OMENIREA, IZVORUL ȘI... EMINESCU

Distribuie pe:

* “Mihai Eminescu, marele Poet Nepereche, pe bună dreptate a numit Biserica Ortodoxă «Maica spirituală a neamului românesc», cunoscând că ea a fost aceea care a născut din nou, «din apă și din Duh», pe fiii poporului nostru și i-a hrănit cu «laptele» Evangheliei și cu «pâinea» cerească a bunelor vestiri de mântuire. Tot în calitate de mamă duhovnicească, Biserica strămoșească a asigurat unitatea etnică a românilor și unitatea lor de limbă. În aceeași înaltă cugetare, Eminescu a declarat Biserica «Azilul de mântuire al țării», deoarece ea a salvat de la fărâmițare sufletul național, învățând pe cei dreptcredincioși ca «toți să fie una», cum a dorit divinul ei Întemeietor, «să se ferească de dezbinări» și să fie «Toți uniți», precum ramurile verzi pe aceeași tulpină”.

***

* “Religia este un izvor care își trimite apele sale binefăcătoare în tot organismul unei națiuni. Ea deschide larg ferestrele spre orizonturile unei alte vieți și prin aceasta stimulează binele, face să înflorească virtutea. Religia seamănă dragoste. Ea inspiră unirea și pacea. Ea promovează castitatea - această podoabă a creștinătății - și, tot așa, dreptatea, bunătatea, mila. Religia este pavăză împotriva răului, mijloc de regenerare a forțelor unui neam. Veacul nostru își trimite avalanșele sale de Corupție și imoralitate asupra întregii lumi. Nu există alt scut decât cel al credinței religioase”.

***

* “În sânul societății de azi se resimte lipsa forțelor care să ridice omenirea bolnavă din smârcurile (capcanele, ispitele) vieții instinctive spre culmile virtuții. Tot numai în rezervorul religiei creștine lui Hristos le putem găsi. Deci reînviorarea vieții religioase este o poruncă a ceasului de față. Scriitorul francez Montesquieu a scris undeva: «Cel care n-are credință religioasă este ca acel animal teribil, care nu-și simte libertatea, decât atunci când sfâșie și înghite”. Omule, află cu nu ești un produs al hazardului, ci opera mâinilor lui Dumnezeu”.

Preot ȘTEFAN ȘLEVOACĂ (1912-1998), doctor în teologie la Cernăuți, exeget în Omiletică, cu studii europene aprofundate, scriitor bisericesc, predicator înduhovnicit la Cernăuți, Suceava, Câmpulung-Bucovina, misionar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din Statele Unite ale Americii. Printre cărțile editate și foarte solicitate amintim: “Din tezaurul ortodoxiei”, “Raze în lumina lui Hristos”, “Familia creștină”, “Făclii pentru dreapta credință”, “Ostroave de frumusețe” ș.a. Din tot ce a scris și a dorit să transmită prin cărțile sale se desprinde lecția simplității și a modestiei. După mărturisirea PS. Epifanie Norocel, în anul 1982 l-a găsit la centrul eparhial Buzău, ca un harnic și vrednic lucrător în via Domnului.

S-a remarcat ca un colaborator devotat cu o activitate misionară deosebită, ținând predici în mod regulat în duminici și sărbători. O activitate laborioasă a desfășurat în rândul tinerilor seminariști din Buzău, unde a dorit să le transmită dragostea de Dumnezeu, de oameni și poporul român. Spunea adeseori celor care se pregăteau pentru a-L urma pe Hristos în slujire: “Se cere o muncă de scafandru”; trebuie să ne îndeplinim misiunea sacerdotală cu frică și cu cutremur, dar și cu mare responsabilitate”.

Autor de citate:

** - “Fericirea, ca o «fată morgana», cu cât e căutată mai înverșunat, cu atât mai mult se îndepărtează”.

P.S. OCTAVIAN GOGA (1881-1938), poet, politician, prim-ministru, membru al Academiei Române: “Rătăcitor cu ochii tulburi,/ Cu trupul istovit pe cale/ Eu cad neputincios, Stăpâne,/ În fața strălucirii Tale.// În drum mi se desfac prăpăstii/ Și-n negură se-mbracă zarea,/ Eu în genunchi spre tine caut:/ Părinte, orânduie-mi cărarea”.

Lasă un comentariu