COPIII ȘI PRIETENII LOR IMAGINARI

Cercetătorii americani de la Universitatea Manchester, citați de descopera.ro, susțin că imaginația bogată a copiilor îi determină pe aproximativ 65% dintre aceștia să aibă prieteni imaginari - un personaj din desenele animate preferate, un monstruleț sau un animal care li se pare real.

Deși ca adult te poate speria sau pune pe gânduri să îl vezi pe copilul tău vorbind cu cineva care nu există în carne și oase, acest comportament poate fi benefic pentru el, cel puțin până la un anumit punct. Însă, în unele cazuri, este nevoie să fie puse limite.

Specialiștii în psihologie infantilă prezintă, atât beneficiile unui prieten imaginar, cât și situațiile în care părinții ar trebui să își facă griji.

Îl ajută să comunice - Nu întâmplător, prietenii imaginari apar pe la vârsta de trei-cinci ani, într-o perioadă în care copiii își extind vocabularul. Micuții care au prieteni imaginari își dezvoltă limbajul, sunt mai creativi și învață mai ușor diverse lucruri sau o limbă străină.

De asemenea, acești copii devin mai independenți de adulți, mai empatici și mai cooperanți în colectivitate. Prin urmare, oricât de fioros ar părea prietenul inventat de copilul tău, acesta este un personaj pozitiv în povestea voastră.

Demonstrează o imaginație bogată - Deși nu există dovezi care să arate că prezența unui prieten imaginar este semnul unui IQ mai ridicat, totuși este o certitudine că acei copii care au astfel de companioni sunt mai empatici, deoarece au abilitatea de a se pune în locul celor creați de el.

În plus, copiii care își imaginează prieteni tind să fie mai plini de imaginație. Prin urmare, nu este cazul ca părinții să se îngrijoreze de existența vreunei suspiciuni de boală mintală (tulburarea de identitate disociativă sau tulburarea de personalitate multiplă).

Depășește mai ușor situațiile stresante - Intrarea la grădiniță, mutarea dintr-o locuință în alta sau pierderea unei persoane dragi pot fi evenimente la care copiii par să se adapteze mai ușor, dar care pot fi și stresante pentru ei. În astfel de conjuncturi, este posibil să apară prietenul imaginar, care îi îngrijorează pe părinți, când, de fapt, ar trebui să îi liniștească. Aceasta este doar o modalitatea isteață a copilului de a face față unor provocări și de a-și păstra sănătatea emoțională.

Uneori, prietenii imaginari ar putea să apară în lipsa unui frate sau să umple un gol pe care alți amici de joacă nu îl ocupă. Când te surprinde că îți cere să faci loc la masă pentru amicul inventat, trebuie să intri în jocul lui și să îi acorzi atenția pe care ți-o cere, de fapt, prin această rugăminte.

Când devine o problemă - Copiii sunt conștienți că acești prieteni imaginați nu sunt reali, ba chiar ajung să îi folosească pentru a deține controlul în familie. E bine să îl răsfeți și să îi dai atenție prin acceptarea amicului creat de el, dar trebuie să impui o limită în momentul în care dă vina pe acesta pentru comportamentul său greșit. Trebuie să învețe că este responsabil pentru propriile fapte, fără să dea vina pe nimeni altcineva.

De asemenea, ar trebui să intervii atunci când preferă să își petreacă timpul cu prietenul imaginar în loc să se joace cu niște prieteni reali, copii de vârsta lui. Copiii care au prieteni imaginari tind să fie mai sociabili decât ceilalți copii. Totuși, dacă observi că refuză compania altor copii este posibil să aibă nevoie de intervenția unui psihoterapeut, deoarece poate fi vorba despre o anxietate socială. Acest tip de anxietate apare la circa 12% dintre oameni, inclusiv la copiii foarte timizi, și se manifestă prin neliniște și nesiguranță în anumite situații sociale.

Când dispar - Prietenii imaginari dispar, de obicei, până la vârsta de nouă ani, dar unii persistă. De cele mai multe ori, pleacă pe nesimțite, așa cum au venit, pe măsură ce copiii devin mai dornici să își petreacă timpul cu prieteni reali.

În unele cazuri, prietenul imaginar nu dispare cu adevărat, dar copilul va înceta să mai vorbească despre el, de teamă să nu fie luat în râs. Chiar dacă persistă, nu există motive de îngrijorare. Trebuie să intervii numai dacă îl împiedică să relaționeze cu copii de vârsta lui. (L.P.)

Lasă un comentariu