HOROSCOPUL LUNII IUNIE 2021

Distribuie pe:

Luna iunie ne predispune la fantezii și visare cu ochii deschiși, însă astrologica.ro ne sfătuiește să nu lăsăm viața să ne scape printre degete, să nu ne lăsăm orbiți de dorințe irealizabile, ci să privim orice situație într-un mod realist și să ne gândim bine dacă merită să ne aruncăm cu capul înainte și să riscăm.

Berbec - Luna iunie va fi o perioadă bună pentru viața ta sentimentală, indiferent de statutul tău emoțional. Dacă ești singur, încă de la începutul lunii vei găsi curaj pentru a aborda o persoană de care îți place. Rezultatele vor fi bune atât timp cât știi să îți pui senzualitatea în evidență. Dacă ești implicat într-o relație serioasă, astrele îți recomandă să comunici deschis cu partenerul de viață pentru a evita eventualele frustrări. Mai mult decât atât, sinceritatea îți poate îmbunătăți relația și pe plan intim.

Este și o lună bună pentru perfecționare, iar situația financiară îți permite să investești în tine. Este foarte important să găsești drumul spre succes, dar asta nu se poate întâmpla decât dacă analizezi bine terenul. Încearcă mai multe profesii, iar cea pe care o vei urma cu plăcere îți va aduce și mulți bani.

Taur - Luna aceasta vei da dovadă de mai multă afecțiune și romantism în ceea ce privește relația ta amoroasă. Prin schimbarea atitudinii, ai putea chiar să reaprinzi flacăra iubirii dacă aceasta s-a stins din cauza trecerii timpului. În cazul în care ești singur, e necesar să depui mai mult efort pentru a-l cuceri pe cel (cea) pe care ai pus ochii. Nu aștepta să îți pice totul din cer, altfel vei avea tot tu de suferit.

Însă, iunie este o lună bună pentru tine, atât în ceea ce privește evoluția profesională, cât și banii. Ai multe de făcut și toate sunt activități noi și promițătoare. Faptul că alegi să spui da oricărei provocări te va aduce tot mai aproape de succes. În cazul în care ești în căutarea unui loc de muncă, fie el primul sau unul nou, astrele te sfătuiesc să asculți recomandările persoanelor dragi.

Gemeni - Vei da dovadă de un șarm deosebit luna aceasta și, astfel, vei atrage persoanele de sex opus fără a depune eforturi în acest sens. Dacă ești singur, este un moment bun de a face unele alegeri, pentru că ai de unde. Dacă ești implicat într-o relație serioasă, astrele te sfătuiesc să readuci unele probleme mai vechi în discuție, pentru că doar așa tu și partenerul tău de viață veți avea șansa de a vă continua povestea de dragoste.

Luna iunie va veni cu o stagnare pentru tine în ceea ce privește viața profesională. Nu e de mirare că cei din jurul tău au critici la adresa ta, din moment ce nu vrei să ieși din zona de confort niciodată. Dacă ai nevoie de mai mulți bani sau știi că meriți mai mulți, nu ezita să fii mai îndrăzneț și să joci mai riscant. În fond, nu ai ce pierde.

Rac - Te concentrezi mai mult pe celelalte planuri ale vieții tale, decât pe dragoste. În această lună, alegi să vorbești deschis cu partenerul de viață despre preocupările tale din acest moment și, astfel, obții susținerea acestuia. Dacă ești singur, viața ta sentimentală va intra într-un con de umbră și, deși nu realizezi acum, va fi destul de greu să revii în peisaj cu puteri cuceritoare.

La începutul lunii iunie nu se zărește nicio îmbunătățire a situației tale financiare, însă nu același lucru se poate spune și despre finalul ei. Atunci, vei fi mult mai energic și mai pregătit pentru a prelua afaceri sau proiecte îndrăznețe și promițătoare. Cu toate acestea, astrele te sfătuiesc să nu ai încredere decât în persoanele care ți-au dovedit de-a lungul timpului că te poți baza pe sfaturile și suportul lor.

Leu - Luna iunie va veni cu regrete și amintiri dureroase. Dacă ești singur, tristețea pe care o resimți după un eveniment nefericit te determină să îi alungi pe cei din jurul tău, inclusiv pe potențialii parteneri. Dacă ești implicat într-o relație serioasă, primești pentru a mia oară dovada că relația ta este una extrem de sudată și trainică.

Este o lună bună pentru munca în echipă, ceea ce înseamnă că trebuie să lași mândria deoparte și să asculți și ce au ceilalți de spus. Pentru a câștiga mai mulți bani în viitorul apropiat, astrele te sfătuiesc să menții relații apropiate cu partenerii sau colegii tăi. Dacă ești în căutarea unui loc de muncă, nu ar strica să te reorientezi profesional.

Fecioară - Luna iunie vine cu relaxare și multă iubire pentru tine. Dacă ești implicat într-o relație de lungă durată, acum este momentul să planifici alături de partenerul tău de viață trecerea la nivelul următor. Fie că este vorba despre căsătorie, fie de conceperea unui copil, cert este că amândoi vă doriți același lucru și rezonați din toate punctele de vedere.

Totodată, iunie vine cu o reglare a situației tale financiare, însă la finalul ei vei avea parte de cheltuieli neplanificate. Cu toate acestea, nu trebuie să îți pierzi voia bună, pentru că banii se vor duce pe activități distractive la care tânjeai de multă vreme. O vacanță este ocazia perfectă de a-ți reîncarca bateriile și ai mare nevoie de asta.

Balanță - Iunie te găsește mai hotărât decât oricând să îți duci relația la următorul nivel. Din fericire, și partenerul tău de viață privește lucrurile la fel ca tine și, astfel, veți reuși să vă faceți un plan de care chiar să vă țineți. Dacă ești singur, cel mai probabil vei fi disperat după atenție, lucru care nu pică tocmai bine în fața sexului opus.

Începi să îți revii din punct de vedere financiar, cu toate că de luna anterioară venitul tău a început să scadă puțin. O eroare birocratică te-a dat peste cap, însă în iunie ai șansa de a scoate adevărul la iveală. Fiind foarte justițiar, nu te vei lăsa până nu îți vei face singur dreptate.

Scorpion - Dacă în relația în care ești implicat există probleme de încredere, e necesar ca începând din această lună să acorzi mai multă atenție acestui aspect. O comunicare eficientă îți poate salva relația, însă ca acest lucru să se întâmple trebuie să fii sincer și destul de direct cu privire la ceea ce simți. Dacă ești singur, astrele îți scot în cale o persoană care ar putea fi exact ceea ce cauți.

Luna iunie vine cu excese și se pare că nu îți poți controla ieșirile atunci când faci cumpărături. Astrele te sfătuiesc să fii prudent atunci când vine vorba de bani, pentru că riști să ajungi la sapă de lemn. În ceea ce privește situația ta profesională, lucrurile încep să se miște în direcția pe care ți-o dorești.

Săgetător - Luna iunie vine cu mai multă liniște în ceea ce privește viața ta sentimentală. Dacă ești implicat într-o relație serioasă, cel mai probabil tu și partenerul tău veți trage linie și vei cădea la pace. Orice conflict major dintre voi se va aplana, iar cele mici dispar complet. Se anunță vremuri mai bune. Dacă ești singur, flirtul te poate duce către o experiență inedită, însă riscantă în același timp.

Dacă aștepți o sumă de bani în această lună, e posibil să fii foarte dezamăgit de rezultat. Cu toate că ți s-a promis returnarea unui împrumut sau o mărire de salariu, cel mai probabil acest lucru nu se va întâmpla. Chiar dacă nu ai nevoie urgent de bani, frustrarea pe care o vei simți te va determina să te schimbi. Cei din jur ar trebui să se pregătească pentru refuzuri tranșante din partea ta multă vreme de acum înainte.

Capricorn - Pe plan sentimental, se anunță vești bune pentru tine în luna iunie, însă doar dacă ești în căutarea unui partener de viață. Fie că ești implicat într-o relație sau nu, cert este că vrei să faci o schimbare radicală în viața ta sentimentală și ești mai hotărât decât oricând să nu dai înapoi. Această decizie are în spate motive serioase, pe care ai face bine să nu le uiți chiar dacă ești implorat să faci acest lucru.

Nu se anunță schimbări ale situației tale financiare în luna iunie, însă vei primi anumite confirmări din partea celor din jur. Acum îți vei da seama cu adevărat pe cine te poți baza la nevoie, iar unele persoane te vor dezamăgi enorm. Fă o selecție printre așa-zișii prieteni și îți vei asigura un viitor mai bun.

Vărsător - Luna iunie va fi o perioadă bună pentru tine, indiferent dacă ești singur sau ești implicat într-o relație. În primul caz, șansele să îți pice cineva cu tronc sunt destul de mari, iar instinctul îți spune că nu iei o decizie greșită. Dacă ai o relație de lungă durată, micile certuri recente dintre tine și partener vor scoate la iveală probleme mai vechi pe care le-ați ascuns sub preș. Astrele vă ajută să găsiți cele mai bune soluții pentru viitorul relației.

Lucrurile nu vor ieși așa cum îți dorești luna aceasta, cel puțin în ceea ce privește finanțele. Cel mai probabil, o sumă de bani care trebuia să ajungă la tine în această perioadă va întârzia să apară. E momentul să analizezi mai bine situația și, dacă constați că e ceva greșit, să regândești planul de acțiune.

Pești - În această lună vei avea mai multă încredere în tine, iar acest lucru va avea un impact pozitiv asupra relației cu partenerul de viață. Această siguranță îți va aduce beneficii în special în situația în care ești singur, pentru că astfel vei putea cuceri persoane care te pot face fericit cu adevărat. Ești destul de pretențios, însă, în acest moment, astrele îți scot în față candidații perfecți.

Nu se zăresc situații favorabile pentru tine în ceea ce privește cariera și banii în această lună. Iunie va fi o perioadă greoaie, pentru că vei întâmpina obstacole de fiecare dată când ești pe punctul de a obține ceva. Este foarte important să îți analizezi cu atenție traseul profesional și să vezi unde greșești. În cazul în care nu descoperi nimic concret, poate ar trebui să te reorientezi. (L.P.)

Lasă un comentariu