“O LACRIMĂ” ÎN AMINTIREA COLEGEI ȘI PRIETENEI MELE, JENI BOCA (III)

Este mai interesantă și Povestea iconostasului de la Hetiur, la care astăzi se închină la el credincioșii afiliați la noua bisericuță de lemn din Tudor (la care a lucrat cu multă dragoste și apoi a slujit regretatul pr. Favius Șincan). Frumosul iconostas a stat neclintit într-una dintre primele biserici de piatră ridicate în anul 1794, în zona Sighișoarei (în urma decretului dat de împăratul Iosif al II-lea, prin care și românii aveau dreptul să-și ridice biserici de piatră). În anii din urmă era nevoie de consolidarea bisericii aflată pe deal, preotul înlocuind vechiul iconostas cu unul nou, făcut la strung, “care strălucea mai tare”. Și precum ne spune pisania, iconostasul a fost pictat în anul 1821: pe când era împăratul “Românilor” Leopold al II-lea, episcopul ortodox Vasile Moga și preotul satului Crăciun. Și vechiul iconostas a fost scos în șură, într-un loc neprielnic. Dar norocul lui și al nostru, întorcându-mă eu într-o seară cu ploaie, de la Covasna, drumul spre casă era prin Hetiur și m-am oprit să văd ce s-a întâmplat cu vechiul iconostas. Am luat din șură două icoane ce erau detașabile și ușile împărătești, pentru a fi date la laboratorul de conservare, unde Jeni cu Ileana au curățat câteva colțuri și văzând ce a ieșit la iveală, am dorit să fie salvat. Întâlnindu-ne cu părintele protopop Șincan, l-am întrebat: Cum se poate ca un preot care în loc să păstreze valorile pentru care “cei care au plecat” au făcut eforturi foarte mari pentru a-și ridica o biserică, cum “au și alții” unde să se poată închina. Protopopul ne-a răspuns, din prima: Îl salvăm! Și atunci ne-am adunat mai multe capete ca să gândim mai bine cum s-ar putea salva, pentru că era nevoie să ajungem cu el la Târgu-Mureș. Și într-o zi, mai mulți “oameni de bine” au pornit să vadă iconostasul la fața locului. Scoțându-l afară au descoperit că era foarte, foarte șubred, alcătuit din 3 bucăți înalte, lemnul fiind mâncat de carii. Problema cea mai grea era cu ce putea fi transportat atâta drum, pentru a nu fi transformat în putregai. Și cum românul “se descurcă”, am găsit un camion din sat în care s-a pus un strat gros de fân și cu viteza melcului, cum se spune în popor “cum se duce mortul la groapă”, s-a ajuns cu iconostasul în condiții optime.

Într-o sală de la protopopiat, după multe opinii pro și contra (s-a alăturat și Ioan Șulea), s-a început restaurarea. Mai întâi s-a început, cu spatele, întărirea lemnului - în fiecare găurică făcută de carii s-a introdus cu siringa soluția de întărire; apoi s-a trecut la completarea părților de lemn lipsă; pentru completarea picturii s-a intervenit numai în partea de jos; pe pictura celor trei registre ale iconostasului (prorocii, apostolii, prăznicarele) n-a fost nevoie să se intervină, decât pentru curățare și consolidarea picturii. Pe când se lucra cu sârg la salvarea de la pieire a unei valori naționale din anul 1794, echipa lui Jeni a fost găsită în plină acțiune de salvare, de președintele României, Ion Iliescu, care a le-a urat succes, felicitându-i pentru ceea ce fac.

În activitatea noastră de salvare a valorilor de patrimoniu au fost și multe neîmpliniri, dar cea mai mare a fost Biserica de lemn de la Sânmihaiu de Pădure, care nu a putut fi salvată. De ce? Pentru că pe vremea când am început acțiunea de luare în evidență a bunurilor de patrimoniu aveam un Aro, care ne ducea iarna pe Valea Mureșului și vara în praful de pe Câmpie. După ce a venit “democrația” peste noi, am fost scoși din spațiul nostru din Horea 2, în care am stat de 20 de ani, ni s-a luat și mașina, nemaiavând posibilitatea câțiva ani să mai verificăm satele mai izolate unde nu circula niciun autobuz. Între aceste sate s-a nimerit să fie și Sânmihaiu de Pădure (care în anul 1710 era protopopiat greco-catolic, iar în 1700, popa Ștefan semna actul “Unirii cu Roma”). În evidența noastră făcută în anul 1979 - când am fost cu echipa completă - Biserica de lemn era în picioare, fiind trecută ca “monument istoric”, mai păstra 7 cărți vechi românești și un iconostas împodobit cu icoanele pictate de Popa Gheorghe din Șerbeni.

Lasă un comentariu