FILE DE ISTORIE LOCALĂ (XIX) DAVID L. JOHNSON: “MI-AR PLĂCEA NESPUS SĂ VIN ÎN ROMÂNIA ȘI SĂ VIZITEZ ȚARA STRĂMOȘILOR MEI!”

- Dragă David, ești nepotul cel mai mic al celebrului năndrean “americanizat”, Nicolae Brudan Poruțiu-Perry, și ești foarte interesat de satul bunicului tău, Nandra. Este ceva tipic pentru americanii emigranți să se intereseze de rădăcinile lor? Se schimbă acest interes pentru origini de la o generație la alta?

- Deși este adevărat că majoritatea copiilor americani, născuți din părinți imigranți, nu se gândesc inițial la țara lor de origine, atunci când sunt tineri, pe măsură ce cresc și se maturizează, curiozitatea îi împinge să-și cunoască strămoșii, țara din care provin și motivele pentru care familia lor a ajuns aici. Cred că asta se întâmplă predominant în cazul celor care și-au cunoscut bunicii imigranți. Din păcate, curiozitatea aceasta de a-și cunoaște țara de origine se diminuează de la o generație la alta, pentru că oamenii se simt “acasă”           în țara în care s-au născut. Noi suntem foarte interesați să aflăm mai multe, poate din cauza religiei noastre.

- Ce relații ai avut cu bunicii tăi?

- Când eram copil, în special în timpul anilor de grădiniță, obișnuiam să merg la bunicii mei în fiecare zi. Pentru noi erau “Buni” (de la “bunica”) și “Budo”. Nu știu de ce-l strigam așa pe bunicul Perry. E posibil să fi fost o poreclă pe care am inventat-o noi sau un termen care a provenit din limba română. Eu m-am născut în Fontana, California, în anul 1962. Pe vremea aia locuiam în Rialto, California, nu departe de Buni și Budo. Între 1965-1967, tata mă lăsa la ei cât timp el mergea la muncă în Corona, California. Am petrecut multe zile în compania lor, înconjurat de grijă și căldură. Îmi amintesc de câteva ocazii, când Budo mă ducea la un magazin numit Sages, de unde îmi cumpăra pistoale cu capse. Din păcate, Budo s-a stins la 19 mai 1968, iar Buni la 1 iulie 1980.

- De la cine ai aflat primele informații despre România și satul Nandra?

- Primele mele amintiri sunt legate de mâncarea și de muzica românească (în special muzică țigănească și muzică de nai). Mama ne-a spus multe povești despre copilăria ei în România (până la vârsta de 12 ani). Unele povești erau despre părinții ei, despre cum s-au cunoscut, despre locurile în care s-au născut. IUBESC sarmalele până în ziua de azi (în special rețeta familiei…, sărmăluțe în foi de viță, frunze de varză, sau preferatele mele, în frunze de spanac). De asemenea, îmi plac mămăliga și cozonacul. Mama ne-a lăsat toate rețetele ei românești și le folosim și acum, la ocazii speciale, pentru că mâncarea bună durează mult să fie gătită, dar merită! Primul lucru pe care l-am aflat despre Nandra a fost că este un sat mic, unde s-a născut bunicul meu.

- Una din surorile voastre (care, din păcate, a murit) avea numele Nandra, în amintirea satului natal al bunicului vostru. Cunoști contextul în care ea a primit acest nume?

- Nandra, sora mea mai mică, a fost adoptată de familia noastră când avea câteva luni. Părinții mei au discutat despre nume posibile și au decis să-i pună numele Nandra, în onoarea satului natal al bunicului meu. E un nume unic pentru o fată din America!

- A încercat mama voastră să vă învețe și limba română?

- Da, mama, Buni și Budo vorbeau românește, pentru a conserva limba natală în familie și în speranța că o vom învăța și noi. Țin minte că Linda, cel mai mare copil, vorbea românește fluent și înțelegea conversațiile lor. John, mijlociul, vorbea românește cât de cât și înțelegea majoritatea discuțiilor, dar eu vorbeam foarte puțin și înțelegeam destul cât să știu care era subiectul discuției. Nandra știa doar câteva fraze, pentru că, după moartea bunicii, în 1981, nimeni n-a mai vorbit la noi românește.

- Ce cuvinte românești ți-au rămas în memorie?

- Dumnezeu, Biserică (cum este scris pe una dintre poze), bunică (de aici porecla ei de “buni”), Crăciun, mămăligă (terci de mălai… condimentat cu sare, praf de usturoi și mult unt!), cozonac (copt cu mult gălbenuș, esență de rom, stafide aurii, zahăr brun și nuci măcinate), sarmale/ sărmăluță (în frunze de varză, viță sau de spanac, umplute cu amestec de carne de porc și vită, condimentate cu ceapă, usturoi și mărar, poate și cu alte condimente, dar trebuie să mă uit la rețetă). Le găteam una lânga alta cu puțin suc de lămâie și le serveam cu mămăligă și smântână. Delicios! Alte cuvinte sau expresii: dragul meu, foarte frumos, Ce faci? Ce mai faci, școală, patru, cinci, șase, șapte, opt, nouă, zece, doisprezece, Hristos a înviat!, Adevărat a înviat! (în tradiția noastră spunem “ciok bok”, expresie ce reprezintă sunetul făcut la ciocnirea ouălor de Paști. Noi ciocneam ouăle la amândouă capetele și cel care avea oul intact era declarat câștigător. Era o tradiție distractivă.)

- Anul acesta se împlinesc 710 ani de la prima atestare documentară a satului Nandra, an în care se va publica și prima monografie a satului. Îți fac de pe acum invitația de a participa la acele manifestări jubiliare, în septembrie sau octombrie, în cazul în care condițiile sanitare vor permite. Ce zici de această propunere?

- Mi-ar plăcea nespus să vin în România și să vizitez țara strămoșilor mei, dar există două motive majore, pentru care știu cum aș putea s-o fac. 1. Costurile (biletul de avion costă peste $2000/ persoană) și, așa cum ai menționat, 2. COVID-19… E imposibil să prezicem dacă vom avea voie să facem o călătorie în acest scop.

Sunt multe probleme de logistică, ce trebuie puse la punct, dar ar fi minunat, dacă ar fi să fie. O să păstrăm legătura, să vedem dacă reușim să ajungem la un numitor comun.

(Episodul următor: Elena Victoria (fiica lui Poruțiu-Perry): “La începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, când autoritățile au confiscat Reprezentanța de la Cluj a Uzinelor Ford, tatăl meu nu a fost lăsat să ia nici măcar o șurubelniță!”)

Lasă un comentariu