Angela Fanea-Macarie își va lansa cel de-al treilea volum de carte, în ziua de sâmbătă, 12 iunie, de la ora 11, în Sala Mică a Palatului Culturii din Târgu-Mureș. Cartea este un volum de poezie intitulat “Lumina din umbră”, apărută la Editura “Hertzog” din Târgu-Mureș. Angela Fanea-Macarie s-a născut la 12 februarie 1967 în Târgu-Mureș și este bibliotecar la Biblioteca Județeană Mureș, secția artă. A absolvit la Universitatea din Timișoara, Facultatea de Litere și Filosofie, în speciali-zarea “Limba și literatura română - Limba și literatura latină. Din anul 1985 a obținut mai multe premii în urma participării sale la diferite concursuri de creație literară. Moderatorul evenimentului va fi Monica Avram. Vor ține alocuțiuni Valeria Cioată, Constantin Nicușan și editorul Radu Iațcu-Iatzco. Un moment muzical va fi susținut de Daria Ruxandra Macarie, Jakabfi-Aved Erika.
nori de lumină
ploaia mi se prelinge pe piele
ca o atingere diluviană
hemoragică răpăială sură
pe drumul pietruit cu litanii
vocile cerului
îmi lasă pe față
partiturile cântate în cor
de îngeri înrourați
norii cad
pavoazând trotuarul
cu fărâme de cer
numai revărsarea sunetelor
picurate de sufletele
de dincolo
vibrează
în calde ploi scurte
cu aripi de îngeri deschise
i-am recunoscut
pe ai mei de departe
au venit pe ape
mai aproape...
ANGELA FANEA-MACARIE