Din rândul Poruțeștilor s-au ridicat oameni vrednici, studioși și întreprinzători, care au devenit mândria satului și a neamului lor: preoți, militari, profesori universitari, magistrați, medici, oameni de afaceri etc.
La începutul secolului XX, în contextul masivelor emigrări în America (inclusiv din Transilvania), câțiva năndreni și-au încercat și ei norocul în Lumea Nouă. Singurul dintre cei plecați, care a făcut o carieră strălucită în America, a fost Nicolae Brudan Poruțiu, care și-a luat în SUA numele Perry.
În excelenta lucrare semnată de Varga Attila și Amalia Bianca Poruțiu, Oameni și locuri în inimă. Monografia Familiei Poruțiu (1640-2013). Elite, călători și frumuseți de altădată. [Prefață de Preasfinția Sa Florentin Crihălmeanu. Postfață de Prof. univ. dr. Nicolae Edroiu, membru corespondent al Academiei Române], Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2014, aflăm numeroase date despre acest năndrean celebru.
Născut în satul Nandra, în anul 1888, a urmat școala confesională din sat, a trecut apoi la “școala de stat model urban” din comuna Bichiș. În 1902 a plecat la Blaj, având o deosebită plăcere de a studia, dar și-a întrerupt studiile, neavând bani să le continue, intrând ucenic meseriaș. La 7 ianuarie 1907, a părăsit România, plecând în America, din Hamburg, cu vaporul Keiser Wilhelm II.
Ajuns aici, fără vreun sprijin, a “cercetat” școala comercială din Philadelphia, Chicago, studiind intens limba engleză, pe care și-a însușit-o foarte repede, călătorind prin numeroase orașe americane.
A ajuns în orașul Detroit, unde a intrat în tranșa automobilistică, mutându-se apoi la Chicago, unde a stat până în anul 1912, plecând de aici la Los Angeles (California), iar de acolo la San Bernardino (California), unde s-a stabilit și și-a deschis o întreprindere de automobile și caroserii.
La începerea Primului Războiului Mondial, fiind deja cetățean american, a fost înrolat în Armata Americană. “Neavând pe nimeni apropiat - scriu cei doi autori -, la cine să încredințeze conducerea întreprinderii și nemaiștiind dacă se va întoarce din război, a fost silit să-și vândă ce a avut, pe prețuri mici, și să-și plaseze banii în bancă, pierzând prin aceasta o avere aproape de 200.000 de dolari.”
În Armata Americană a fost aviator (1917-1919), cu gradul de sergent, la sfârșitul războiului revenind la San Bernardino, unde a rămas până în anul 1921. Dorul de țară și de părinți (pe care nu îi mai văzuse de 14 ani!) l-a făcut să revină în România, pentru puțin timp. S-a întors în America, de unde a revenit în România în același an, 1921, preluând reprezentanța generală pentru România a Uzinelor Ford, cu sediul în Cluj. Aici s-a căsătorit cu dr. Ema Filipescu (originară din Huși, asistent universitar la Facultatea de Medicină a Universității din Cluj). Din această căsătorie au rezultat patru copii: Cristian, Gheorghe, Elena Victoria și Maria Eva (Marie Eaves, în SUA), care formează generația a IX-a a Poruțeștilor. Cristian a murit la vârsta de 3 ani, fiind înmormântat în Cimirul Central din Cluj. În amintirea sa, familia a donat un clopot imens (care funcționează și azi), Catedralei Greco-Catolice Schimbarea la Față din Cluj, cu mențiunea: “Donat de familia Perry Poruțiu, în amintirea puișorului lor Cristian, decedat 19 aprilie 1923” (informație oferită de domnișoara Amalia Bianca Poruțiu). Despre Gheorghe nu știm nimic, iar despre Maria Eva, cei doi autori ai monografiei familiei Poruțeștilor scriu că, în 1998, trăia la North Potomac, statul Maryland.
În intervalul celor două decenii petrecute la Cluj, Perry-Poruțiu a devenit un om puternic și influent, făcând parte din elita societății clujene și fiind autor al unor acte caritabile (a vrut să sponsorizeze inclusiv construirea unei biserici noi în Nandra natală). A locuit într-o vilă situată pe str. Regală (în prezent Republicii). Din mărturiile fiicei sale, Elena Victoria, vila ar fi avut 33 de camere. Reprezentanța Uzinelor Ford din Cluj era în clădirea devenită după război Casa Armatei (se păstrează mai multe fotografii cu clădirea care găzduia firma Perry Automobile).
La 12 decembrie 1941, sub presiunile Germaniei hitleriste și ale Italiei fasciste, România a declarat război Statelor Unite ale Americii, după ce, în urma atacului japonez de la Pearl Harbor, din 7 decembrie 1941, Hitler declarase război Statelor Unite, la 11 decembrie 1941.
Pentru că a refuzat să pună reprezentanța Ford, pe care o conducea, la dispoziția industriei de război germane, aceasta a fost confiscată de autoritățile vremii, reprezentantul firmei neputând să ia “nici măcar o șurubelniță”, cum va spune fiica sa, Elena Victoria.
Nicolae Poruțiu-Perry s-a întors în Statele Unite, părăsind definitiv România, intrată după război în sfera de influență a Uniunii Sovietice, care a impus regimul comunist în țară.
După război, când relațiile româno-americane au fost restabilite (1946), Perry a încercat să colaboreze cu noile autorități românești, ceea ce demonstrează încă o dată spiritul său întreprinzător.
În 1969, când fiica sa Elena Victoria și soțul Stanley Fred Johnson au adoptat o fetiță, părinții i-au pus acesteia numele Nandra, în amintirea satului natal al lui Perry.
Nicolae Poruțiu-Perry a murit la 19 mai 1968, în San Bernardino, iar soția sa, Ema Poruțiu-Perry, a decedat la 1 iunie 1981, în orășelul Layton. După câțiva ani, familia a mutat rămășițele pământești ale lui Nicolae Perry în cimitirul din Layton, alături de soția sa.
Din căsătoria Elenei Victoria cu inginerul Stanley Fred Johnson au rezultat trei copii: Linda Marie Johnson (n. 1956), John P. Johnson (n. 1958) și David L. Johnson (n. 1962). Lor li s-a alăturat fetița adoptivă, Nandra. În anii '80, Elena Victoria a făcut o scurtă vizită, împreună cu fiica ei adoptivă, Nandra, în satul Nandra!
*
După cinci luni de căutări perseverente (“Ardeleanul este un om care duce un gând până la capăt”, cum spunea poetul Lucian Blaga!), grație prietenului Alexandru Balaș (prof. univ. dr. la State University of New York College at Cortland), am reușit să iau legătura cu cei trei nepoți ai lui Perry: Linda, John și David (Nandra a murit în 2017). Interviurile cu cei trei nepoți vor lămuri multe necunoscute din viața bunicului lor faimos, adevărat personaj de roman.
Episodul următor: David L. Johnson: “Mi-ar plăcea nespus să vin în România și să vizitez țara strămoșilor mei!”
