IOHANNIS: ROMÂNIA MERGE ÎNTR-O DIRECȚIE GREȘITĂ DIN PUNCT DE VEDERE ECONOMIC; GENERAȚIILE URMĂTOARE VOR PLĂTI FACTURA

Distribuie pe:

Aprecierile președintelui sunt valabile și acum!

Aprecierile din titlu și din mesajul președintelui României, Klaus Iohannis, a fost adresat la deschiderea Forumului Pieței Financiare, cu peste doi ani în urmă, în primul rând guvernului de atunci, condus de Viorica Dăncilă.

Republicăm criticile președintelui făcute guvernului de atunci, pentru că ele sunt valabile și acum, când în fruntea guvernului se află Florin Cîțu, probleme preluate de la Guvernul Ludovic Orban, care se mențin și acum (unele sunt și mai grave) atât în privința mersului economiei, a situației din sănătate, cât și din învățământ, și chiar din domeniul investițiilor - construcția de autostrăzi, spitale, școli, infrastructura rurală etc., să nu mai vorbim de atragerea fondurilor europene prin Programul - PNRR, care, deocamdată, miliardele de euro sunt doar pe hârtie, scrise de ministrul USL, Cristian Ghinea, și atât.

Am amintit de USL, pentru că ministrul de la sănătate la repus în funcție pe Vlad Voiculescu, cu gașca lui, care va agrava, din nou, și mai mult haosul din acest domeniu, încât românii, pe banii lor, vor muri, cu zilele, mai mulți decât uciși de pandemie. Salvarea “poate veni” de la inginera care se pricepe la foraj și sonde, numită recent de Mugur Isărescu, la BCR, “mare” expert - consilier în finanțe, mai ales în valute. “Înțeleaptă alegere”, drept recompensă, știe președintele BNR pentru ce serviciu i-a făcut doamna Vasilica când era prim-ministru.

Așa că, domnule președinte Iohannis, aprecierile din mesajul transmis atunci finanțiștilor sunt și mai actuale acum că: “România merge într-o direcție greșită”, din toate punctele de vedere, aprecieri și mai evidente acum, când alianța tripartidă (fiecare partid cu guvernul lui, dominat de USR) nu se poate baza numai pe cosmetizarea la nesfârșit a situației financiar-bugetare. Rezultatul creșterii deficitului care mărește povara, o accentuează, cu implicații mai mari asupra nivelului de trai al românilor, cum spunea atunci președintele, nu se va simți numai în viitor, ci și în prezent, datorită creșterii inflației, prețurilor, mai ales la alimente și medicamente, pe care le importăm, a șomajului, a înghețării majorării pensiilor și a alocației pentru copii, în rest, după aprecierile guvernului, toate sunt bune și frumoase, inclusiv “creșterea economică”.

În continuare, mesajul președintelui

România merge într-o direcție greșită din punct de vedere economic, ignorând investițiile și bazându-se aproape exclusiv pe consum, însă situația bugetară a țării nu va putea fi cosmetizată la nesfârșit, iar generațiile următoare vor fi cele care vor plăti factura, se arată într-un mesaj al președintelui României, Klaus Iohannis, prezentat de consilierul prezidențial Cosmin Marinescu, în deschiderea Forumului Pieței Financiare.

“În prezent, din punct de vedere economic, România merge într-o direcție greșită. Politicile actuale se regăsesc pe contrasensul responsabilității economice. De aceea este deosebit de important ca sectorul financiar să facă el însuși dovada preocupării pentru sustenabilitate”, arată șeful statului. Politica guvernamentală neglijează tocmai sursele vitale ale creșterii pe termen lung, respectiv investițiile, a subliniat el.

“Lipsa investițiilor în infrastructura de transport ne va costa foarte mult pe viitor. Din păcate, guvernarea actuală și-a demonstrat neputința în a construi ceva durabil pentru viitorul României. În același timp, povara deficitelor se tot accentuează, cu implicații asupra nivelului de trai al românilor în viitor. România este singura țară din UE al cărei deficit bugetar începe cu cifra «3». Iar deficitul bugetar în creștere nu înseamnă cifre abstracte, ci consecințe reale care afectează viața de zi cu zi a românilor: prețuri și inflație în creștere, dobânzi înalte și îndatorarea continuă a României, adică a generațiilor viitoare”, se arată în mesaj.

În continuare, Iohannis s-a referit la deficitul comercial, aflat în creștere. În 2018, acest indicator a crescut cu 17%, la un nivel-record de peste 15 miliarde de euro, iar în primul trimestru al acestui an, valoarea indicatorului a fost mai mare cu 34% față de perioada similară a anului trecut. Cât este acum...!?

“Suntem singura țară din regiune ale cărei deficite comerciale se intensifică, iar acest lucru înseamnă că pierdem oportunități pentru producția națională. Cu toții am văzut, recent, că guvernarea actuală indică producții-record în agricultură. Într-adevăr, România este în prezent campioana exporturilor de cereale, deși valoarea adăugată a producției de cereale este una scăzută. Însă este cunoscut faptul că, în același timp, România este și campioana importurilor la alimente și de produse alimentare. Exportăm cereale și importăm alimente”, continuă mesajul citit de Marinescu.

Acestea sunt doar câteva dintre manifestările modelului economic volatil, bazat aproape exclusiv pe expansiunea consumului, care neglijează principalul motor de dezvoltare: investițiile.

“Trebuie să înceteze acest mod de guvernare, care nu face decât să transfere nota de plată în viitor. În condiții de normalitate, am fi așteptat de la Guvern garanții de sustenabilitate pentru viitor. Finanțele publice ale României nu se pot baza la nesfârșit pe cosmetizarea situației bugetare. Mediul de afaceri și sectorul financiar resimt cel mai acut această lipsă de credibilitate, alimen-tată și prin lipsa predictibilității, prin măsuri hazardate și intempestive, cum au fost cele ale OUG 114, greu de înțeles din perspectiva nevoilor de sustenabilitate financiară”, a mai transmis Iohannis.

El le-a arătat bancherilor și reprezentanților instituțiilor financiare prezenți la eveniment că au un rol foarte important în ceea ce privește educația financiară a publicului larg.

“Clienții dumneavoastră sunt primii care trebuie să perceapă beneficiile unui sistem bancar modern, ceea ce înseamnă inclusiv evitarea antagonismelor exploatate în relația cu mediul financiar. În ultima instanță, cetățenii evaluează eficiența cu care funcționează sistemul financiar și economia, în general. De aceea, îndemn la raporturi oneste și la dialog deschis între toate părțile implicate, autorități de reglementare, instituții financiare și beneficiari. Am convingerea că dialogul constant este singura cale câștigătoare, date fiind complexitatea problemelor și necesitatea soluțiilor”, a adăugat președintele țării, prin vocea consilierului său. (AGERPRES)

Lasă un comentariu