CARTEA UNEI MEDITAȚII PROFUNDE

Distribuie pe:

Orice apariție editorială este un moment de bucurie, un eveniment major din punct de vedere cultural. Avem în fața ochilor noștri sufletești o carte frumoasă, interesantă, atractivă, care aduce un plus în tot ceea ce înseamnă, în primul rând, cunoașterea umană, înțelegerea gândurilor și dorințelor oamenilor, mai ales a celor tineri, a celor mici, care de multe ori, în viață, fără voia lor, trebuie să trăiască anumite momente pe care poate nu le-ar dori.

Această carte, intitulată “SINGURĂTATEA DE ACASĂ”, coordonată de prof. Gabriela Atănăsoaie și prof. Denes Iozsef și prefațată de prof. dr. Florin Bengean, nu este mare prin dimensiunile sale fizice, dar este una cu un mesaj răscolitor pe care îl transmite. Acest volum este extrem de important pentru vremurile în care trăim și este imperios necesar ca să ajungă să fie citit și mai ales să se facă o meditație atentă asupra celor scrise de cât mai mulți oameni.

Cartea aceasta cuprinde mesaje, cuvinte, gânduri ale unor copii ale căror părinți sunt plecați în alte țări pentru a putea asigura un trai mai bun familiei. Desigur, asigurarea unui trai decent este un lucru benefic, dar, iată, că aceasta se realizează de multe ori cu un preț destul de mare, care înseamnă: înstrăinare, depărtare, dor, amintire, singurătate, suferință etc. La toate acestea sunt supuși foarte mulți copii în vremurile încercate ale zilelor noastre. De multe ori, părintele se rupe din sânul cald al familiei și se depărtează pentru un timp, care devine parcă fără sfârșit, pentru a putea să ofere familiei sale un mod mai plăcut de a trăi. Asta, în cazul în care partea materială oferă confortul dorit. Dar, de cele mai multe ori, așa cum vedem și în paginile acestei cărți, pentru copii este mult mai important ca părintele să fie lângă ei, decât să le aducă bunuri materiale. Mai mult se bucură copilul de părintele său decât de alte avantaje materiale, care sunt vremelnice și se deteriorează repede. Căldura familiei, dragostea căminului propriu nu poate fi egalat și înlocuit de nimic. Bucuria și dragostea familiei este împlinită pe deplin doar prin împreună viețuire, cu respectarea normelor, morale, religioase, sociale.

Cu siguranță, trăim vremuri moderne, în care tehnologia este una foarte avansată și înaintează cu o viteză amețitoare, oamenii pot comunica, pot vorbi, se pot vedea din cele mai îndepărtate colțuri ale lumii, dar, totuși, bucuria de a vedea fața celor dragi este de neînlocuit. Îmbrățișarea nu poate fi înlocuită cu nimic altceva. A-i vedea în fiecare zi pe cei dragi ai tăi este un sentiment uman care îți oferă cele mai calde și profunde sentimente. Îți oferă confortul unei liniști interioare, îți aduce pace sufletească, înălțare în spirit, în minte, în inimă și în gând.

Familia este celula de bază a oricărei societăți normale și civilizate, de aceea este profund necesar ca toți membrii familiei să trăiască în deplină armonie. Când spunem acasă spunem locul cel mai sfânt de pământ, spunem liniște, dragoste, pace, bucurie, fericire și, într-un cuvânt, toate cele mai frumoase sentimente umane. Sunt pe acest pământ câteva cuvinte pe care le putem considera sfinte: familie, credință, Biserică, părinți, cu siguranță lista poate continua, aici includem și cuvântul acasă. Oricât de fericit a-i fi în altă parte, acasă este, totuși, locul în care îți găsești deplinătatea, împlinirea și fericirea supremă. Niciodată “departele” nu va putea înlocui aproapele.

Spunea așa de frumos cu timp în urmă marele istoric Vasile Netea: “De tinerime depinde viitorul țării”. Se cuvine să avem mare grijă de tineri, de modul în care cresc și se dezvoltă în societate. O societate normală și sănătoasă are nevoie de o formare atentă a tinerelor personalități, pentru că ele vor forma, nu peste mult timp, societatea de mâine.

Îmi exprim deplina bucurie pentru realizarea acestei cărți, îi felicit pe cei care, iată, și-au deschis sufletele lor fragede și au împărtășit gânduri și sentimente, care ar trebui să reprezinte pentru întreaga societate un semnal de alarmă și să atragă după sine o meditație și o reflecție extrem de atente asupra acestor situații care ar trebui să-și găsească rezolvarea întru-un mod favorabil și fericit. Aduc un cuvânt de felicitare pentru cei care au avut ideea acestei cărți și care s-au preocupat ca această lucrare de suflet să poată vedea lumina tiparului. O astfel de carte, de la suflet pentru suflet, trebuie să constituie pentru noi, toți, momente de interiorizare, de analiză, de meditație, care apoi să se transforme în soluții viabile care să aducă bucurie, fericire, dragoste și doar ce este frumos.

sufletești o carte frumoasă, interesantă, atractivă, care aduce un plus în tot ceea ce înseamnă, în primul rând, cunoașterea umană, înțelegerea gândurilor și dorințelor oamenilor, mai ales a celor tineri, a celor mici, care de multe ori, în viață, fără voia lor, trebuie să trăiască anumite momente pe care poate nu le-ar dori.

Lasă un comentariu