LUCIAN BOIA, DIN NOU, AVOCATUL IREDENTIȘTILOR MAGHIARI

Distribuie pe:

Idiotul acesta care este plătit de statul român și este considerat “istoric”, o dă din nou cu stângul în dreptul sau viceversa. Aflu despre nemaipomenitele sale isprăvi “savante”, “istorice”, de pe pagina de socializare pe care a postat un articol George Aninoșanu. Citiți și vă cruciți:

“Lucian Boia - avocatul iredentiștilor!

În Anno Domini 2014 s-au împlinit o sută de ani de la izbucnirea Primului Război Mondial. Cu această ocazie, s-a vorbit și scris mult despre începutul lui, printr-un pretext și terminarea cu o altă împărțire a lumii, adevărata cauză a războiului. Am scris și eu într-un volum, “Anotimpuri Istorice”, editat de scriitorul Virgil Rațiu la “Aletheia” din Bistrița - România.

Neavând niciun calificativ de istorie, afară doar că o citesc de peste tot, am căutat să scriu, cât mai documentat, despre acest război cumplit, în care și bunicii mei au fost combatanți. Am răsfoit istorii, am citit articole de specialitate și recitit “Războiul de Întregirea Neamului”, scris și editat de Mircea Vulcănescu în 1938.

La polul opus, istoriei de reîntregirea neamului a marelui cărturar român, am citit și “Primul Război Mondial”, editura “Humanitas-2014” și scrisă de istoricul cu pedigriu Lucian Boia. Este de-a dreptul josnic cum distorsionează și falsifică adevărul istoric pentru interesele lui meschine. Cum, și de data aceasta, confecționează o istorie denaturată, cu tendințe anti-românești, pe placul iredentiștilor unguri din țară și străinătate. Această afirmație o susțin, după această lectură, dar și după cea anterioră, din “De ce este România altfel”. Pentru mine, simplu cititor, Lucian Boia este un pseudo-istoric amărât și nu mă interesează, istoricii să se intereseze și să-i judece scrisele. Ceea ce mă alarmează însă, după aceste lecturi, este ideea că pe acestea le predă și pretinde studenților săi de la București, tineri cu puține cunoștințe reale despre Ardealul românesc, deci ușor de manipulat, inducându-le complexul de inferioritate față de alte națiuni, în special față de unguri, cei care, după Boia, ne sunt superiori din toate punctele de vedere și cărora le-am fi datori, pentru că, pur și simplu, pe nedrept, le-am răpit Ardealul!!

Nu i-aș fi citit “Primul Război Mondial” dacă nu citeam, în “Jurnalul Literar”, din iunie 2015, comentariul doctorului Zeno Milea la articolul unui oarecare Dini G. Jonas, pe care ungurul l-a publicat în “22-GDS” și-i trage lui Boia un laudatio, în toată regula, făcându-l reputat istoric pentru că le cântă în strună, de ani de zile, ceardașuri iredentiste! Mă mir cum de, între timp, nu l-au și maghiarizat pe Boia, fiindcă accentul se pune pe a și era ușor din Boia să-l facă Paprika. Am vrut să aflu mai mult și am cumpărat cartea lui Boia, ce astfel devine proprietatea mea și am dreptul să fac ce vreau cu ea, să o citesc, să o comentez, inclusiv să o iau de martoră în vreun proces. După lectură afirm că este o filadă pseudo-istorică, slabă și șchioapă, ce nu trece peste nivelul lucrărilor celor ce dau examen de admitere la o facultate de istorie și-s slabi pregătiți.

Capitolul patru este intitulat: România: “atât de mult noroc”. Da, se întâmplă să mai aibă și țările noroc, după atâta nedreptate și supunere în imperiile în care au fost înglobate cu forța. Mă gândesc și cât noroc a avut și Ungaria în 1686, când austriecii au eliberat-o de sub turci, sub care era pașalâc turcesc de 160 de ani. Eliberarea le-a venit pe tavă din partea austriecilor, ei, ungurii nu au dat niciun tribut de sânge! Apropo, domnule reputat istoric, cu cât sânge a plătit România norocul ei? Vă lua un rând să scrieți că pe lângă cei 220.000 de militari combatanți, morți în acel război, au fost pierderi până la 800.000 de români (vezi Istoria României - compendiu coordonat de Ioan Aurel Pop și Ioan Bolovan, sau nu vă plac istoricii români corecți). În schimb, ați scris că: interpretarea românească a Primului Război Mondial se înscrie într-o întreagă mitologie! Dar ceea ce ați scris, în ce se înscrie? Nu este o adevărată fantezie vorbind de nedreptățile făcute Ungariei asupra Ardealului? Trecem la pag. 67, unde scrieți: A declara în acel moment război Austro-Ungariei și, implicit, Germaniei, înseamnă cel puțin o imprudență. Pardon, domnule reputat, imprudența este în capul dumneavoastră, falsificând istoria vă faceți de râsul confraților, care deja s-au împărțit în trei; unii care refuză să vă recunoască istoric, alții se întreabă în ce stare de sănătate vă aflați, și ultimii se întreabă cât vă e de mare onorariu. Eu, cititorul, vă întreb de ce ați omis Ultimatumul Antantei: acum or niciodată? De ce ați omis Convenția Militară dintre România și Antanta, inclusiv articolul 4 din ea? Pe cât sunteți de reputat pentru Dini G. Jonas și iredentiștii pe care-i apărați cu devotament, pe atât sunteți de neînsemnat printre istorici. Lăsați pe implicit, România a declarat război numai Austo-Ungariei la Viena, printr-o declarație de război, dorind eliberarea majorității românești asuprite în dualismul imperial! A doua zi, Germania, de la sine putere, a declarat război României. Citiți.

Lăsați ambiguitățile și nu ne dați în cap, tot timpul, cu naivitatea mitologiei românești din acele vremuri, fiindcă din slugărnicie îndărătnică modificați adevăratul cadru istoric, social, demografic, în favoarea ungurilor și le plângeți pe umăr până și-n Secolul XXI cu Trianonul. A trecut aproape un secol de atunci, a mai fost un război mondial și un tratat de pace, Paris 1947, putem să-l numim al 2-lea Trianon, în care Ardealul a rămas ceea ce este: pământ românesc. Apoi, la intrarea în Uniunea Europeană, Ungaria a semnat că nu are pretenții teritoriale la vecini - al 3-lea Trianon, după care a urmat intrarea Ungariei în NATO, semnând al 4-lea Trianon. La Conferința de la Lisabona din 2008, alt Trianon! Și tot așa, de un secol, guvernele Ungariei semnează tratat după tratat, dar tot revizioniști și revanșarzi au rămas. Detestabili ipocriți: semnează la masa tratativelor Trianon după Trianon și apoi merg la masa cu palincă și gulaș, unde strigă că românii-s împuțiți, înapoiați și le-au luat Ardealul! Niște obsedați, dar măcar să aibă respect față de ungurii simpli, corecți, cu care trăim în pace în Ardeal, să nu le mai plăsmuiască himere cu Nem! Nem! Soha!!, după câte ați semnat. Nu-i mai amăgiți, sunt minoritari cu drepturi cetățenești egale în România, plus niște privilegii ca bonus politic!

Capitolul Dreptatea și nedreptatea de la Versailles, îl recomand insistent românilor de astăzi, fiind partea ce ne arată cât de departe poate merge Boia, cu josnicia sa de avocat, falsificând grosolan adevărul despre Actul Unirii Naționale de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918. Trebuie citit, veți afla cum pledează, în Anul 2015, Boia, Ardealul în favoarea Ungariei, sperând absurd că poate întoarce roata istoriei! Iredentiștii unguri au avut mult mai mari avocați în trecut, i-au plătit și au pierdut! Acum, caută alții și găsesc amatori de retribuții abjecte precum Boia, care și de data aceasta a fost aspru contestat de autoritatea adevăraților istorici români.

Corneliu Florea

Sursa: ziarulnatiunea.ro

VIOREL CONȚIU

Lasă un comentariu