LA MULȚI ANI, DISTINSE DOMN EMIL-IOAN MAIOR!

Se spune că unii oameni fac lumea mai frumoasă doar pentru că fac parte din ea, tocmai de aceea, în rândurile acestui articol, vreau să vorbesc despre un asemenea om. Am sărbătorit un fost președinte al Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor și coleg drag nouă, care are toate calitățile esențiale care îi ajută pe oamenii de onoare să facă cinste vocației pe care o îmbrățișează.

Domnul Emil Maior face parte din acei oameni frumoși care nu și-a sacrificat niciodată în viață: familia, inima și demnitatea. Vorbim de un model de admirație profesională care ne-a dovedit în atâtea rânduri, prin manifestările domniei sale, că este un om de o corectitudine exemplară. Trebuie să mărturisesc că distinsul meu predecesor Emil Maior, fiind decanul de vârstă al Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Reghin în relația cu mine am descoperit trei laturi umane și foarte nobile la domnia sa. În discuțiile și sfaturile primite de la domnul Emil Maior am simțit, mereu, puțin din dragostea și grija unui părinte față de fiul său, o frântură din învățătura unui profesor sever față de cel mai bun elev al său și acea sinceritate și acea loialitate necondiționată pe care o găsești doar la cel mai bun prieten.

Distinsul domn Emil-Ioan Maior a împlinit 90 de ani, dintre care aproape 54 de ani petrecuți în câmpul muncii, din care 47 dedicați exclusiv activităților de asistență socială și întrajutorare a vârstnicilor. A rămas același om jovial, cu prestanță, cu bun simț și bine informat, abonat la ziar și cu toate noutățile la zi. Cu astfel de oameni în preajma noastră, cred că vom fi tineri și la 100 de ani.

Emil-Ioan Maior s-a născut la data de 7 iunie 1931, în localitatea Merișor din județul Mureș, în familia preotului greco-catolic Beniamin Maior și a Anei Gherghel. Clasele I-III le-a absolvit la Școala primară din Ghimeș-Făget, unde bunicul său era preot, iar clasa a IV-a absolvit-o la Reghin. Gimnaziul, clasele I și a II-a le-a făcut în limba maghiară, fiind după cedarea Ardealului, iar clasele a III-a și a IV-a le-a absolvit în cadrul Liceului “Petru Maior” din Reghin. Și-a continuat studiile în cadrul Școlii Pedagogice din oraș, fiind absolvent al promoției de învățători din anul 1951.

După absolvire a fost repartizat în învățământ, în cadrul Școlii din comuna Monor, de unde a fost încorporat în anul 1952 în cadrul Detașamentului de muncă din Ghimbav, în județul Brașov, datorită originii sociale nesănătoase (tatăl său a fost preot greco-catolic, cult interzis de autoritățile comuniste în anul 1948 și în aceste condiții un astfel de recrut nu prezenta încredere pentru a fi încorporat sub armă). După ce a fost lăsat la vatră, a fost detașat din nou în învățământul de Stat în cadrul Școlii de 7 ani din Chiheru de Jos, în calitate de învățător-director, unde a activat până în anul 1955, când demisionează. Pentru o scurtă perioadă, s-a angajat la Baza de Recepție Reghin și Gostat Reghin, în calitate de contabil.

Din anul 1957, Emil-Ioan Maior se dedică activității de asistență socială și îngrijirea persoanelor vârstnice, în “Cămine pentru bătrâni”, muncă deloc ușoară. Această activitate a desfășurat-o 11 ani, în cadrul Căminului de Bătrâni din Lunca Mureșului, și 22 de ani la Căminul Pensionarilor din Ideciu de Jos. Practic, domnul Emil Maior, în calitate de director la conducerea celor două instituții, s-a străduit să asigure climatul necesar conviețuirii în colectivitate, eliminării stărilor obsesive sau depresive, prin aplicarea unei psihoterapii corespunzătoare fiecărui individ în parte.

Ca director al celor două unități de asistență socială a căutat să imprime personalului salariat importanța muncii lor, obiectul acesteia fiind ființe umane, nu bunuri materiale, obiecte, deci comportament corect și atenție deosebită, fiind vorba de persoane vârstnice. Emil Maior a respectat fiecare salariat, indiferent ce muncă a prestat în organigrama instituțiilor pe care le-a condus el, i-a tratat mereu ca și colaboratori și niciodată ca subalterni.

În luna mai a anului 1990, s-a pensionat și începând cu luna septembrie și-a început activitatea în cadrul Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Reghin, în calitate de consilier, până pe data de 31 mai 2014.

La data de 18 septembrie 1998, după decesul președintelui Ioan Oancea, Emil Maior a fost ales președinte al Asociației CARP Reghin, funcție deținută prin realegere, până la 30 ianuarie 2012. Totalizând anii, rezultă peste 53 de ani lucrați, zi de zi, din care 49 ca și conducător de unitate, director și președinte. Acești 47 de ani i-a dedicat îngrijirii și ajutorării persoanelor vârstnice.

Sărbătoritul nostru a fost, totodată, și deputat în Sfatul Popular al comunelor Chiheru de Jos și Aluniș.

Emil Maior, a fost crescut în spiritul onoarei, datoriei și dreptății, și asta l-a făcut, de-a lungul anilor, să fie ales să facă parte din curatoratul Parohiei Greco-Catolice din Reghin, o perioadă fiind chiar secretarul acesteia.

După desființarea cultului greco-catolic, în anul 1948, și retragerea pe atunci a protopopului Alexandru Todea în clandestinitate, în anul 1949, Emil Maior și-a riscat libertatea, transportându-l pe protopopul Reghinului, căutat de Miliție, de la familia Răceanu din Reghin, și l-a dus acasă la familia Maior din Suseni, după care s-a reîntors la familia Râceanu. Și cu alte ocazii, Emil Maior l-a ajutat pe Alexandru Todea.

În anul 1954, și-a întâlnit sufletul pereche și și-a unit destinul cu Viorica Cozma, absolventă a Școlii Pedagogice din Reghin și profesoară suplinitoare la Școala de 7 ani din Chiheru de Jos.

În anul 1955, s-a născut singura lor fiică Mariana Doina, secretară a Facultății de Mecanică din Cluj-Napoca, care s-a căsătorit în anul 1979 cu Vasile Zariu Bercea și din a căror mariaj s-au născut două fete: Cristina Ramona, actualmente arhitect, și Oana Voichița, inginer construcții roboți industriali, de care bunicul Emil Maior este foarte mândru.

Întrebat cum a ajuns la venerabila vârstă de 90 de ani, Emil Maior mi-a răspuns că a căutat toată viața ca în familie să asigure mereu un climat de liniște și înțelegere, un climat de bună conviețuire, reușind să nu aibă nici măcar o ceartă adevărată cu soția sa Viorica, în cei aproape 67 de ani de căsnicie. La fel și în societate, s-a ghidat după aceleași principii și în colectivele de muncă pe care le-a condus, salariații săi considerându-i colaboratori sau colegi, niciodată subalterni.

Domnule Emil-Ioan Maior, la împlinirea frumoasei vârste de 90 de ani, eu, împreună cu Colectivul Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Reghin, vă dorim pace sufletească, bucurii, împliniri, sănătate și un tradițional: LA MULȚI ANI!

Stimă și prețuire.

Lasă un comentariu