Născut la 5/17 iunie 1871 în orașul Botoșani, dintr-o familie de intelectuali moldoveni, Nicolae Iorga a învățat carte mai întâi în orașul natal și apoi în Iași, dând dovadă de o precocitate rar întâlnită. Din fragedă vârstă - șase, șapte ani numai -, el se “cufunda în lectura marilor cronicari moldoveni, în ediția lui Mihail Kogălniceanu, entuziasmându-se de trecutul glorios de luptă al poporului român”.
Înzestrat cu o fină sensibilitate și cu o memorie fenomenală, care curând va deveni celebră, el a acumulat un vast bagaj de bogate și variate cunoștințe filozofice, filologice, literare și mai ales istorice. După terminarea cu succes a liceului, în anul 1888, fiind în vârstă doar de 17 ani, prin concurs, a ajuns student al Universității din Iași. Un an mai târziu, în toamna lui 1889, în chip cu totul excepțional și cu înțelegerea deosebită a unora dintre profesorii săi în frunte cu istoricul A. D. Xenopol, și-a trecut examenul de licență, isprăvind astfel facultatea de litere numai într-un singur an și, în același timp, uimind comisia “prin cunoștințele și pătrunderea spiritului său”.
După o călătorie de studii în Italia, cu care prilej a cercetat, cu mult folos, vestitele arhive din Veneția, Padova, Vicența, Verona, Pisa, Florența, Milan, Roma și Neapole, în anul 1890 a plecat la Paris unde obținuse o bursă pentru L'Ecole des Hautes Etudes. Precum însuși spune, aici s-a format ca istoric, deprinzând “practica erudiției, precizia informației și folosirea metodică a documentului”.
În capitala Franței, Nicolae Iorga a rămas doi ani, în care timp, pe lângă strălucite studii, a găsit vreme să cerceteze bogatele biblioteci și arhive din acest oraș și chiar din Anglia, adunând, mai ales, informații privitoare la trecutul poporului român. După trecerea acestor doi ani, spre “surprinderea profesorilor”, el și-a trecut examenul de diplomă cu teza Philippe de Mezieres et la croisade au XIV-e siecle, lucrare care, prin bogăția informației și noutatea interpretării, își păstrează valoarea și azi și prin care el “își câștigă nu numai titlul de elev diplomat al școlii de înalte studii din Paris, ci ceva mai mult, aprecierea și stima statornică și sinceră a marilor istorici ai Apusului, în rândul cărora intra pe dreptate prin această solidă și vastă lucrare istorică”.
A continuat studiile tot atât de strălucit în Germania, trecând pentru scurt timp pe la Universitatea din Berlin și apoi la Universitatea din Leipzig, “valoros centru al studiilor istorice”, unde preda vestitul profesor de istorie, Karl Lamprecht. Aici Nicolae Iorga și-a trecut doctoratul cu teza: Thomas III marquis de Saluces, lucrare mult apreciată de specialiști. Și în această țară tânărul istoric român a cercetat cu aviditate arhivele și bibliotecile. Arhivele din Dresda, Nurnberg, Munchen, Innsbruck și iarăși din Italia, au fost cu migală scormonite de el, culegând mai cu seamă materiale pentru istoria românilor, “spre care se îndrepta tot mai mult interesul său”.
