Dincolo de eternitatea care ne este oferită de existența efemeră în acest timp limitat și în această lume și, implicit, a orizonturilor temporale cu care ne confruntăm, există un timp, care, prin ireversibilitatea sa, nu poate fi uitat, ci doar regretat, care, în mod paradoxal, ne conferă imaginea unui timp circular, în care este circumscrisă propria noastră existență. Este timpul trecut (“cascadă”, cum îl numea Lucian Blaga, alături de timpul “fluviu”, prin care este marcat prezentul, și timpul “havuz”, prin care marele filosof și poet clujean metaforiza timpul viitor), și în care, în transpoziție cu prezentul, reverberează amintirile celor mai frumoase clipe trăite: ale adolescenței din perioada anilor de liceu. Anii inocenței și speranței, marcați de cele mai pure sentimente și trăiri, care după zeci de ani de la absolvire, în rezonanță cu timpul prezent, par a fi copia acelor ani și a acelui timp, care în conformitate cu legile vieții, în clepsidra timpului se înpuținează tot mai mult, asemenea orizontului speranțelor și opțiunilor, care devin tot mai limitate. Sunt anii cu cea mai înaltă încărcătură afectivă și spirituală, întrucât atunci am învățat să iubim și să trăim pentru un principiu și pentru adevăr! La cei 54 de ani de la absolvirea Liceului nr.1 din Reghin, foștii colegi ai acestei promoții, câți am mai rămas și am fost prezenți la această întâlnire de suflet, într-o atmosferă colegială și într-un spațiu mirific și mioritic, din împrejurimile localității Ibănești, am retrăit și ne-am reîmprospătat amintirile și nostalgia acelor tipuri, încărcate cu regretul anilor trecuți, în acest amurg crepuscular al vieții. O reîntâlnire cu cei dragi, și care, din punct de vedere sociologic, poate fi considerată o formă a socioterapiei de grup și un mijloc de socializare, care ne-a prilejuit depănarea acelor clipe petrecute împreună, cu mai multe sau mai puține împliniri. Sunt anii care și-au pus amprenta asupra personalității fiecăruia, purtând marca instituției școlare aparținătoare, prin care ne identificam cu mândrie și al cărui respect l-am purtat de-a lungul vieții și a devenirii noastre.
Am scris aceste rânduri, ca semn de recunoștință pentru ce a însemnat acest liceu reghinean pentru noi, absolvenții acestei promoții, și în acelși timp să las mărturie, pentru generațiile care urmează, cât de mult a însemnat pentru foștii absolvenți ai generațiilor mai vechi ai aceste prestigioase instituții școlare de pe malul Mureșului, din care mulți s-au înălțat pe culmi înalte ale cunoașterii și a omeniei, printre care se regăsesc și în generația și promoția noastră. Promoție cu care se poate mândri acest liceu, și a căror cadre didactice, noi, la rândul nostru, le purtăm o vie recunoștință, aducându-le un pios omagiu și respectul cuvenit pentru faptul că ne-a format în acel spirit al cunoașterii, onoarei, cinstei, omeniei și adevărului. O vie amintire le purtăm celor care nu mai sunt printre noi, dar și celor care, din diverse motive, nu au participat la acest festin al amintirilor și al bucuriei revederii. Cred că sunt în asentimentul tuturor participanților să aducem un cuvânt de mulțumire amfitrioanei acestei întâlniri, profesoarei pensionare Cornelia Todoran și organizatorilor întâlnirii, col.(r) Gheorghe Pop și col.(r). Ioan Danciu. La revedere în anul viitor!
