SINDROMUL INIMII FRÂNTE

Distribuie pe:

Cercetătorii britanici de la Colegiul Imperial din Londra, citați de descopera.ro, au aflat de ce unii oameni mor după un eveniment stresant din viața lor, precum decesul unei persoane dragi sau chiar despărțirea.

“În studiul nostru, am descoperit că evenimentele stresante cresc nivelul a două molecule din celulele inimii, care joacă un rol crucial în dezvoltarea cardiomiopatiei induse de stres (Takotsubo), numită și sindromul inimii frânte.

Sindromul inimii frânte apare atunci când mușchiul inimii devine brusc slăbit și ventriculul stâng își schimbă forma. Am fost și noi uimiți de declanșatorii biologici ai sindromului Takotsubo, pe care l-am legat de microARN -16 și -26a care reglează modul în care genele sunt decodificate și activate în perioadele stresante.

Aceste molecule sunt legate de depresie, anxietate și stres, sugerând că suferința pe termen lung, urmată de un șoc dramatic, poate declanșa sindromul.

De altfel, simptomele sunt asemănătoare cu cele ale unui atac de cord și includ dureri în piept și respirație greoaie, care pot duce, în cele din urmă, la oprirea inimii.

Sindromul Takotsubo este o afecțiune gravă, dar până acum modul în care apare a fost un mister. Nu înțelegem de ce unii oameni răspund în acest fel la un șoc emoțional brusc, în timp alții nu, însă acest studiu confirmă faptul că stresul anterior și microARN-urile asociate acestuia pot predispune o persoană la dezvoltarea sindromului Takotsubo în situații de stres viitoare. Stresul vine sub multe forme și avem nevoie de cercetări suplimentare pentru a înțelege aceste procese cronice de stres.

Sindromul Takotsubo, este o problemă cardiacă bruscă și potențial catastrofală, dar cunoștințele noastre despre cauzele sale rămân limitate. Ca atare, este vital să aflăm mai multe despre această afecțiune neglijată și să dezvoltăm noi modalități de prevenire și tratare a acesteia.

Această cercetare nu este doar un pas crucial către o mai bună înțelegere a acestei boli misterioase, dar ar putea oferi și noi modalități de identificare și tratare a celor cu risc de Takotsubo.

Acum, avem nevoie de cercetări suplimentare pentru a determina dacă medicamentele care blochează aceste microARN-uri ar putea fi cheia pentru evitarea sindromului inimii frânte”, concluzionează oamenii de știință britanici. (L.P.)

Lasă un comentariu