FATIDICUL AN 1812 ÎN CONȘTIINȚA BASARABENILOR DE AZI

La 16 mai, am consemnat 209 ani de la dezmembrarea Moldovei istorice și ocuparea Basarabiei de Rusia țaristă. Consecințele acestei nenorociri sunt resimțite și astăzi, de peste trei milioane de români înstrăinați de propria lor Țară.

Anul 1812 este cuțitul rusesc înfipt în inima Moldovei istorice. Statul feudal moldovenesc, făurit de la Munte până la Dunăre și Marea Neagră, de Alexandru cel Bun și Ștefan cel Mare și Sfânt, de Petru Rareș, Vasile Lupu, Ion Vodă cel Cumplit și apărat cu sabia și crucea, de zeci de generații de români moldoveni, a fost sfârtecat și înjumătățit de Rusia imperială. Statul feudal moldovenesc, jumătatea de Est cu o suprafață de 45 mii km pătrați, cu cele mai mănoase pământuri, cu sute de sate de răzeși, plăieși, arcași mândri, cu glorioasele cetăți de pe Nistru și Dunăre, a fost lichidat de țarul Alexandru și transformat într-o uitată gubernie de la periferia imensului imperiu rusesc. Practic, Rusia țaristă a fost groparul Moldovei istorice și a Statului Moldovenesc, fiindcă și partea de Vest și-a pierdut în mare măsură moralul și puterea de a se dezvolta independent, până la înfăptuirea Unirii din 1859.

O graniță artificială, păzită cu strășnicie de “eliberatori”, a fost trasă prin trupul viu al Țării. Înstrăinați, moldovenii, de o parte și alta a Prutului, au trăit din plin drama sfâșierii moșiei lui Ștefan cel Mare, dându-i de la început dreptate lui Kutuzov, care le-a promis “creștinește” că “nu vă voi lăsa decât ochii, ca să plângeți”.

Cu baioneta și cnutul, administrația țaristă din Moldova ocupată a instalat un regim despotic de rusificare forțată, de strămutare a băștinașilor în Caucaz și Extremul Orient, de interzicere a limbii române și de colonizare masivă cu populații străine. Planul Rusiei era de a “elibera” definitiv Moldova de moldoveni, apoi, în etapa următoare, de a lichida întreaga insulă de romanitate, care separa imperiul țarist de slavii din Balcani. În ansamblu, dacă luăm în calcul că băștinașii români, la momentul ocupării, constituiau peste 90 de procente, iar la desprinderea de imperiu abia 56 de procente, atunci este limpede că perioada 1812-1917 a fost una de genocide fizic și spiritual, de exterminare, asimilare, rusificare și de umilire a populației autohtone din Basarabia. Să mai reținem că “misiunea civilizatoare” a Rusiei țariste, timp de 105 ani a dat tocmai... 2 procente de populație, care știa ceva carte. Spre deosebire de turcii otomani, care ne cereau drept bir bunuri materiale, rușii ne luau totul și, în primul rând, sufletul, conștiința și ființa națională.

Anul 1812 a fost și a rămas cel mai negru an din istoria Basarabiei și a românimii. Ca dintr-o “matrioșcă” (jucărie) tipic rusească, din anul 1812 a ieșit oribilul iunie 1940, care a smuls Basarabia și Bucovina din trupul României moderne, dând startul dezmembrării statului român unitar. Trâmbițata “eliberare a nărodului moldovenesc” a însemnat un an de teroare roșie, de exterminări în masă a populației românești, de incendieri a bisericilor ortodoxe, de ucidere a elitelor, a preoților și intelectualilor și a finalizat înainte de războiul sovieto-german, în 12 iunie 1941, cu o deportare de coșmar a zeci de mii de fruntași români în GULAG-urile siberiene. Și august 1944 a ieșit din “matrioșca 1812”. La împărțirea Europei, după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, Rusia a cerut iarăși Basarabia, bazându-se pe furturile ei numite “eliberări”, din mai 1812 și iunie 1940.

Merită să mai menționăm că față de Rusia țaristă, care a păstrat nefragmentat teritoriul Basarabiei, Rusia comunistă a dăruit Ucrainei pământurile noastre strămoșești din ținutul Hotin, 250 de km de litoral la Marea Neagră și peste 200 de km de Dunăre, de la Reni până la Vâlcov. Plus Bucovina de Nord. Planul lor satanic de a ne șterge de pe harta Europei a prins contururi reale în perioada august 1944 - august 1991. Tot ce a început Rusia țaristă a fost continuat și mai acerb de Rusia comunistă: mobilizarea tinerilor basarabeni în vara lui 1944 și transformarea lor în carne de tun, pe linia întâia a frontului sovietic, soldată cu pierderea a circa o sută de mii de bărbați; foametea organizată din 1946-1947 care a ucis, cel puțin, peste trei sute de mii de moldoveni; deportările în masă ale gospodarilor, intelectualilor, preoților din vara lui 1949 în Siberia și Kazahstan (peste un sfert de milion); neodeportările “voluntare” ale tinerilor basarabeni la pământurile înțelinite din Asia sovietică; stimularea căsătoriilor mixte (peste 250 de mii); transformarea RSS Moldovenești într-un poligon experimental chimic, economic și polietnic, care prevedea ca în 20 de ani să dispară omul vechi, cu rădăcini seculare, și să apară omul nou, fără memorie, fără limbă maternă și fără conștiință națională - homo sovieticus.

Tot din “matrioșca 1812”, Stalin a scos teoria limbii moldovenești și a națiunii moldovenești, cultivând, prin propagandă, educație și instruire, în românii basarabeni, dispreț și ură față de România și față de tot ce e românesc. Testul de ură față de neamul tău îți garanta cariera profesională și accesul spre un post din ierarhia comunistă. În fond, ar trebui să recunoaștem că moldovenii fără conștiință românească sunt un produs tipic rusesc, iar Uniunea Sovietică a reușit să plăsmuiască pe teritoriul RSS Moldovenești un mutant jalnic, care astăzi poate fi văzut în partidul comunist-socialist și în organizații de felul “Patrioții Moldovei” sau “Liga tineretului rus”. La fel ar trebui să spunem, deschis, că URSS s-a prăbușit, dar Rusia a rămas în Basarabia și Bucovina, că otrava ideologică a atacat gândirea normală a zeci de mii de cetățeni moldoveni, care poartă în ei stigmatul anului 1812.

În luna mai am consemnat 209 ani de când cuțitul rusesc a fost înfipt în inima Moldovei istorice. De atunci și până astăzi, harta Țării sângerează, iar marele Voievod Ștefan ne privește cu dojană și nu-și poate dormi somnul de veci la Putna. Deși rezistența românească este una de referință, mai rămânem singurul popor dezmembrat în două din Europa. E o umilire pentru lumea civilizată. Dar pentru noi? Cine sau ce generație va scoate cuțitul străin din inima Moldovei și va pune capăt celei mai mari nedreptăți istorice? Întreabă-te, frate al meu, și îndreaptă-ți coloana vertebrală. Și nu te teme: cuțitul moscălesc a ruginit demult. Iar Basarabia, ca și sora ei Bucovina, nu și-a pierdut buletinul de identitate și nu a uitat drumul spre Putna, spre vatra ei milenară, din care a fost zmulsă cu forța. Basarabia calcă cu demnitate peste “matrioșca 1812” și, prin Tricolorul care nu a recunoscut și nu recunoaște frontierele artificiale, luminează întunericul și renaște speranțele din suflete și de pe harta inimii noastre.

Lasă un comentariu