DEȘI NE-AM “RELAXAT”, APROAPE 60% DINTRE ROMÂNI NU VOR SĂ RENUNȚE LA MASCĂ!

Distribuie pe:

Dintr-un sondaj al Institutului Român pentru Evaluare și Strategie (IRES), realizat după relaxarea recentă (din 15 mai 2021) a restricțiilor impuse de pandemia de Covid-19, aflăm că jumătate dintre români cred că măsurile de relaxare au fost luate la momentul potrivit, în timp ce peste un sfert cred că au fost luate prea târziu, iar 17% sunt de părere că au fost luate prea repede.

Meritul aparține cetățenilor

Peste 60% dintre respondenți consideră că meritul pentru relaxarea restricțiilor din această perioadă revine cetățenilor, pentru că au respectat măsurile de protecție, 18% cred că meritul este al Uniunii Europene pentru că a sprijinit România în gestionarea pandemiei, 8% atribuie acest merit președintelui, iar 4% - primului ministru.

Majoritatea a profitat de “libertate”

Potrivit sondajului, peste trei sferturi dintre români recunosc că au profitat, încă din 15 mai, de relaxarea restricțiilor.

Astfel, cu precădere bărbații, tinerii, respondenții cu studii medii și superioare și cei care locuiesc în orașe spun că au renunțat la purtarea măștii în spațiile publice deschise (66%), aproape un sfert (23%) au circulat după ora 22, 10% au participat la o petrecere, 9% s-au plimbat, 5% au mers la cumpărături după ora 21.00, iar 5% au ieșit la un restaurant sau la terasă.

Condiționarea unor măsuri de relaxare de rata de vaccinare i-a determinat pe 18% dintre români să își schimbe atitudinea. Adică, 12% dintre ei, anterior defavorabili, spun că acum sunt pentru vaccinare, iar 6%, anterior favorabili, se declară acum împotrivă, considerând că este vorba de discriminare.

Greu de suportat...

Pentru români, restricțiile cel mai greu de suportat au fost limitarea circulației, purtarea măștii și distanțarea fizică.

Potrivit sondajului, 17% dintre participanți au spus că purtarea măștii a fost restricția cel mai dificil de respectat în această perioadă (12% au indicat purtarea măștii în general, iar 5% purtarea acesteia în interior), în timp de 40% indică diferite restricții legate de circulație și deplasări. Alți 9% spun că a fost dificil să respecte rigorile legate de distanțarea fizică și cele care au impus lipsa contactului cu cei dragi.

Obiceiuri de păstrat

Chiar și după relaxarea restricțiilor, 95% dintre români susțin că vor păstra obiceiul de a se spăla pe mâini, trei sferturi spun că vor păstra distanțarea fizică, 60% declară că vor continua să se întâlnească doar în grupuri restrânse, iar peste jumătate dintre participanții la sondaj (58%) declară că vor continua să poarte masca de protecție.

Aproape un sfert (24%) dintre respondenți spun că vor face mai mult cumpărături online, iar aproape 19% susțin că vor căuta angajatori care să le permită să lucreze de acasă.

Dacă, în general, înainte de pandemie, 32% dintre români luau în calcul să își petreacă vacanța de vară în afara României, anul acesta ei intenționează să facă acest lucru doar în proporție de 20%, procentul fiind mai mare în rândul tinerilor, al persoanelor cu studii superioare și al celor care locuiesc în mediul urban.

*

Sondajul IRES a fost realizat în perioada 18 - 21 mai 2021, pe un eșantion, reprezentativ pentru populația adultă de peste 18 ani, de 1.341 de persoane. (L.P.)

Lasă un comentariu