An de an, în data de 1 iunie ne amintim de copii. Ne bucurăm să-i sărbătorim, suntem recunoscători că ei există, omagiem viața lor și privind în ochii lor inocenți îndrăznim să sperăm mai mult într-o lume mai bună. Fiecare copil așteaptă această zi aniversară în care se manifestă cu bucurie, dar copiii așteaptă în fiecare an, mai ales ziua lor de naștere. Dar nu toți au o zi de naștere...
Viața fiecărui copil începe cu mult înainte ca acesta să se nască. Pentru cercetătorii și specialiștii în domeniu este un adevăr de necontestat că viața umană începe în momentul concepției, moment în care fiecare dintre noi am fost mai mici decât un vârf de ac și, totuși, în acel moment am primit totul. După cum spunea, încă din 1993, profesorul Jérôme Lejeune (părintele citogeneticii moderne și cercetător, descoperitorul naturii cromozomiale a sindromului Down): “Viața fiecărei ființe începe în clipa când toată informația necesară și suficientă pentru însuflețirea materiei se adună în sfera minusculă cu diametrul de 150 microni pe care o numim ou fecundat sau zigot.” Profesorul Vladimir Golichenkov, șef al Catedrei de embriologie a Universității de Stat din Moscova, spunea: “Omul cu identitate genetică se formează în momentul în care ovulul este fecundat de spermatozoid, când apare zigotul - prima celulă a noului organism format. Acesta este omul - omul în stadiu de zigot”. Exemplele pot continua, iar în prefața ediției din 1980 a tratatului de obstetrică din SUA “Williams Obstetrics” este consemnat: “Din fericire, am intrat într-o eră în care fătul poate fi considerat și tratat pe bună dreptate ca al doilea pacient al nostru. Cine ar fi visat - chiar și acum câțiva ani - că putem servi fătul ca medic?”
Cărțile de specialitate folosesc denumirile de zigot, embrion și făt pentru ființa umană înainte de naștere. Alții îl numesc copil nenăscut, termen pe care îl prefer și eu deoarece fiecare dintre noi, adică eu și tu, oamenii apropiați și dragi nouă, ca și cei din jurul nostru sau de departe am fost cândva un copil nenăscut, protejat în pântecele mamei noastre.
Ritmul de creștere al copilului nenăscut este deosebit, dintr-o celulă cu ADN unic se formează două, apoi patru, apoi opt, șaisprezece, treizeci și două, șaizeci și patru ș.a.m.d., această “îngrămădire de celule” cum o numesc unii reprezentând de fapt baza viitoarelor organe. Astfel, atunci când o femeie observă că îi întârzie menstruația, bănuind că este însărcinată, inimioara acelei mici ființe formate în pântecele ei deja bate. In 2016, Universitatea Oxford a publicat un studiu a cărui concluzie este că activitatea inimii începe la 16 zile după concepție.
Azi, mai mult ca oricând, aparatele ecografice tot mai performante permit vizualizarea copilului nenăscut încă din primele săptămâni de sarcină, iar embrioscopia și fetoscopia oferă detalii impresionante. Astfel, la vârsta de 5-6 săptămâni, micuța ființă umană este de doar 4-5 milimetri, dar i se pot observa bătăile inimii și ea continuă să crească în fiecare zi câte un milimetru. Dezvoltarea continuă, observându-se tot mai distinct forma capului, trunchiul și membrele, acestea din urmă împreună cu degetele fiind vizibile de la 8-9 săptămâni. Copilul nenăscut are mișcări ale capului, apoi și ale membrelor, astfel că la 3 luni, adică 12 săptămâni, mișcările sunt mai complexe deoarece este perfect format, chiar dacă mama încă nu simte că “mișcă”. La această vârstă, toate organele sunt formate, bătăile inimii sunt de 140 pe minut, copilul reacționează la zgomot, lumină, durere, el înghite, își suge degetul, simte gustul sărat sau dulce, iar dacă i s-ar pune un vârf de scobitoare în palmă ar prinde-o. Are deja și amprente digitale. La 13-14 săptămâni are o lungime de 6 centimetri și cântărește aproximativ 30 de grame. El pompează propriul sânge - 24 de litri - în 24 de ore. Copilul nenăscut este alinat de sunetul constant al bătăii inimii mamei lui.
Prin avort, un copil nenăscut este scos cu brutalitate, forțându-l să părăsească trupul cald al mamei
Viața multor copii nenăscuți este însă distrusă în aceste săptămâni și chiar la vârste mai mari, când
ei se dezvoltă nestingheriți în pântecele mamelor lor. Prin avort, un copil nenăscut este scos cu brutalitate, în bucăți sau eliminat prin medicamente care contractă uterul, forțându-l să părăsească trupul cald al mamei. N-are cum să reziste sau să supraviețuiască în fața acestei execuții. Raportul de forțe nici nu poate fi estimat, nici nu poate fi gândit măcar și totuși e o acțiune atât de acceptată într-o lume în care se apără drepturile... Mă întreb, ale cui dacă gândirea umană s-a distorsionat într-atât încât se afișează și justifică atâtea motive, sub masca unui umanism, pentru a face să dispară cele mai inocente ființe lipsite de apărare? A curma viața unui copil - care avea potențialul de a lumina viețile părinților și comunitatea întreagă, care exista pentru a aduce bucurie și sens în lume - este un eșec, un eșec al dragostei, un eșec al acceptării responsabilității de părinte, un eșec al unei societăți, al unei țări care nu apără viața, un eșec al familiei umane.
Avem datoria morală să informăm mamele despre natura reală a ființei pe care o poartă în pântece, să le sprijinim într-o criză de sarcină, să le ajutăm să accepte viața atunci când sunt confuze sau speriate, pentru a nu rămâne rănite iremediabil în adâncul inimii lor dacă ar renunța la copilul care se dezvoltă în ele. Bucuria de a respecta viața alegând continuarea sarcinii este indescriptibilă și pot să vă spun că am văzut-o pe chipul multor mame.
Dacă viața acestor copii ar continua, aceștia se pot observa și admira intrauterin în toată splendoarea lor prin intermediul imaginilor ecografice, care oferă ipostaze în care aceștia zâmbesc, plâng, cască, dorm, reacționând la emoțiile mamei, se rostogolesc, își îndoaie mânuțele și piciorușele, sughiță sau își sug degetul. Psihologii au arătat multe corelații între starea emoțională a mamei și expresia feței copiilor nenăscuți.
La 5 luni cântăresc 500 de grame, au o lungime de 25 de centimetri și încep să învețe sunetul vocii mamei lor. După 6 luni încep să viseze, mai târziu clipesc de mai multe ori și chipul lor vizibil prin ecograf este cel pe care mama îl va vedea după naștere.
Dacă mamele s-ar fi oprit la unul sau doi copii...
Însă nu toți copiii au o zi de naștere fiindcă nu toți copiii sunt lăsați să se nască. Dacă mamele care s-ar fi oprit la doi copii, ar fi refuzat omenirii pe Montaigne, pe Descartes, pe Richelieu. Dacă ar fi refuzat pe al treilea, nu ar fi fost Michelangelo, dincolo de al patrulea nu am fi avut pe Mozart. Rembrand a fost al șaselea copil în familie, Wagner al șaptelea, Schubert al treisprezecelea copil, iar exemplele pot continua.
Iubitorii de fotbal din zilele noastre nu l-ar fi cunoscut pe Cristiano Ronaldo dacă mama lui l-ar fi avortat după ce a încercat de mai multe ori. Cei care îl ascultăm cu admirație și încântare pe Andrea Bocelli, nu ne-am fi putut bucura de vocea lui magnifică, dacă mama lui l-ar fi ascultat pe medicul care a sfătuit-o să-l avorteze. Viața de poveste a lui Celine Dion nu ar fi existat dacă, în 1967, un preot nu ar fi convins-o pe mama ei să nu o avorteze. “Odată ce a trecut peste faptul de a nu putea considera avortul ca opțiune, m-a iubit la fel ca pe toți ceilalți copilași”, spunea cântăreața Celine, al paisprezecelea copil al familiei, născută în 1968.
Fiecare poate că avem o poveste sau cunoaștem o poveste asemănătoare. Ce oameni minunați s-ar fi putut naște pentru a schimba în bine lumea care ne înconjoară!... Ce facem însă acum pentru a apăra o viață? O generație?...
Mulți poate nu cunosc faptul că niciun tratat al ONU nu face din avort un drept internațional al omului. “Articolele de la San Jose”, document juridic încheiat la 25 martie 2011 în capitala sta-tului Costa Rica, au fost create pentru a ajuta societatea civilă și guvernele să promoveze drepturile omului prin interpretarea corectă a legislației internaționale în materie de protecția drepturilor copilului nenăscut. Articolele sunt un instrument eficient în combaterea aserțiunilor false privind existența unui pretins “drept al omului” la avort.
O adevărată industrie contra vieții
Există astăzi, însă, în lume o adevărată industrie contra vieții, care epuizează resurse și o propagandă cutremurătoare pentru a nega umanitatea copilului nenăscut și pentru a ascunde adevărul din fața luminii. Este o întreprindere invizibilă ochiului uman care include pe lângă avort și cercetarea medicală și farmaceutică, experimente folosind celule prelevate de la feți avortați, dar încă în viață, exploatarea și comercializarea celulelor și a organelor copiilor nenăscuți uciși, o adevărată cultură a morții. Câți oare suntem conștienți de ea? Cât ne pasă?
Avortul nu distruge doar viața copilului nenăscut, ci are consecințe negative și asupra mamei, asupra structurilor sociale, asupra sferei medicale, asupra sferei juridice și economice și asupra demografiei.
Marele poet român Mihai Eminescu spunea: “Adevărul este stăpânul nostru, nu noi stăpânim adevărul”. Întrebarea mea este dacă suntem dispuși să acceptăm adevărul, să discernem adevărul, deoarece o minciună repetată poate fi luată ca adevăr, mă întreb dacă sun-tem dispuși, dornici și hotărâți să urmăm adevărul, să ne scuturăm de praful inconștienței și al indiferenței, să renunțăm la egoism, să ne decidem să apărăm și să iubim viața?
Toți copiii au dreptul la o zi de naștere deoarece “copilul este darul cel mai de preț dat de Dumnezeu unei familii, unui popor, lumii întregi”, după cum spunea Maica Tereza de Calcutta cu ocazia decernării Premiului Nobel pentru Pace, la Oslo, în 11 decembrie 1979.
Pentru a viziona dezvoltarea intrauterină a copilului nenăscut pu-teți accesa: www.resourcefund.org, iar pentru mai multe informații și mărturii: Pagini pro-viață: www.darulvietii.ro, www.lifesitenews.com, www.culturavietii.ro, www.marsulpentruviata.ro, www.provitabucuresti.ro. Filme pro-viață: Alegerea lui Alison, Unplanned, Bella
