GLORIE ETERNĂ ERGLORIE ETERNĂ EROILOR ROMÂNI, CINSTIȚI ÎN ZI DE PRAZNIC ÎMPĂRĂTESCOILOR ROMÂNI, CINSTIȚI ÎN ZI DE PRAZNIC ÎMPĂRĂTESC

Distribuie pe:

În ziua praznicului împărătesc a Înălțării cu trupul la cer a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos sunt cinstiți și eroii neamului românesc. Cartea neamului nostru, de multe ori, s-a scris cu litere de sânge. La vremuri de răscruce, românii au luptat până la jertfa supremă, și-au apărat glia strămoșească pe care au sfințit-o cu scump sângele lor. Eroii căzuți pe toate câmpurile de luptă, indiferent din ce colț de țară proveneau, toți împreună formează acea sfântă cunună de eroi martiri ai neamului românesc, care și-au dat viața pentru neam și pentru țară. Toți acești eroi au urcat “golgota” neamului lor, purtând povara chinurilor și a umilințelor, la care, secole de-a rândul, neamul românesc a fost supus. Acești eroi sunt modele de luptători pentru neam și țară.

Eroii români, eroii de pe acest sfânt pământ românesc al Transilvaniei, eroii de pe aceste binecuvântate meleaguri mureșene și din toate părțile țării s-au jertfit pentru țară și pentru glia strămoșească. Au fost răstigniți pe altarul de jertfă al neamului românesc și pironiți pe crucea de suferință a gliei lor strămoșești. Ei n-au cârtit nicio clipă, nu s-au dat la o parte de la jertfă, precum Hristos și-a asumat suferința pentru păcatele întregului neam omenesc, tot așa și acești eroi și-au asumat suferința și chinurile neamului lor, atât de mult oropsit de-a lungul vremii, chiar pe pământul său. În sufletele acestor eroi a fost permanent Hristos care le-a dat putere de sus, în sufletele lor a încăput întreg neamul nostru românesc, cu suferințele, cu greutățile și cu multele sale necazuri abătute asupra sa. În sufletele și în inimile lor s-au împreunat puterea de jertfă, sacrificiul dus până la martiriu, cu dragostea de neamul lor românesc. Au călcat aspru pe pământul nedreptăților făcute neamului lor. În glasul eroilor a răsunat glasul norodului. În ființa lor s-a înveșmântat acea neprefăcută înfățișare neaoșă a Nației. Viața eroilor a fost în întregime închinată țării lor. Ei se înfățișează ca niște cruciați care sunt sortiți să se jertfească. Au cunoscut toate amărăciunile luptei pentru sfânta cauză a neamului românesc. Viața lor e un imn al iubirii de neam. Eroii români rămân în continuare să trăiască mai departe ca niște simboluri, să strălucească în zările de viitor ale neamului ca niște exemple.

Călăuza pentru izbândă și dreptate a fost strigătul de durere al celui care dorea să fie liber în țara lui, egal cu toți și frate. Când s-a dat semnalul războiului, glasul clopotelor de biserici a vestit chemarea pentru deșteptarea neamului românesc. Biserica a fost cu țara și țara a dat eroi și martiri pe care Biserica îi cinstește.

Întotdeauna ierarhii și preoții Bisericii Ortodoxe Române și Greco-Catolice au fost alături de popor. Jertfele eroilor pentru dreptate sau pentru apărarea gliei străbune au fost considerate de către Biserica străbună ca niște ctitorii pentru un viitor mai bun, fiindcă orice efort sau picătură de sânge vărsat pentru neam și glie au pecetluit fericirea urmașilor. Noi cinstim pe toți aceia care au intrat cu sufletul în Marele sanctuar al națiunii române, iar sângele lor s-a amestecat cu glia străbună. Așadar, trebuie să fim treji, să ne apărăm identitatea noastră și Patria pentru a avea liniștea cugetului și unitatea de simțiri, fiindcă - așa cum-suna și deviza pașoptistă, Națiunea este sufletul unui popor, iar unitatea este chezășia lui.

Fiecare dintre cei căzuți în războaie a îmbrăcat veșmântul eroului și cununa martirului. Prin rolul lor istoric, acești eroi și-au câștigat laurii nemuririi. Pentru vrednicia faptelor lor, suntem obligați să le purtăm o veșnică și pioasă amintire, să înălțăm către cer, pentru ei, rugăciunile noastre, se cuvine să le aducem cinstea, lauda și recunoștința noastră a urmașilor, a celor ce simțim românește, a celor ce ne iubim țara și credința strămoșească și ne prețuim istoria.

Închei cu aceste cuvinte: Eroii nu mor niciodată. Ei sunt pururea vii în sufletele și inimile noastre. Glorie eternă eroilor neamului românesc.

Lasă un comentariu