VOCI ROMÂNEȘTI CARE AU CUCERIT LUMEA: HARICLEEA HARTULARI DARCLÉE

Celebra soprană româncă Haricleea Darclée a văzut lumina zilei la Brăila, pe 10 iunie 1860, într-o familie cu rădăcini elene. Mama ei, Maria Haricli, născută Aslan, nepoată directă a domniței Mavrocordat, păstra în totalitate amprenta originilor ei nobile, iar tatăl, Ion Haricli, era mare proprietar în Teleorman, la Turnu Măgurele, unde, de fapt, Haricleea locuiește până la vârsta de aproape 16 ani, când este dusă de familie cu vaporul la Pensionul Lobkovitz de pe Augustinerstrasse din Viena.

Debutează într-un recital de canto, în 1881, pe scena Teatrului din Brăila, orașul său natal. Pleacă la Paris, unde este remarcată de Charles Gounod, care îi încredințează rolul Margaretei din opera “Faust”, rol cu care își face debutul pe scena Operei, în anul 1888. Tot Gounod a fost acela care i-a găsit un pseudonim potrivit pentru teatru, Darclée.

În februarie 1881, ea s-a căsătorit cu tânărul locotenent de artilerie Iorgu Hartulary.

În 1886 pleacă la Paris, unde se luptă din greu cu neajunsurile, deși primea de-acasă câte 500 de franci pe lună.

Nici măcar nașterea fiului ei, Ion, nu o abate din drum, continuând să ia lecții de canto.

“Am făcut progrese și sper să ajung departe. Mi se prezice un viitor strălucit”, scria Hariclea familiei.

În scurt timp, cucerește publicul și devine preferata multor compozitori. Astfel, Giacomo Puccini compune, pentru vocea ei, “Tosca”, Pietro Mascagni, “Iris”, iar Alfredo Catalani, “La Wally”. Hariclea Darclée s-a impus ca primadonna în marile teatre de operă de la Paris, Berlin, Florența, Milano, Roma, Buenos Aires, Lisabona, Barcelona, Madrid, Monte Carlo, Moscova și Sankt Petersburg.

La Scala din Milano, scena consacrării ei mondiale, Hariclea Darclée a debutat pe 26 decembrie 1890, cu rolul Chimene din “Cidul” de Massenet, aplaudată fiind chiar de Giuseppe Verdi, succesul aducându-i imediat contracte la cele mai mari teatre din Italia. Între 1893 și 1910 a cunoscut gloria pe marile scene ale lumii, revenind adeseori la Scala din Milano. A cântat până în 1918 încă în deplinătatea mijloacelor sale vocale.

Dorința ei de a cânta în România era mare. Românii o iubeau, spectacolele ei erau adevărate sărbători. “Trăiască privighetoarea Carpaților”, îi striga publicul.

Regele Carol I i-a oferit Ordinul “Bene Merente clasa I”, iar poeții îi compuneau versuri. Unul din cele mai importante momente pentru Haricleea a fost în 1900, când Puccini a văzut în ea soprana care putea să redea cel mai bine rolul Floriei Tosca. Premiera a avut loc la Roma, unde Darclée a cântat alături de tenorul Emilio de Marchi și baritonul Eugenio Giraldoni (marea ei iubire). Toată faima pe care și-o câștigase nu i-a alterat caracterul deosebit și înainte să urce pe scenă obișnuia să aprindă o lumânare la icoana Maicii Domnului. Regele Carlos al Portugaliei, care-i trimitea adesea scrisori de dragoste, îi scria: “Dacă aș putea, te-aș păstra pentru mine și ți-aș cere mereu, mereu să cânți” sau “Admir artista, iubesc însă femeia”.

Hariclea Darclée a susținut crearea Operei Române din București, în 1921. Tradiția muzicală a rămas în familie, fiul său, Ion Hartulari-Darclée, devenind dirijor și compozitor. Din păcate nu s-au păstrat înregistrări pe discuri cu vocea Haricleei Darclée, ci doar două cântece românești: “Cântecul fluierașului” de George Stephănescu și “Vai, mândruță, dragi ne-avem” de Tiberiu Brediceanu, înregistrate cu acompaniament de pian la o vârstă foarte înaintată, dar la care păstra intacte calitățile naturale și tehnice ale minunatei sale voci. Artista a înregistrat pentru Casa de Discuri Fonotipia arii și scene din “Don Pasquale” de Gaetano Donizetti, “Traviata” de Giuseppe Verdi, “Iris” de Pietro Mascagni și “Tosca” de Giacomo Puccini; matrițele acestor înregistrări au fost distruse de bombardamentele celui de Al Doilea Război Mondial la Milano; până în prezent, nu s-au identificat încă discurile primelor tiraje efectuate în anul 1903.

La finele vieții, artista care fusese atât de apreciată de Verdi, Leoncavallo, Mascagni, Catalani, Puccini, care cântase cu Enrico Caruso, Titta Ruffo, Francesco Tamagno și care apăruse de nenumărate ori sub bagheta lui Toscanini, a trăit în țară într-un trist anonimat. “Măiastra pasăre de basm”, “Privighetoarea adorată” a murit în sărăcie la București din cauza faptului că viile sale de la Cotnari (sursa existenței sale după încheierea carierei) au fost distruse de o teribilă grindină, iar boala care i-a marcat sfârșitul (sarcom hepatic) nu i-a mai permis restaurarea lor; în 1939, funeraliile au fost finanțate de Ambasada Italiei; a fost înmormântată în Cimitirul Bellu.

La aniversarea a 135 de ani de la nașterea Haricleei Darclée, în 1995, orașul său natal, Brăila, i-a adus un deosebit omagiu, organizând Concursul Național de Canto ce-i poartă numele, prezidat de soprana Mariana Nicolesco și așezat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României. Prima ediție a Concursului Internațional a avut loc în 1997 și de atunci se repetă la fiecare doi ani, în anul dintre o ediție și alta având loc Cursuri de Măiestrie Artistică.

(M.C. Sursa: Wikipedia)

Lasă un comentariu