CONCURSUL “SPIRITUALITATE LOCALĂ”

Proiectul Regional “Spiritualitate locală”, ediția a VII-a, s-a desfășurat în acest an la Colegiul Național Pedagogic “Mihai Eminescu”, atât online, cât și cu participare indirectă. Au fost înscrise 11 echipaje din 5 județe: Bihor, Cluj, Vaslui, Iași și Mureș.

Concursul s-a adresat elevilor din clasele V-XII. S-a avut în vedere și implicarea elevilor din ciclul gimnazial, deoarece, pe de o parte, la această vârstă se pun bazale deprinderii de documentare și a formării conștiinței identitare, pe de altă parte, activitatea s-a constituit și ca un exercițiu practic pentru elevii de la profilul pedagogic implicați în organizare.

Axată pe două coordonate, manifestarea a vizat: valorificarea elementelor de spiritualitate locală și evidențierea influenței interculturale la nivelul mentalităților colectivităților.

Având în vedere faptul că preocuparea pentru cultura locală constituie o sursă inepuizabilă de inspirație, izvor nesecat ce n-a fost cercetat și valorificat îndeajuns, proiectul a ilustrat cunoștințelor elevilor din domeniul culturii și civilizației. Fiecare echipaj și-a ales un nume, a realizat un blazon al grupului, cu elemente regăsite și în lucrarea teoretică. După evidențierea heraldicii, fiecare echipaj a sintetizat materialul pregătit într-un rezumat. La final, tinerii au transmis un mesaj de popularizare a elementelor de cultură specifice județului, sau caracteristice localității prezentate.

Concursul “Spiritualitate locală” a contribuit la însușirea valorilor culturale și la cultivarea sensibilității și a creativității concurenților.

Impactul proiectului asupra participanților s-a materializat: în dezvoltarea unor sentimente pozitive și sensibilizarea tinerilor față de valorile culturale și spirituale locale; în motivarea pentru a lucra în echipă; în valorificarea potențialului creator al elevilor în activități extracurriculare; în creșterea gradului de informare a elevilor despre cultura locală, cu principalele ei zone; în realizarea unui real schimb de experiență între cadrele didactice participante la proiect, în calitate de îndrumători ai elevilor.

Cele mai reușite materiale se vor regăsi în revista “Lacrimă de dor” a Cercului de folclor de la Colegiul Național Pedagogic “Mihai Eminescu”.

Lasă un comentariu