De când s-a declanșat pandemia și omenirea a fost cuprinsă de panică și disperare, iar mersul întregii lumi s-a oprit pe loc, trăim cu obsesia normalității care ne-a fost furată. Fiindcă, în acest război mut și înfricoșător, miza este VIAȚA. Dar a trecut un an de spaimă, de așteptare și de speranță, fără să putem fi izbăviți, timp în care totul s-a schimbat. Fricile au fost aduse în prim-plan, iar oamenii s-au comportat și au reacționat ca atare. După primul lockdown, dezorientați și epuizați s-au supus deciziilor guvernamentale aleatorii, lipsite de orizont, cu caracter brutal și dezonorant prin segregarea, așa-zis pozitivă, a vârstnicilor, prin impunerea stării de urgență militarizată care a sancționat orice mică abatere, declanșând tirul de măsuri și de amenzi usturătoare, aplicate de instituțiile de forță. Victimele fiind, de regulă, militanții anti-mască, nonconformiștii, persoanele fără protecție ori cele defavorizate cărora guvernul liberal le-a promis măști, fără să li se distribuie măcar una, în fapt, a fost doar propagandă electorală. Pentru că aflăm acum, după ce jocurile politice au fost făcute, că aproape douăsprezece milioane de astfel de măști zac în depozit, că nu există vinovați, doar conjunctura este culpabilă și ar trebui pedepsită.
Departe de a fi fost soluții salvatoare, aceste dispoziții aleatorii au fost și au rămas, în esență, apanajul politicului, exercitat în beneficiul guvernanților și a acoliților lor care au reacționat prompt, intuind șansa neașteptatului prilej de îmbogățire pe seama nenorocirii și a durerii celor mulți. Corupția, întâlnită la nivelul tuturor guvernelor postdecembriste, s-a manifestat, acum, fără rezerve, din
primele zile ale flagelului, facilitată de urgențele momentului: achizițiile de măști și alte materiale sanitare necesare, fără licitații, pe repede înainte. Iar abuzurile dovedite, și n-au fost puține, au rămas nesancționate de lege. Singurul efort remarcabil a fost și rămâne cel al medicilor și al personalului din spitale, dat peste cap și el de intervenția brutală a decidenților politici și a comisiilor de specialitate, care s-a dovedit catastrofală: bolnavi arși de vii în spitale, asfixiați ori scoși în puterea nopții în stradă, umiliți și batjocoriți, împreună cu aparținătorii, în numele falsei prioritizări a bolilor și a urgențelor, în virtutea unor decizii aleatorii ori a unor interese obscure. Țara a devenit un incendiu la propriu. În tot acest timp, nu s-au ridicat spitale, cele vechi au fost transformate în spitale Covid, fie că era sau nu nevoie, dotate cu aparatură suprasolicitantă. Umilința s-a generalizat, nefiind scutite nici victimele parșivului virus Sars-Cov-2. Grăuntele de umanitate a dispărut și el, bolnavii trăind acut drama singurătății și a spaimei în fața morții iminente, fără posibilitatea sfintei împărtășanii, lipsiți de priveghiul ce însoțește moartea, conceput în orizontul creștinismului arhaic, dar viu și în credința populară de azi, mii de victime ale pandemiei fiind aruncate în gropi fără haine, ca niște animale. Au fost anulate ritualuri și tradiții și lumea s-a trezit golită de fiorul mistic al credinței. E răzbunarea unui virus nevăzut și necunoscut pentru rănile pământului, pentru crime și violență, pentru cupiditate, pentru dezumanizare și tehnicizare excesivă? Fără îndoială este o distrugere uriașă a unui rău ce s-a globalizat rapid, asemenea fenomenului globalizării, vrând parcă să ne demonstreze că în fața morții toți suntem neputincioși și singuri. Fiind vorba de globalizare, remarcabil rămâne efortul de descoperire și de fabricare a unor vaccinuri. Care, din nefericire, din nou, a împărțit omenirea în tabere ireconciliabile, cei ce sunt de acord cu această soluție și cei ce sunt împotrivă și o contestă. Indiferent de atitudini și dispute, un lucru e sigur: maladia nu va dispărea de la sine. Și chiar dacă cu timpul se va atenua ori va trece, vom rămâne marcați definitiv și vom încerca să găsim răspunsuri la întrebări fundamentale, cum ar fi aceea despre solidaritate umană și compasiune, despre necesitatea ștergerii sau păstrării frontierelor, în ideea nevoii de păstrare, pe mai departe, a identității popoarelor.
Viitorologii analizează efectele pandemiei și au ajuns la concluzia că nimic nu va mai fi la fel. Va fi mai bine sau mai rău? Asta nu o poate spune nimeni. Dar dominant, în raport cu posibila schimbare în bine, este scepticismul pentru că realitatea demonstrează că omenirea n-a învățat nimic din această groaznică încercare. Economia este la terapie intensivă și sute de mii de oameni, poate milioane, pe tot globul, au rămas fără locuri de muncă. Și oricât de rău este acest virus încoronat, nu se ajunge la gradul de răutate de care sunt capabili oamenii. Violența, ura, dorința de răzbunare și de expansiune, frica generalizată escaladează zilnic, conflictele se înmulțesc și ne aflăm pe un butoi de pulbere și de ură dezlănțuită. Circulă pe internet imagini zguduitoare cu soldați care îndreaptă arma spre copii, scene de coșmar cu zeci de copii și sute de adulți omorâți de bombe, cu imobile transformate în ruine sau adolescenți paralizați de suferință, marcați pe viață de neputință și de teamă, copii fără copilărie și fără viitor, părinți fără speranță.
Imaginea virusului, redată ca un buzdugan în formă de coroană, a înfricoșat o omenire întreagă și mulți am crezut că prin suferință lumea se va schimba în bine. Dar realitatea ne demonstrează exact contrariul. Trăim într-o lume contorsionată psihic, spiritual, dar și fizic, revoltată ori letargică, dar dispusă, în orice moment, să aplice Legea talionului.
Consecințele? O țară aflată în degringoladă, cu o birocrație excesivă, în ciuda faptului că pe toată durata campaniei electorale, useriștii plusiști, care-și bat joc de tot și de toate, ne-au amețit cu digitalizarea și reformele, uitând repede că de la vorbă la faptă este un drum lung și responsabil. Am un exemplu la îndemână: o amendă, aplicată de poliția din București, anul trecut în luna martie, la începutul pandemiei, în valoare de 50 de lei și achitată în timp real, online, ANAF trimite SOMAȚIE și Titlu Executoriu, pentru aceeași amendă.
La întrebarea: Pentru ce? Funcționarii dau vina pe Ministerul Finanțelor, care a blocat nu știu ce lege. Vă mai amintiți cine era ministru al finanțelor în anul 2020 și ce a ajuns?
