorale, unde își va continua studiile până în anul 1898, când merge la Roma, unde va urma Facultatea de Filosofie-Teologie a dominicanilor în Roma, Angelicum.

În anul 1902, face un misterios discernământ, pentru a fi „și mai ortodox”, la credința catolică, a obținut aprobarea înaltei ierarhii pentru a sluji atât în rit ortodox cât și rit catolic. Activitatea și-a desfășurat-o în București, Roma, Paris, Congo, Tokyo, Sidney, Buenos Aires... încât Papa Pius al XI-lea îl va numi „marele vagabond apostolic”. Participă la serviciile sanitare în războiul Balcanic și se dedică, fără frică, îngrijirii bolnavilor de holeră, la Zimnicea. În anul 1923, este sfințit preot de către Cardinalul Dubois. Primește o parohie lângă Paris, dar, mai târziu, datorită stării de sănătate, se retrage și este numit Rectorul Bisericii Străinilor din Paris. În 1939, se reîntoarce în România, unde se va dedica ajutorării celor săraci și umiliți. În anul 1952, este arestat sub acuzația de „înaltă trădare”, întemnițat la Jilava, bătut, torturat până la sânge, moare în 1954 în închisoare.

Și-a desfășurat activitatea în toate mediile, de la capete încoronate, șefi de state, politicieni, filosofi, artiști, scriitori, teologi, până la anarhiști, ocultiști, homosexuali și prostituate. A fost un adevărat precursor al ecumenismului. Are multe scrieri în limba română și franceză. Biserica Catolică l-a canonizat sfânt (beatificat) în 31 august 2013.

Lasă un comentariu