CREȘTE VALOAREA STIMULENTULUI DE INSERȚIE ȘI PERIOADA DE ACORDARE

Distribuie pe:

Părinții ce intră în concediu de creștere copil trebuie să știe că în momentul în care se întorc la muncă vor primi un stimulent de inserție până când copilul împlinește 3 ani, respectiv 4 ani (în cazul copiilor cu handicap). Inițial, părintele nu putea primi mai mult de 2 ani, respectiv 3 ani.

De la începutul acestei săptămâni, în urma publicării în Monitorul Oficial a HG 536/2021 pe 13 mai 2021, chiar și părinții care au finalizat concediul de creștere și nu au revenit în câmpul muncii înainte de 2 ani, respectiv 3 ani (copii cu handicap) vor putea primi acest stimulent. Astfel, aceștia vor primi 650 lei până la împlinirea copilului a vârstei de 3 ani, respectiv 4 ani.

Valoarea stimulentului diferă și ea:

* 650 lei - dacă părintele se întoarce la locul de muncă după ce copilul a împlinit 6 luni (oricând în perioada cuprinsă între vârsta de 6 luni și 2 ani și 11 luni a copilului, respectiv un an și trei ani și 11 luni).

* 1.500 lei - dacă părintele se întoarce la locul de muncă înainte de împlinirea a 6 luni, respectiv 1 an a copilului.

Important! Stimulentul de 1.500 lei se acordă până la vârsta de 2 ani, respectiv 3 ani. Apoi, stimulentul scade la 650 lei până la împlinirea copilului a vârstei de 3 ani, respectiv 4 ani.

Plata pentru părinții fără venituri doar se suspendă.

Conform Ordonanței de urgență nr. 26/2021 publicată pe 7 aprilie 2021 în Monitorul Oficial, chiar și părinții care, după finalizarea concediului de creștere a copilului, nu mai au sau nu găsesc loc de muncă vor primi stimulent de inserție, dacă situația lor de muncă se va schimba oricând în intervalul vârstei de 2-3 ani a copilului.

Reluarea plății aferente stimulentului de inserție se va face, la cerere, începând cu ziua următoare în care se realizează venituri impozabile. Cererea trebuie depusă în termen de 60 de zile de la acea dată.

FinZoom.ro;

https://www.facebook.com/48237304171/posts /10159802310349172/?sfnsn=mo

Lasă un comentariu