DECLARAȚIA POLITICĂ A PROFESORULUI UNIVERSITAR DR. LEONARD AZAMFIREI, ÎN PLENUL SENATULUI ROMÂNIEI

În ziua de miercuri, 16 iunie a.c., distinsul profesor universitar dr. Leonard Azamfirei, rectorul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie “Gheorghe Emil Palade” din Târgu-Mureș, senator PSD, a făcut o declarație politică în plenul Senatului României. Declarația sa a fost postată pe pagina sa de socializare și v-o prezentăm în cele ce urmează, spre o mai dreaptă cugetare din partea decidenților:

“CELE DOUĂ ROMÂNII” - CRIZA MEDICILOR DE FAMILIE DIN ZONA RURALĂ

Doamnelor și domnilor senatori,

La finalul primului tur al alegerilor prezidențiale, din toamna lui 2014, un sociolog de la Universitatea din București (Dumitru Sandu) a publicat un articol intitulat “Două Românii și o diasporă?”. Autorul prezenta o hartă electorală a României care, deși inițial polariza opțiunile politice spre stânga sau spre dreapta, în final avea șase “tipuri de modele teritoriale de vot” cu o cromatică diferită. Noi, oamenii politici, înțelegem foarte bine această hartă a României, indiferent cum se colorează la fiecare ciclu electoral. Datorită ei suntem astăzi în Parlament și reprezentăm circumscripțiile electorale în care am fost aleși. Pentru că sunt și medic, astăzi atrag atenția asupra unei hărți diferite, în care coexistă, din nou, cel puțin două Românii. Dacă analizăm cu atenție modul în care autoritățile și instituțiile statului asigură sănătatea public, conform art. 34 din Legea fundamentală, țara noastră s-ar împărți în: a) localități în care este asigurată asistența medicală, în sensul că acestea beneficiază de un număr optim de cadre medicale; b) zone “deșertificate”, localități în care nu există nici măcar un medic de familie. Cu toate că statul are obligația de a apăra dreptul la ocrotirea sănătății prin toate mijloacele legale și administrative în scopul protejării sănătății fizice și mintale a persoanelor, tocmai statul eșuează în ceea ce privește respectarea acestui articol din Constituție, tolerând de prea mult timp o situație pe care o cunoaște, dar pentru care a făcut prea puțin. Acest eșec este ușor de ilustrat prin cifre:

1. Informații furnizate de către președintele Colegiului Medicilor din România, prof. dr. Daniel Coriu: avem 55.942 de medici cu liberă practică în țară, din care 29.000 sunt în București și în județele Cluj, Timiș, Iași, Dolj, Mureș. În celelalte 36 de județe sunt aproximativ 27.000 de medici. 12 județe au sub 500 de medici, iar în trei județe sunt mai puțin de 300 de medici. Distribuția pe vârste: 13.000 au peste 60 de ani (aproximativ 23%), 2.100 au peste 70 de ani, iar 1.235 sunt în situația de cumul pensie-salariul. În România sunt aproximativ 14.000 de medici de familie și medicină generală. Aproximativ 700 de localități nu au medic de familie, iar în unele județe, în ultimii zece ani, nu au mai intrat medici tineri în sistemul de medicină primară.

2. Potrivit unui raport prezentat pe 21 aprilie 2021 de către Avocatul Poporului, “accesul populației din zona rurală și din zonele defavorizate sau greu accesibile este limitat și, în unele cazuri, inexistent, din cauza lipsei cabinetelor medicilor de familie”. Astfel, 212 localități din mediul rural nu au medic de familie și 665 de posturi de medic de familie sunt vacante, se arată în raport.

3. În Pactul Național pentru Redresare și Reziliență cifrele diferă, dar este evidențiată aceeași criză: “Serviciile medicale de medicină de familie suferă de un deficit de personal și infrastructură, dar și de o distribuție neuniformă în județe, regiuni, cu precădere între mediul rural și cel urban. Astfel, 328 de comune din România nu au niciun medic de familie, 2,5% din populație nu au niciun medic de familie în comuna în care locuiesc, din 1.414 de localități (comune și orașe) lipsesc 2.187 de medici de familie.”

“Rata nevoilor de asistență medicală nesatisfăcute din cauza distanței mari până la o unitate medicală a fost a treia ca mărime din UE în 2017. Dezechilibrele teritoriale în furnizarea serviciilor de asistență medicală sunt mari și se amplifică. (...) Nivelul nevoilor medicale nesatisfăcute este cu aproximativ 28% mai mare în zonele rurale decât în întreaga țară.” Tot în PNRR sunt prevăzute obiective în privința investițiilor în infrastructura medicală prespitalicească, din care aș menționa 200 de centre comunitare integrate în zonele rurale și urbane marginalizate, precum și reabilitarea, modernizarea și dotarea a 3.000 de (asocieri de) cabinete de asistență medicală primară (medici de familie). Iar, în Anexele PNNR, promisiunile sunt debordante: “Minim 1.000 de comunități rurale, din care minim 100 dintre cele care acum nu sunt deservite de către un medic de familie vor avea acces la servicii medicale de bază în asistența medicală primară.”

Decizia Guvernului României de a investi fonduri substanțiale pentru accesul la sănătate al persoanelor din mediul rural și din zonele defavorizate ar putea reprezenta un pas înainte dacă ar fi fundamentată. Din păcate, în prezent nu este. Nu s-au făcut demersuri pentru determinarea și remedierea adevăratelor cauze care au dus la deficitul cronic de medici de familie care activează în mediul rural. Care sunt principalele dificultăți de natură profesională și de natură umană cu care se confruntă aceștia? Sunt cu adevărat susținuți de administrația locală și centrală? Ce facilități și stimulente financiare și non-financiare acordă autoritățile locale pentru medicii de familie care aleg zonele rurale? Cum pot fi motivați absolvenții de medicină să opteze pentru specialitatea “medicină de familie”, și cum pot atrași să-și practice meseria în mediul rural?

Mircea Vulcănescu a vorbit despre existența “celor două Românii” într-un articol publicat în anul 1932. Această formulă a fost și este controversată, poate părea exagerată, polemică, reducționistă. Nu vrem să acceptăm că două sau mai multe Românii, structural diferite, coexistă într-una generică, unică. Totuși, când vorbim despre o situație dramatică din sistemul de sănătate, care se agravează de la an la an, și anume, distribuția neomogenă a medicilor de familie în România, să nu uităm că sunt concetățeni pentru care dreptul la ocrotirea sănătății rămâne un deziderat greu de atins. PNRR promite investiții și reforme, dar seamănă mai degrabă cu un program electoral care va accentua clivajul dintre asistența medicală primară din mediu urban și cea practicată în comunitățile rurale sau în zonele defavorizate ori greu accesibile. Leonard Azamfirei, senator PSD.

Nu ne rămâne decât să ne dorim SĂNĂTOȘI SĂ FIM!

Lasă un comentariu