Viața îl pune uneori pe un manager în fața “oglinzii” faptelor sale. Chiar dacă nu ar fi conștient de necesitatea acestor oglinzi, managerul din toate timpurile și din toate locurile ar tinde să aspire la înalta performanță. Trebuie să menționăm totuși că performanțele profesionale ale unui bun manager sunt legate și de recunoașterea și valorificarea oportunităților momentului. Vin momente în viața unui manager în care trebuie să aleagă dintre mai multe soluții manageriale posibile. Se spune că “Cine nu riscă, nu câștigă”, dar pare să fie vorba și despre un risc “bine temperat” și evaluat după criterii profesioniste. Obișnuința de a gândi critic și de a lupta pentru ideile și proiectele pe care ți-ai propus să le duci până la capăt presupune și riscul de a intra în conflict cu oponenții tăi din organizație. Managerul care a preferat doar conduita conflictuală și agresivitatea verbală, se pare că ne transmite doar neputința lui de a găsi soluții neconflictuale la problemele cu care se confruntă.
“Poți să alegi, ca manager, să fii o parte a soluției, sau doar o parte a problemei”. Această alegere face diferența dintre managerul “diplomat” și neconflictual și cel care alege conflictul ca mod de rezolvare a problemelor. Ce rol pozitiv poate avea o vorbă bună, în momentele dificile ale vieții noastre? Ce terapeutică managerială mai bună putem alege decât să devenim empatici cu frustrările multiple ale celor din jurul nostru? Îmi amintesc cu drag de opinia unui bun prieten în momentul în care a aflat că nu mai sunt director de instituție școlară: “Domnule director, ați fost schimbat «peste noapte» din funcție, dar ați plecat cu capul sus !”.
Cu demnitate și profundă onorabilitate, au plecat La Cele Veșnice și doi manageri-model, pentru ceea ce am încercat și eu să devin în cei 15 ani în care am fost manager de instituție școlară. Este vorba despre tatăl meu, Aurel Cremene, manager constructor la drumurile naționale ale României, timp de 40 de ani, și despre Marin Șara, manager cultural reghinean, timp de peste 30 de ani.
Modelele lor de: profesionalism, diplomație managerială, stăpânire de sine, simț al umorului la cote înalte, demnitate și empatie... au fost repere morale și profesionale la care m-am raportat mereu. Am folosit astfel aceste pilde de înțelepciune pentru perpetuarea unei atmosfere de bună dispoziție și susținere a valorilor unei educații de calitate, în relație cu colegii mei de instituție școlară. Am descoperit un fenomen remarcabil prin valoarea lui, în relațiile interumane din toate timpurile: modelele manageriale fundamentale ale vieții mele, dragii mei, A. C. și M. Ș., din ceea ce am aflat eu despre ei, nu au ridicat niciodată tonul și nici nu au dat dovezi de agresivitate în relație cu semenii lor. Așa am încercat să devin și eu ca dascăl și manager școlar, chiar dacă acest mod înțelept de abordare a problemelor vieții nu mi-a reușit mereu!
Cu gândul la posibilele și necesarele lecții de moralitate și demnitate managerială, ale înaintaților mei dragi, am relatat aceste impresii. Se spune că “Nicio faptă bună nu trebuie să rămână nesancționată”, dar există două tipuri de sancțiuni - una pozitivă și alta negativă. O prefer pe cea pozitivă, în spiritul ocrotirii “florilor” așa de rare ale recunoștinței omenești, din toate timpurile!
