PREȘEDINTELE STATULUI ISRAEL A FOST PRIMIT DE CĂTRE KLAUS IOHANNIS LA PALATUL COTROCENI

Distribuie pe:

Președintelui Statului Israel, Reuven Rivlin, a fost primit, marți, la Palatul Cotroceni, de către președintele Klaus Iohannis.

Reuven Rivlin a spus “Bună ziua!”, în limba română, gărzii de onoare.

După ceremonia oficială de întâmpinare, cei doi președinți urmează să aibă convorbiri tete-a-tete, convorbiri oficiale și vor susține o declarație de presă comună.

Reuven Rivlin este în România, în vizită de stat, la invitația omologului român. Marți seară, el se va întâlni și cu șeful Guvernului, Florin Cîțu, la Palatul Victoria.

“Vizita de stat a președintelui israelian se înscrie în dinamica foarte bună a contactelor bilaterale la nivel înalt, din ultima perioadă, cea mai recentă întrevedere între cei doi șefi de stat având loc cu prilejul participării președintelui României la Forumul Mondial privind Memoria Holocaustului de la Ierusalim, din ianuarie 2020, urmată de discuții telefonice în lunile martie și iunie 2020”, preciza, vineri, Administrația Prezidențială.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, vizita președintelui Reuven Rivlin reflectă “soliditatea” relației bilaterale, precum și faptul că Statul Israel rămâne un partener “cheie”, cu valențe strategice, al României în Orientul Mijlociu.

Discuțiile celor doi președinți se vor concentra pe modalitățile de dezvoltare și aprofundare a relațiilor bilaterale în toate domeniile de interes comun, vizita având loc în contextul celebrării, la 11 iunie, a 73 de ani de relații diplomatice neîntrerupte între România și Statul Israel.

Vor fi abordate, de asemenea, cooperarea economică și cea în domeniul sănătății, inclusiv în ceea ce privește contracararea pandemiei de COVID-19, educația privind Holocaustul și alte măsuri de combatere a antisemitismului în România, precum și schimburile culturale și interumane dintre cele două state, precizează sursa citată. O atenție deosebită va fi acordată situației din regiunea Orientului Mijlociu, inclusiv stadiului Procesului de Pace în Orientul Mijlociu, cu accent pe situația de securitate din regiune în urma evoluțiilor recente, urmând a fi abordate și alte teme de actualitate de pe agenda regională și cea internațională, a mai informat Președinția.

Lasă un comentariu